Noile „republici” literare on-line: alternative sau anexe ale establishmentului literar?

Din discuție cu A. (tînără scriitoare), am descoperit că în ultimii cîțiva ani configurația și modul de funcționare a spațiului literar s-au transformat în mod remarcabil în urma apariției noilor media electronice: blogurile literare și portalurile literare interactive. Am aflat cu stupoare cît de popular a devenit un portal literar românesc printre scriitorii moldoveni. Pe acest site s-au înregistrat, începînd cu 2007, un grup numeros de tineri scriitori de limbă română, dar și din cei cu vîrste medii. Procedura e destul de simplă: îți deschizi un cont, postezi texte, pe care un „board” de editori îl citesc și își dau cu părerea pe marginea lui, după care textul este plasat fie la rubrica „recomandate”, fie la texte care necesită a fi revizuite („atelier”), fie nici la una nici la alta, ceea ce ar însemna că textul e bunicel și poate fi citit și evaluat de cititori ocazionali. Pe măsură ce activitatea noului venit se intensifică pe site (publicînd, comentînd postările altor membri, acumulînd aprecieri pozitive din partea editorilor și a cititorilor), raiting-ul său sporește. După atingerea unui anumit barem, novicele își schimbă statutul, devenind un soi de „membru” cu „acte în regulă”. Fiecare membru se poate înscrie cu numele său real sau cu un pseudonim. Tinerii scriitori care aspiră la o anumită recunoaștere își păstrează de obicei numele real (pentru a-și face un „nume”), în timp ce unii scriitori cu „nume” se lasă acoperiți de anonimitate pentru a beneficia de posibilitățile ludice și literare ale site-ului fără să-și expună identitatea reală. Unii scriitori destul de avansați în cariera lor literară (dar totuși fără o notorietate răsunătoare) dobîndesc un statut foarte ridicat (de „experți” sau editori) în acest micro-spațiu literar on-line.

Mi se pare revelatoare această „republică” virtuală a literelor care se construiește ca o alternativă instituțiilor literare consacrate (reviste, uniuni literare, cenacluri etc.) și care oferă un loc de manifestare, dezvoltare și creativitate literară tuturor amatorilor de literatură, indiferent de statutul lor real sau CV-ul acestora. O „republică” platoniciană sau o nouă Castalia (Jocul cu mărgele de sticlă, H. Hesse)? Față de utopiile menționate, în care tentația perfecțiunii politice este mare, funcționarea în regim on-line a acestor media literare pare să confere participanților un spațiu de manevră aproape nelimitat (de intrare/ieșire, reguli de „joc” clar stabilite, dar nu foarte constrîngătoare). Un fel de OuLiPo (Ouvroir de littérature potentielle, fondator Raymond Queneau) mai curând, dar iarăși cu o deschidere incomparabil mai mare. Totuși, unii participanți se arată limitați de modelul de literatură promovat, cel puțin în mod implicit, de editorii site-ului. Din acest motiv (printre altele, probabil) mai mulți membri l-au părăsit în grup, asociindu-se în scurt timp pe un alt site literar.

Este remarcabil totodată că majoritatea tinerilor literați care participă la acest site țin concomitent un blog și că în același timp participă – pe viu – la ședințele unor cenacluri literare, își publică textele în anumite reviste (tipărite sau on-line). Prin urmare aceste noi media virtuale nu se manifestă în detrimentul spațiului literar „real”, ci se includ în acesta, deși cumva en marge, deocamdată. Aceste portaluri interactive fluidizează comunicarea și circulația produselor „simbolice” pe segmentul îngust al „pieței” literare (deși accesibil practic oricui) și contribuie la consolidarea componentei colective a creației literare. Putem intui că site-urile de creativitate și socializare literară de acest fel se vor înmulți cu timpul și că ele se vor specializa tot mai mult pe anumite „platforme” literare (moderniști / tradiționaliști sau în funcție de gen literar, public țintă etc.).

O ţară, două singurătăţi

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie realizat de un institut independent (CBS „Axa”, 1 martie 2011) a scos din nou în prim plan o societate moldovenească scindată de simpatiile politice („comunişti” vs. „democraţi”) şi de preferinţele internaţionale (Rusia vs. UE) ale populaţiei. O corelare a opțiunilor (făcută în baza unui alt sondaj, IPP/IMAS, noiembrie 2010), coroborat cu experiența zilnică de contact cu diverse categorii de moldoveni, ar arăta că opțiunile și opiniile politice se condiționează reciproc: votanții PCRM nu îşi ascund ataşamentul faţă de spaţiul estic (slav), în timp ce simpatizanţii partidelor zise democratice din R. Moldova îşi proclamă hotărît orientarea pro-occidentală. Sciziunea societăţii moldoveneşti pe criterii politice şi geopolitice este adîncită în mare măsură de un clivaj etnic şi identitar (moldoveni / români vs. minorităţi rusofone).

La o privire mai atentă asupra datelor sondajului, observăm prezenţa unei minorităţi importante de persoane indecise sau indiferente faţă de opţiunile politice sau geopolitice care divizează societatea. Putem înțelege că frontierele dintre cele două comunităţi sunt vagi şi elastice şi că un număr important de „indecişi” şi „indiferenţi” îşi asumă, pe tăcute, un rol lipsit de glorie de mediatori între cele două comunităţi, sfidând segregarea. Aceleaşi sondaje arată totodată o populaţie unită (în proporţie de cca 85%) în numele unor griji şi nevoi cotidiene, deopotrivă preocupată de sărăcie, creşterea preţurilor sau şomaj.
Societatea din Republica Moldova aminteşte de atâtea alte spaţii traversate de antagonisme etnice, politice, geopolitice etc. Ucraina vecină este exemplară în acest sens. La fel, de cealălaltă parte a globului, societatea canadiană, despre care scriitorul John H. MacLennan a scris un roman pe care l-a întitulat sugestiv Cele două singurătăţi (Two Solitudes), este scindată de relaţii fie tensionate, fie perfect inexistente, între cele două mari comunităţi, cea francofonă şi cea anglofonă. În Ucraina şi Canada, cele două „lumi paralele” ocupă totuşi teritorii separate. În cazul Republicii Moldova însă, cele două comunităţi „singuratice” se întâlnesc zi cu zi, în stradă, în „rutieră” (maxi-taxi) şi la magazin. Aici, contactul fizic dintre reprezentanţii acestor comunităţi impune un status quo care permite funcţionarea societăţii, în ciuda lipsei coeziunii ei.
De fapt, antagonizarea societăţii după criterii etnice sau politice este agravată de o logică şi un discurs al războiului pe care le îmbrăţişează elitele politice (urmate de intelectuali şi oameni de cultură) pentru a învinge în eterne bătălii politice şi ideologice. De cealaltă parte, societatea, ţinută ostatecă, supravieţuieşte în ciuda acestor bătălii şi graţie unui spirit practic, acutizat de crize care nu mai sfârşesc. În lipsa unui proiect naţional-civic înaintat de clasele guvernante pentru a asigura dezvoltarea societăţii, dincolo de clivajele ei interne, „cele două singurătăţi” riscă să devină pe de o parte societatea însăşi, preocupată de propria supravieţuire, iar de cealaltă parte clasa politică, în căutarea neobosită a unor victorii himerice.

(Publicat în CriticAtac, 3 martie 2011)

Vis despre iepuri și frați

Se face că sînt într-o curte de țară (la părinți la „vilă” sau la bunei?) și aștept (de la mama?) să iau cu mine la plecare doi iepuri copți. Ies afară în curte și văd un iepure culcat la pămînt, pe jumătate copt, deși e încă viu și mă privește binevoitor, fără să mă condamne. Celălalt iepure e mort, dar nu-l văd, ci doar știu că este. Mă podidesc lacrimile de mila lor și îmi promit că neapărat voi deveni vegetarian.

Dimineața cînd mă trezesc și îmi amintesc visul, mai am încă lacrimile neuscate pe obraji, asociez cei doi iepuri (unul pe jumătate copt, pe jumătate viu, celălalt mort/copt) cu cele două „poduri de flori” dintre Moldova și România (seara m-am gîndit la ele, în contextul articolului despre primii studenți basarabeni în România). Mă gîndesc la doi frați (asociere cu „frații de peste Prut”) dintre care unul este sacrificat, iar celălalt pe jumătate mort/viu. Îmi amintesc de iepurele pe care l-am mîncat alaltăieri la părinți și care era foarte gustos. Mă întreb dacă o satisfacție personală făcută din contul suferinței altuia e o satisfacție autentică. Cei doi iepuri îmi amintesc de asemenea de doi motani pe care i-am avut pînă recent și care, fiind la părinții mei la „vilă”, se băteau mereu de fiecare dată cînd se întîlneau. Acum cîteva luni ambii motani au dispărut ca prin miracol aproape în aceeași zi. Mi-am suspectat la un moment dat părinții că i-au omorît intenționat pentru a scăpa de grija lor. Părinții glumeau uneori că acești doi motani pe care eu i-am adus la „vilă” atunci cînd trebuia să plec în deplasări mai lungi, sînt ca niște nepoți pe care îi au de la mine și că acum așteaptă nepoți adevărați. Ar însemna oare că acest vis îmi spune să-mi mănînc / nimicesc substitutul copiilor mei pentru a-i concepe pe cei adevărați?

A. spunea că dacă vom avea vreodată copii, aceștia vor fi gemeni. În contextul acestui vis, îmi amintesc de mitul gemenilor primordiali despre care vorbea Michel Tournier (în Regele Arinilor și Meteorii), conform căruia la origine oamenii se nasc gemeni, dar că cel puternic îl mănîncă pe cel slab înainte de naștere. Acest mit spune că fiecare îl conține înăuntrul său pe celălalt – fratele geamăn și dușmanul de moarte, dar și că sîntem pătați de fratricid, încă înainte de a ne fi născut. Îmi aduc aminte de fratele meu mort la două luni după naștere și care dacă ar fi supraviețuit, cu siguranță nu aș fi apărut pe lume.

7 aprilie: Avataturile unei revoluţii cu chaturi şi pietre

(introducerea şi concluzia unui studiu publicat în "Revoluţia Twitter. Episodul întâi: Republica Moldova" , Ed. ARC, Ştiinţa, Chişinău, 2010). În această carte (apărută în două ediţii, română şi engleză) veţi găsi un dosar de documente, mărturii, imagini şi studii de Florent Parmentier, Dan Dungaciu, Răzvan Dumitru, Wim Van Meurs ş.a.

Petru Negură

Participanţii la manifestaţiile de la Chişinău de 6-7 aprilie 2009, ca şi observatorii şi analiştii acestor evenimente, sînt astăzi de acord asupra insuficienţei informaţiilor factuale necesare pentru a înţelege ce s-a petrecut atunci cu adevărat. Acest lucru nu împiedică – dacă nu chiar stimulează – apariţia şi circulaţia unei multitudini de teorii şi scenarii care pretind să explice a posteriori evenimentele. Aceste scenarii, apărute în vîltoarea protestelor şi dezvoltate după consumarea acestora, sînt reductibile în general la o cheie „conspiraţionistă”. Ele pot fi în general rezumate (cu unele variaţii) la următoarea schemă: manifestaţiile din 6-7 aprilie 2009 au izbucnit în mod spontan ca o formă de nemulţumire populară faţă de ceea ce a fost calificat drept „fraudarea alegerilor” din 5 aprilie; protestele au fost însă instrumentalizate şi manipulate de anumite forţe interne şi/sau externe pentru atingerea unor interese şi scopuri politice, mai mult sau mai puţin obscure, în general neoneste şi cu siguranţă opuse „intereselor naţionale”. Articolul de faţă nu îşi propune să preia ca atare, să verifice sau să dezmintă aceste scheme de interpretare a evenimentelor din aprilie 2009, ci doar eventual să le analizeze ca pe nişte forme de discurs şi de reprezentări, capabile să definească stările de spirit de atunci şi de acum ale participanţilor şi observatorilor implicaţi în desfăşurarea acestor evenimente.

Prin urmare prezentul text nu va pretinde să ofere argumente pentru a explica ceea ce s-a întîmplat de fapt la Chişinău de 7 aprilie 2009 şi după această dată. Cum am putea-o face, dacă o comisie întreagă abilitată cu această sarcină[1], şi care a avut la îndemînă toate sursele şi resursele disponibile celor mai influente structuri de ordine din ţară, nu a putut formula răspunsuri concludente în acest sens? Scopul textului nostru este unul mai modest: pornind de la surse colectate în urma unei scurte cercetări de documentare[2], vom încerca să înţelegem mai bine strategiile de mobilizare, de solidarizare şi de organizare ale participanţilor la manifestaţiile din 6-7 aprilie 2009, dar şi dincolo de această dată ca răspuns la campania de persecuţii întreprinsă de forţele de ordine faţă de manifestanţi.

Aşa cum au remarcat mai mulţi autori de analize pe acest subiect[3], cazul 7 aprilie 2009 este unul revelator din perspectiva mobilizării mişcărilor sociale. Faţă de alte „revoluţii colorate”[4] apărute în Europa de Est şi Orientul mijlociu în deceniul de după 2000, la manifestaţiile de la Chişinău din 7 aprilie 2009, formele de mobilizare şi de organizare a protestelor au fost semnificativ marcate de răspîndirea unor noi mijloace informaţionale (site-urile de socializare, forum-uri, bloguri pe Internet) care au avut o difuzare redusă sau inexistentă cu doar cîţiva ani înainte[5]. Nu ne propunem să ne angajăm în polemici privind rolul special al noilor media electronice în desfăşurarea acţiunilor de protest[6]. Le vom privi mai degrabă ca pe nişte factori printre alţii care au influenţat comportamentul protestatarilor din aprilie 2009. Vom încerca totuşi să ne dăm seama asupra felului în care aceste noi mijloace de comunicare şi socializare au contribuit, alături de alţi factori, la elaborarea strategiilor individuale şi de grup în cadrul unor mişcări sociale atît de complexe şi echivoce precum au fost protestele din 6-7 aprilie 2009.

[...]

„Revoluţie cu pietre” sau „Twitter Revolution”?

Opinia publică din R. Moldova, reflectată întrucîtva şi de părerile exprimate de persoanele intervievate de noi pentru acest studiu, se arată în general sceptică în privinţa calificativului de „Twitter Revolution” atribuit manifestaţiilor de protest din 6-7 aprilie 2009 (A, B, C, D, E). Totodată, majoritatea respondenţilor intervievaţi şi chestionaţi recunosc un anumit rol pe care l-ar fi avut mijloacele de informare şi comunicare pe Internet în circularea informaţiei, dar şi în mobilizarea şi parţial coordonarea protestelor din aprilie 2009. În opinia majorităţii respondenţilor, evenimentele din aprilie 2009 au fost manipulate de forţe exterioare (PCRM, SIS, servicii secrete ruseşti şi/sau transnistrene etc.), care au instrumentalizat impetuozitatea tinerilor pentru a-şi realiza interesele din umbră. În sfîrşit, o altă categorie de respondenţi (F, G) este aproape în întregime de acord cu sintagma „Twitter revolution”. Potrivit mărturiei unei respondente (F), ceea ce a avut loc în zilele din 6 şi 7 aprilie „nu poate fi definit altfel decît revoluţie”, această respondentă comportîndu-se şi trăind evenimentele în consecinţă, cu emoţii mobilizatoare şi cu idealuri de schimbare civică. Sigură de această convingere, persoana anchetată a avut un timp reacţii de rezistenţă şi denegare faţă de presupusele probe care ar dezvălui implicarea anumitor forţe exterioare în desfăşurarea evenimentelor. Pînă la urmă însă, respondenta a fost nevoită să accepte „evidenţa” imixtiunii unui stat străin (anume a Rusiei) în mersul evenimentelor din aprilie, altminteri mînate de un ideal revoluţionar.

Părerea noastră în această privinţă este că manifestaţiile din aprilie 2009 au reprezentat o mişcare socială cu un caracter inedit în contextul Republicii Moldova, dar şi în plan regional. Cel mai remarcabil aspect al acestui fenomen a fost mobilizarea unui segment activ de studenţi, tineri profesionişti şi slujbaşi, care nu cuprindea neapărat o populaţie numeric foarte importantă, dar care a devenit, în contextul evenimentelor din 6-7 aprilie din centrul Chişinăului, un grup de persoane bine conectate între ele, dincolo de frontierele geografice. Aceste persoane au fost totodată capabile să comunice cu jurnalişti şi reprezentanţi ai forurilor decidente internaţionale, creînd o anumită vizibilitate şi oferind o interpretare evenimentelor de la Chişinău. Acest grup de „minoritate activă” (Serge Mosvcovici) stăpîneşte un nivel de pregătire profesională şi competenţe comunicaţionale mult superior mediei, avînd prin urmare capacitatea de a uza strategic de resursele oferite de achiziţiile tehnologiilor informaţionale în scopul realizării unor interese civice, colective. Deloc întîmplător, această „elită” în ascensiune este şi purtătoarea unor idei progresiste şi reformatoare, în opoziţie cu mainstream-ul clasei politice şi intelelectuale din R. Moldova.

Evenimentele din 6-7 aprilie 2009 au generat în societatea moldovevenească un efect pe care l-am putea numi „revoluţionar” în sensul mobilizării şi solidarizării unei anumite categorii de persoane în vederea atingerii unor interese comune. Cu siguranţă, manifestaţiile de protest care vor urmări un anumit efect de anvergură îşi vor extinde de acum încolo aria de acţiune într-o zonă a informaţiei şi comunicării, mult dincolo de spaţiul „fizic” al desfăşurării evenimentelor.

---

[1] Este vorba de Comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor de dupa 5 aprilie 2009, coordonată de deputatul Partidului Liberal-Democrat, jursitul Vitalie Nagacevschi. Raportul, de 180 de pagini, redactat în urma unei ample anchete, a fost prezentat în Parlament pe 7 mai 2010.

[2] Pentru acest studiu am realizat o cercetare care cuprinde interviuri aprofundate cu 7 persoane (vezi lista lor cu pseudonime, în bibliografie), răspunsuri scrise la un chestionar cu întrebări deschise din partea a 18 respondenţi, discuţii libere cu un anumit număr de persoane implicate în evenimentele studiate, lectura unui corpus de articole din presă (locală şi internaţională), de pe bloguri private. Am consultat de asemenea o serie de articole de analiză asupra evenimentelor din aprilie 2009 de la Chişinău sau despre evenimente similare din alte ţări (vezi bibliografia). De asemenea, am urmărit o serie de înregistrări video luate de la evenimentele din aprilie 2009, postate pe http://www.publictv.md şi consultate în iunie şi iulie 2009.

[3] A se vedea în primul rînd articolele lui Evgeny Morozov (specialist în relaţii internaţionale, profesor la Geogetown University) publicate în Foreign Policy: „Moldova’s Twitter Revolution” (acest autor a lansat calificativul de “Twitter Revolution” pentru evenimentele de la Chişinău din aprilie 2009) 7 aprilie 2009; „More analysis on Twitter’s role in Moldova”, idem, 7 aprilie 2009; „Moldova’s Twitter Revolution is NOT a myth”, idem, 10 aprilie 2009. A se vedea de asemenea Rebekah Heacock, „Twitter Revolution?”, lucrare scrisă la facultatea de jurnalism, Columbia University, decembrie 2009; Ellen Barry, „Protests in Moldova explode, with help of Twitter”, New York Times, 7 aprilie 2009; Anne Applebaum, „The Twitter Revolution that wasn’t”, Slate Foreigners, 20 aprilie 2009; Kristin Deasey, „Moldovas’s Twitter Activist Under House Arrest”, Radio Free Europe, 16 aprilie 2009; Claudia Serbanuta, Tiffany Chao, Aiko Takazawa (profesoare la University of Illinois), rezumat extins al comunicării la iConference 2010 Champaign, USA, 3-6 februarie 2010. A se vedea despre forme similare de protest şi luări de atitudine într-o bibliografie selectivă la sfîrşitul acestui articol.

[4] Cf. Mark R. Beissinger, Structure and Example in Modular Political Phenomena: The Diffusion of Bulldozer/Rose/Orange/Tulip Revolutions, Perspectives on Politics 5 (2007): 259-276.

[5] Tendinţa folosirii platformelor e-media pentru informare şi mobilizare poate fi observată deja la “revoluţia lalelelor” din Kyrgyzstan: Ramesh Srinivasan şi Adam Fish, “Internet Authorship: Social and Political Implications Within Kyrgyzstan”, Journal of Computer-Mediated Communication, 14 (2009), pp. 559–580.

[6] A se vedea în acest sens articolele lui Anne Applebaum, „The Twitter Revolution that wasn’t”, articol citat, şi al lui E. Morozov, „Moldova’s Twitter Revolution is NOT a myth”, articol citat.

Anchetă Contrafort: „De ce îşi pune omul întrebări?”

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?
Mă consider hedonist, în răspăr cu aparenţa de austeritate pe care o produc uneori. Oricum, nu m-aş simţi bine dacă aş fi redus la una din trăsături. Aş prefera să rămîn fără calităţi.

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

Camus spunea prin gura unuia din personajele sale, şi deci la modul ironic, că lumea ar fi grozav de plicticoasă dacă toţi oamenii ar spune numai adevărul. Aş mai adăuga la această afirmaţie că cei care cred prea tare în adevăruri de tot soiul, nu sînt doar plicticoşi, ci şi periculoşi în egală măsură, nefiind în stare să înţeleagă adevărul celuilalt. Iar de aici nu mai rămîne decît un pas pînă la anihilarea aproapelui.

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
Abia recent am învăţat să fiu fericit trăindu-mi viaţa. Poate că voi învăţa vreodată să devin fericit scriind-o? Am speranţa că mi se va întîmpla asta cînd voi ajunge să scriu literatură de ficţiune.

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?
Preţuiesc libertatea umană, inclusiv libertatea de a-ţi asuma nişte datorii faţă de o comunitate.

5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?
Am visat de mai multe ori cum ar fi să discut cu Bucov, Lupan sau Deleanu, scriitori moldoveni sovietici care au acceptat să scrie sub presiunea politicului. Aş fi vrut să-i întreb ce ar fi scris în condiţii de libertate. La fel, l-aş întreba pe Rimbaud de ce a încetat să mai scrie poezie la 20 de ani, iar pe Dostoievski l-aş iscodi de ce s-a reapucat de scris după „învierea lui Lazăr”.

6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?
Pentru mine, pactul faustic ar însemna să descopăr şi să exploatez o formulă de succes în detrimentul experienţei de viaţă şi al travaliului creator.

7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?
Nu cred în veridicitatea teoriilor totale. E posibil că şi creaţioniştii şi evoluţioniştii să aibă dreptate... sau şi unii şi alţii să se înşele.

8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedrep­tățesc femeia?
Mă deranjează cînd nişte scrieri datate sînt înţelese şi prezentate în buchea lor, fără discernămînt şi spirit critic. De altfel, şi Biblia şi Coranul au prilejuit cumplite neînţelegeri, cu preţul a nenumărate vieţi omeneşti. De ce le-am crede pe cuvînt în privinţa femeilor?

9. Ați accepta să plecați într-o călătorie în spațiu pentru a cunoaște tainele Universului, știind însă că nu vă veți mai revedea părinții, rudele și prietenii?
Mai am de căutat şi de descoperit atît de multe, aici pe Pămînt, lîngă cei iubiţi, înainte de a mă avînta în marea călătorie, fără cale de întoarcere.

10. Dacă nu v-ați fi născut în România/Moldova, în ce țară din lume ați fi dorit să trăiți?
E adevărat că nu ne alegem patria. Dar putem să ne alegem o patrie „de adopţie”. Patria mea de adopţie e Parisul (nu neapărat toată Franţa, nota bene), unde am petrecut cîţiva ani fondatori. Mi-am dat însă seama că fericirea pe care am trăit-o în acest oraş era cumva de împrumut şi că atunci cînd voi deveni un parizian cu acte în regulă nu voi mai fi la fel de fericit cum am fost. Am decis aşadar să revin în patria „de origine” (scuzaţi-mi pleonasmul), în care am re-descoperit o fericire autentică.

11. Dacă ați avea posibilitatea să alegeți, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiți?
Dacă aş avea posibilitatea să aleg timpul la pachet cu locul şi statutul social, cred că m-ar tenta să fiu cetăţean liber în Atena lui Aristotel. Altminteri, mă felicit pentru întîmplarea fericită care a făcut să mă nasc în ultimul sfert al secolului 20. Am norocul să trăiesc o epocă fascinantă de transformări şi descoperiri. Am scăpat în schimb de perioadele cele mai grele ale comunismului, de foamete, de cele două războaie, de vremurile măcinate de restrişte şi conflicte (pentru omul mediu) din secolele precedente. Sînt curios să ştiu ce-mi rezervă ziua de mîine.

12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intrați?
Mi-ar place să mă afund disdedimineaţă într-o pădure de Şişkin, trăgînd în piept un aer umed cu iz de reavăn şi conifere, apoi să hălăduiesc într-un Delft de Vermeer, pe malul canalului, urmărind în treacăt îndeletnicirile orăşenilor, iar într-o după amiază de vară, să mă arunc ca în apă într-un lan gălbui, vangoghian.

13. Preferați un guvern național sau un guvern european?
Prefer un guvern naţional într-o confederaţie europeană, pentru a se controla şi potenţa reciproc, cel puţin la modul ideal.

14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?
Orice ideologie (şi religie), luată separat, e o impostură. Cel mai cumplit e cînd una din ele îţi este impusă prin forţa armei şi a fricii. O altă mare impostură a omenirii o consider medicina bazată pe medicamente (care tratează simtomele, în loc să întărească organismul uman, pentru a-l face mai rezistent).

15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei ați interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?
Nu ştiu dacă aş putea să le schimb pe toate pe cîte le-aş dori. Mi-ar fi teamă să nu fac mai rău.

16. Aveți un model pentru femeia perfectă?
Femeia perfectă e chiar cea care stă acum lîngă mine.

17. Ce calități apreciați la un bărbat?
Puterea de a folosi puterea doar în scopuri paşnice (atenţie: nu neapărat „bune”, binele avînd definiţii variabile de la caz la caz).

18. Vi s-a întâmplat să jucați în viață „roluri” care nu vi se potrivesc?
Apropo de întrebările şi răspunsurile de mai sus, deseori m-am simţit aiurea cînd se aştepta de la mine să joc un anumit rol de „bărbat” care nu-mi era propriu. Atunci m-am întrebat, cred, cît de motivată şi cît de arbitrară este departajarea sexuală a rolurilor.

19. Ați simțit vreodată nevoia să vă răzbunați pe cineva, să faceți rău cu intenție?
Am simţit nevoia să mă răzbun, probabil de cîteva ori. Cea mai bună răzbunare a fost cînd am reuşit să ignor răul care mi-a fost adresat.

20. Vă place să dați sau să primiți?
Îmi place să dau cu folos şi să primesc fără datorie.

21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaști și reformiști, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman - vă este cel mai simpatic?
Martin Luther King. Pentru puterea lui de a lupta pe căi neviolente pentru o lume mai dreaptă.

22. Ce compozitor vă place cel mai mult?
Din clasici, Gustav Mahler, atît de tandru şi trist, mai ales în Simfonia a 5-a. Din moderni, Radiohead, deopotrivă intelectuali şi sensibili.

23. De ce își spune omul povești?
Probabil pentru a trăi mai abitir, atunci cînd viaţa îi pune limite.

24. Vă e frică de singurătate?
M-aş teme de singurătatea din mine însămi. Din fericire, nu am mai avut de mult o asemenea stare.

25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?
La moment îmi place poezia care exprimă poeticul vieţii cotidiene, liricul experienţei brute, ceva în stilul Podului Mirabeau de Apollinaire. Dintre contemporani, îmi plac poemele timpurii ale lui Mitru Crudu, cele recente ale lui M. Vakulovski, unele poeme de C. Comartin (Poeme cu tătuca)... Deunăzi am recitit versurile – ingenui şi livreşti – ale lui Călin Sobietsky-Mânăscurtă şi am avut o stare aparte... Mi-ar place să citesc sau să scriu vreodată nişte poeme-eseu, poeme-istorie, poeme-reportaj...

26. Dacă ați scrie un scenariu de film, cu ce regizor - clasic sau contemporan - ați dori să colaborați?
Mi-aşi dori să pot compune vreodată un scenariu de film despre perestroika pentru regizorul Igor Cobileanski, care mi-a fost bun prieten în acea epocă. Ambii eram pe atunci obsedaţi de sex şi dornici de revoluţie.

27. Ați simțit vreodată tentația puterii?
Mi s-a întîmplat cîndva să am sentimentul cvasi-mesianic de a dori să fac cuiva bine cu forţa. Cred că asta ar fi una din tentaţiile puterii. Sper că am devenit mai înţelept între timp.

28. Ce personaj nedreptățit, subevaluat din istoria omenirii, ați dori să-l reabilitați?
Aş dori să reabilitez personajele anonime care au clădit istoria, de jos, fără să lase în urma lor monumente sau acţiuni de importanţă „epocală”. Cunoaşterea vieţii lor de zi cu zi în diferire vremi ne-ar putea umple o lacună capitală pe care o avem în viziunea noastră faţă de umanitate şi anume faţă de oamenii din spaţiul nostru. La noi, ca şi în alte părţi, cei mai mulţi continuă să atribuie „meritele” istoriei doar celor „mari” şi ”puternici”.

29. Ce calitate proprie unui alt popor ați dori să o aibă și poporul român?
Mi-aş dori ca românii să înveţe de la vest-europeni modestia şi înţelegerea celuilalt. Mă bucură să văd români, tineri mai ales, care au deprins şi interiorizat asemenea calităţi. Aceasta vine probabil şi odată cu sentimentul unei personalităţi împăcate cu sine. Sper că şi moldovenii vor învăţa cu succes, cîndva, să fie împăcaţi cu sine şi cu ceilalţi.

30. Când scrieți (dimineața sau seara) și ce stimulente folosiți pentru scris?
Lucrez mai mult în cursul zilei, pînă la căderea serii. Mă simt mai bine cînd lumina solară îmi bate pe tastieră şi pe filele cărţilor. Pentru a sta treaz şi a gîndi mai bine consum cîte două cafele pe zi, cîte un espresso (ristretto). Dacă o beau şi pe a treia, nu dorm bine noaptea şi atunci a doua zi trebuie să beau mai multă cafea, şi atunci o iau de la capăt...

31. Cu ce vă „hrăniți” îngerul de pe umăr?
Îngerul de pe umăr este probabil proiecţia interiorizată a unor presiuni sau aşteptări care ne vin din partea unei comunităţi, din care, să nu uităm, facem şi noi parte. Aceste aşteptări nu vin deci doar din afara noastră, ci şi din noi înşine ca parte a comunităţii respective. M-ar tenta vreodată să scriu cu pseudonim, pentru ca să nu am de plătit tribut acestor aşteptări, pe care eu însumi le creez într-un fel „celorlalţi” faţă de mine.

32. Ce așteptați, știind că nu va veni niciodată?
Aştept cu multă speranţă că Moldova va înceta să mai fie o ţară şi o societate provincială, aşa cum este astăzi, dar ştiu că aceasta nu se va întîmpla degrabă (nu vreau să spun niciodată) şi mă tem că nu în timpul vieţii mele.

33. De ce își pune omul întrebări?

Pentru că vrea să cunoască mai multe despre sine şi despre lume, nu-i aşa?

Contrafort nr. 11-12, nov.-dec. 2010