La o privire mai atentă asupra datelor sondajului, observăm prezenţa unei minorităţi importante de persoane indecise sau indiferente faţă de opţiunile politice sau geopolitice care divizează societatea. Putem înțelege că frontierele dintre cele două comunităţi sunt vagi şi elastice şi că un număr important de „indecişi” şi „indiferenţi” îşi asumă, pe tăcute, un rol lipsit de glorie de mediatori între cele două comunităţi, sfidând segregarea. Aceleaşi sondaje arată totodată o populaţie unită (în proporţie de cca 85%) în numele unor griji şi nevoi cotidiene, deopotrivă preocupată de sărăcie, creşterea preţurilor sau şomaj.
Societatea din Republica Moldova aminteşte de atâtea alte spaţii traversate de antagonisme etnice, politice, geopolitice etc. Ucraina vecină este exemplară în acest sens. La fel, de cealălaltă parte a globului, societatea canadiană, despre care scriitorul John H. MacLennan a scris un roman pe care l-a întitulat sugestiv Cele două singurătăţi (Two Solitudes), este scindată de relaţii fie tensionate, fie perfect inexistente, între cele două mari comunităţi, cea francofonă şi cea anglofonă. În Ucraina şi Canada, cele două „lumi paralele” ocupă totuşi teritorii separate. În cazul Republicii Moldova însă, cele două comunităţi „singuratice” se întâlnesc zi cu zi, în stradă, în „rutieră” (maxi-taxi) şi la magazin. Aici, contactul fizic dintre reprezentanţii acestor comunităţi impune un status quo care permite funcţionarea societăţii, în ciuda lipsei coeziunii ei.
De fapt, antagonizarea societăţii după criterii etnice sau politice este agravată de o logică şi un discurs al războiului pe care le îmbrăţişează elitele politice (urmate de intelectuali şi oameni de cultură) pentru a învinge în eterne bătălii politice şi ideologice. De cealaltă parte, societatea, ţinută ostatecă, supravieţuieşte în ciuda acestor bătălii şi graţie unui spirit practic, acutizat de crize care nu mai sfârşesc. În lipsa unui proiect naţional-civic înaintat de clasele guvernante pentru a asigura dezvoltarea societăţii, dincolo de clivajele ei interne, „cele două singurătăţi” riscă să devină pe de o parte societatea însăşi, preocupată de propria supravieţuire, iar de cealaltă parte clasa politică, în căutarea neobosită a unor victorii himerice.
(Publicat în CriticAtac, 3 martie 2011)
Societatea din Republica Moldova aminteşte de atâtea alte spaţii traversate de antagonisme etnice, politice, geopolitice etc. Ucraina vecină este exemplară în acest sens. La fel, de cealălaltă parte a globului, societatea canadiană, despre care scriitorul John H. MacLennan a scris un roman pe care l-a întitulat sugestiv Cele două singurătăţi (Two Solitudes), este scindată de relaţii fie tensionate, fie perfect inexistente, între cele două mari comunităţi, cea francofonă şi cea anglofonă. În Ucraina şi Canada, cele două „lumi paralele” ocupă totuşi teritorii separate. În cazul Republicii Moldova însă, cele două comunităţi „singuratice” se întâlnesc zi cu zi, în stradă, în „rutieră” (maxi-taxi) şi la magazin. Aici, contactul fizic dintre reprezentanţii acestor comunităţi impune un status quo care permite funcţionarea societăţii, în ciuda lipsei coeziunii ei.
De fapt, antagonizarea societăţii după criterii etnice sau politice este agravată de o logică şi un discurs al războiului pe care le îmbrăţişează elitele politice (urmate de intelectuali şi oameni de cultură) pentru a învinge în eterne bătălii politice şi ideologice. De cealaltă parte, societatea, ţinută ostatecă, supravieţuieşte în ciuda acestor bătălii şi graţie unui spirit practic, acutizat de crize care nu mai sfârşesc. În lipsa unui proiect naţional-civic înaintat de clasele guvernante pentru a asigura dezvoltarea societăţii, dincolo de clivajele ei interne, „cele două singurătăţi” riscă să devină pe de o parte societatea însăşi, preocupată de propria supravieţuire, iar de cealaltă parte clasa politică, în căutarea neobosită a unor victorii himerice.
(Publicat în CriticAtac, 3 martie 2011)
2 comentarii:
Totul se motivează de un singur fapt,cum vor să se vadă oamenii..Caatare,nu există "rusofonii" sau "românii" ,căci ceea ce suntem la momentul dat e ceva intermediar,un loc în care noi decidem ce vrem să fim cu adevărat...Cel ce alege "partea" ruşilor o face căci vrea să fie mai liber,căci naţionalitatea nu are aici nici un rol,e doar o posibilitate prin care omul conştientezează ce e şi ce ar putea fi cu el mai departe dacă totuşi decide să fie din partea lor...cea de-a doua "parte" reprezintă o "nelibertate",e un fel de "recunoştiţă" că aparţinem acestui "popor" în care nu vom fi nimic alt ceva decît să fim priviţi cu suspiciune,preluînd astfel "naţionalitatea lo" care ca şi cum le-a fost parţial luată...este mult mai uşor să ne alegem ceva neutru,să acceptăm un singur adevăr,fără aceste două "elemente",în care noi nu vom acupa niciodată vreun "loc" semnificativ.
Din ce scrii înțeleg că vrei să spui că identitățile sînt arbitrare și sînt produsul etichetei pe care ne-o crează și ne-o lipesc ceilalți. Arbitrare, create, lipite pe frunte de ceilalți, identitățile (felul în care ne percepem și ne prezentăm altora, în diferite contexte) ne determină totuși comportomanentul, opțiunile și structureaza spațiul social (oamenii se solidarizează și se opun în funcție de aceste identități). Mulțam pentru interes.
Trimiteți un comentariu