„Twitter Revolution” sau „Revoluția cu pietre”: metafore concurente

Mi-a plăcut textul lui Mircea V. Ciobanu din Jurnal de Chișinău, întitulat Numele revoluțiilor și care e o replică la un articol, publicat de George Damian, care contestă legitimitatea denumirii de „Twitter Revolution”, cu referire și la volumul Revoluția Twitter. Episodul 1: Republica Moldova, apărut la Ed. Arc/Știința, 2010. Această replică, bine argumentată și convingătoare, a lui Mircea V. Ciobanu, mi-a provocat un comentariu.

„Twitter Revolution” e cu siguranță o metaforă, așa cum bine zice Mircea V. Ciobanu. După porecla - iar de regulă porecla are la bază o metaforă - dată de Evgeny Morozov, analistul occidental, în articolul eponim care a înconjurat întreaga lume (virtuală). Iar metafora are funcții cognitive, așa cum bine se știe de la greci încoace, trecînd prin Ortega Y Gasset. În acest caz avem de a face cu o metaforă care ne spune cîte ceva despre felul în care s-a desfășurat „revoluția” din 6-7 aprilie 2009. Ca figură de stil, expresia este desigur în parte arbitrară, dacă încercăm să o înțelegem în buchea ei. Putea fi și „revoluția facebook” sau „revoluția odnoklassninki”, și poate că aceste expresii ar fi mai justificate (pe atunci mai mulți moldoveni aveau cont pe aceste ultime site-uri de socializare)... Oricum, „Twitter Revolution” vrea să spună că la 7 aprilie 2009 a avut loc o revoltă a unor tineri care au comunicat și s-au organizat în mod considerabil cu ajutorul rețelelor de socializare - nu doar Twitter, cu siguranță - și a altor mijloace moderne de comunicare (e-mail, SMS, bloguri etc.).

”Revoluția cu pietre”, așa cum revolta de la 7 aprilie 2009 a fost poreclită de Anatol Țăranu, este și ea o metaforă care spune că această „revoluție” a avut o manifestare brutală, agresivă, primitivă. E o expresie credibilă, ținînd cont de felul în care s-au desfășurat evenimentele (ca și atîtea alte „revoluții”, de altfel). După mine, însă, aceste două metafore descriu realitatea la două paliere diferite. Or, așa cum am încercat să dovedesc în articolul din cartea suspomenită, evenimentele din 7 aprilie s-au desfășurat la cel puțin două nivele: 1) în piață și în fața clădirilor guvernamentale și 2) pe internet (bloguri, rețele de socializare, pe portalurile de știri update-ate „la minut”, în comunicarea sincronică cu experți, jurnaliști, factori de decizie și simpli curioși din țară și din străinătate).

Cei care care pretind că „Twitter Revolution” nu e o sintagmă potrivită pentru desemnarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 greșesc pentru că încearcă să o înțeleagă ad litteram. Cei care însă contestă legitimitatea semnificației acestei sintagme (pretinzînd că mijloacele de comunicare și socializare via internet nu au avut nici un rol în desfășurarea acestor evenimente) se înșeală din nou, cîtă vreme există atîtea mărturii - verificabile empiric - ale persoanelor care au folosit abundent aceste noi mijloace media de informare în scopul de a comunica (pe interior și cu „străinătatea”), de a se mobiliza și a de a se organiza în acele zile care au provocat schimbări sociale și politice aproape „revoluționare”...