„Comerțul nu are prieteni”: primii studenți basarabeni în România (1990-1991)

(a se vedea mai jos și fragmentele precedente ale acestui articol)

Odată sosiți în centrele universitare românești, studenții basarabeni se grupau în general în baza relațiilor de prietenie, făcute și consolidate în vîltoarea evenimentelor romantice și revoluționare de la sfîrșitul anilor 1980. Pe parcursul primelor luni după începutul anului universitar, practicile comerciale informale își sporeau eficiența și gradul de organizare prin implicarea acestor relații de solidaritate și colaborare în sînul grupurilor de prieteni și colegi de facultate.

Unele grupuri de studenți comercianți, legați între ei prin relații de prietenie, colegialitate sau rudenie, preluau mai curînd o structură de clan, cu o organizare ierarhică a raporturilor de cooperare și subordonare din interiorul grupului, coordonate de un lider autoinstituit, dar recunoscut ca atare de către membrii grupului. Alți studenți basarabeni formau „echipe” din cîțiva membri, în care nu exista un statut clar de lider, ci mai curînd un fel de „consiliu” care administra afacerile comune în virtutea unui „regulament” nescris prin care se distribuiau sarcinile, se controlau intrările și ieșirile (ambele cu strictețe), se stabileau regulile de relaționare în interiorul grupului și cu membrii altor grupuri. Sarcinile erau diverse și interșanjabile: unul (sau doi „membri”) mergeau la Chișinău (sau în alt oraș din RSSM/URSS) să cumpere marfă și apoi să o transporte prin vamă în România, altul (sau alți doi) urmau să găsească cumpărători sau să vîndă marfa la talcioc (sau consignații), alți co-echipieri (de regulă fluctuanți) mijloceau, la nevoie, relații de parteneriat cu persoane cheie sau rețele locale de comercianți.

La începutul existenței uneia dintre aceste echipe, relațiile dintre membrii nucleului fondator erau bazate pe solidaritate și încredere reciprocă, iar sarcinile și veniturile deopotrivă erau împărțite echitabil. După cîteva luni însă, o etică individualistă – bazată pe interesul personal – își impune primatul asupra celei comunitare (definite prin primatul intereselor grupului și al relațiilor de afectivitate), diminuînd gradul de încredere și solidaritate între „membri”. În acest mod, relațiile de prietenie au fost progresiv înlocuite prin raporturi raționalizate de parteneriat.

În mod obișnuit, aceste grupuri de studenți acționau separat (or piața era destul de încăpătoare pentru toți), alteori ele angajau anumite activități în care își solicitau colaborarea. Pentru a mări investiția în obiectele supuse traficului de frontieră și a spori astfel profitul acestor operații, studenții comercianți – sau echipele din care aceștia făceau parte – aveau nevoie de mai mulți bani. Una din formele cele mai frecvente de colaborare între grupuri – sau între membrii unor grupuri diferite – era împrumutul unor anumite sume de bani. Majoritatea studenților implicați în activități comerciale au fost în repetate rînduri datori și au dat cu împrumut. Unele afaceri se puteau însă solda cu eșec, în cazul în care, de exemplu, marfa era confiscată la vamă. În astfel de situații, un alt împrumut era făcut în scopul diminuării pierderilor din afacerea eșuată. În cazul în care nici aceasta nu reușea, datoriile se acumulau, iar posibilitatea întoarcerii lor la timpul convenit se îngusta. Cel îndatorat avea interesul să tragă tot mai mult de timp, încercînd să-și suplinească golurile financiare, în timp ce creditorii multiplicau strategiile de a-și recupera banii. Aceste relații deveneau uneori și mai complicate în cazul în care unii debitori nu își recunoșteau, din anumite motive, datoria pe care creditorii le-o pretindeau. Relațiile dintre parteneri – și adesea colegi și vechi prieteni – degradau progresiv pe fondul datoriilor neachitate la timp și a tentativelor creditorilor de a le recupera, recurgînd uneori la intimidări și amenințări. Astfel, o parte din studenții care la începutul anului universitar erau buni prieteni și colegi deveneau, la capătul unui an de relații viciate de animozități și neîncredere, adversari redutabili și detestați. Aceste tensiuni puteau lua aparența unor lupte pentru putere, în care miza principală nu era atît împărțirea zonelor de activitate (pentru că nu existau motive reale de concurență), cît manifestarea simbolică a supremației.

Studenții „bișnițari”: între devianță și non-conformism

Studenții basarabeni care au practicat cu regularitate „bișnița” la începutul anilor 1990 au avut de sacrificat multe lucruri pe care ulterior le-au regretat: prietenii, valori „idealiste”, timp – pe care altfel l-ar fi putut acordat studiilor. Totodată acești studenți comercianți au cîștigat cu siguranță o experiență care le-a format și consolidat anumite aptitudini de relaționare, influență și negociere (în raport cu membrii propriului grup și cu alți parteneri, dar și cu agenții statului), de adaptabilitate la condiții solicitante de viață în marginea unor frontiere sociale și morale, sub presiunea unor exigențe multiple și diferite (dictate de activitățile fluctuante ale unei economii informale și, în paralel, de studiile la universitate). Această experiență de viață, care pentru cei mai mulți dintre studenți basarabeni s-a consumat la capătul a doi sau cel mult trei ani de studii, le-a conferit unora dintre ei calități de lideri și de formatori de opinie, care nu vor întîrzia să se manifeste în doar cîțiva ani după terminarea studiilor.

Traversarea frontierelor (de orice fel), încă recent interzise, stătea la baza nașterii unui nou etos care își va căuta în anii care urmează o regularizare juridică și o legitimare morală. Studenții „bișnițari” de la 1990/1991 au devenit, fără să o pretindă (și alături de alte categorii sociale), promotorii unor activități de piață care se vor impune curînd drept normale (comerț internațional import/export, traficul de frontieră) și purtătorii unor modele de mentalitate și de comportament aproape revoluționare pentru acel context de ruptură față de un regim comunist caduc: individualism, consumerism, primatul valorilor materiale etc. Printr-un comportament și un discurs calificabile drept vicioase la acea vreme, această minoritate activă și neliniștită de studenți a contribuit în felul său la reformularea unor modele rigidizate de practici și valori (considerate idealiste și/sau manipulate ideologic), care și-au pierdut eficiența în condițiile în care statul își slăbise brusc monopolul și libertățile individuale au izbucnit la lumina zilei.

Notă: acest fragment de articol nu conține note, nu este finalizat și, prin urmare, nu este citabil.