Ce am cîștigat și ce am pierdut în aceste alegeri? Însemnări post-electorale

A spune că Maia Sandu a pierdut alegerile pentru că a fost un candidat slab sau pentru că nu ar fi avut echipă bună e ca și cum ai învinui un alergător de performanță că nu a ieșit învingător într-o cursă cu obstacole contra unui competitor pe bicicletă. Chiar și așa, a avut o prestație mai mult decît remarcabilă, care îi va servi pe termen mediu și lung.

„Dracul scos pe uşă afară va reveni prin geam” sau cazul Renato Usatîi

Aşa cum se ştie, partidului lui Renato Usatîi i s-a retras, pe ultima sută de metri ai campaniei electorale, dreptul de a candida în alegerile parlamentare din RM din 30 noiembrie 2014. Dacă partidul lui Usatîi ar fi ajuns în parlmanent, aşa cum îi prevesteau toate sondajele, configuraţia locurilor în viitorul parlament ar fi putut fi cu totul alta decît este acum.

În acest scurt articol, voi încerca să înţeleg cauzele popularităţii surprinzătoare a lui Renato Usatîi şi a partidului său.

Conflicte reale, tensiuni latente, în Ucraina şi R. Moldova

Cea mai mare temere a moldovenilor legată de escaladarea crizei ucrainene este, fireşte, izbucnirea unui război între Ucraina şi Rusia şi mai ales că acest război se va extinde şi asupra R. Moldova, prin Transnistria.

Ceea mi se pare remarcabil este aproape lipsa acestui subiect în spaţiul public „real” al oraşului (adică cel din stradă, pieţe publice, parcuri, magazine etc.). Mai apare periodic câte o manifestaţie, puţin numeroasă, în susţinerea Ucrainei, organizată de „aripa tînără” a vreunui partid „liberal” (de fapt, mai degrabă naţionalist).[1] În schimb, aceste temeri se simt intens în spaţiul public „virtual”, în speţă pe facebook (judecând după numărul de postări zilnice la acest subiect), în discuţiile cu familia (tema invaziei ruseşti în Crimeea fiind probabil unul din subiectele centrale de discuţie în familiile pe care le-am frecventat), cu prietenii. Am putea spune că reţelele de socializare şi presa electronică (site-urile de ştiri, programele TV şi radio) au concentrat (şi influenţat şi întreţinut în mare măsură) neliniştile legate de situaţia din Ucraina. Acest lucru este posibil, pe de o parte, datorită importanţei sporite pe care îl câştigă spaţiul „virtual” faţă de cel „real”, odată mai ales cu extinderea uzajului comunicării prin internet în viaţa cotidiană; iar noile media electronice aduc cu sine un aflux important de informaţie, mai mult sau mai puţin verificată. Pe de altă parte, sentimentul meu este că, la Chişinău, conflictul din Ucraina formează un subiect de potenţial litigiu, pe care oamenii îl evită în interacţiunile de zi cu zi din stradă şi la magazin, dintr-o strategie firească de evitare a tensiunilor, oamenii fiind şi aşa asaltaţi de griji cotidiene pentru a-şi împovăra viaţa cu fricţiuni suplimentare.

Un conflict cu Rusia ar activa anumite tensiuni din sânul societăţii moldoveneşti, până acum latente între persoane aparţinînd unor grupuri etno-lingvistice diferite, între anumite regiuni populate de „minorităţi etnice”, dar şi între diverse clase sociale, cei avuţi, şi care continuă să se îmbogăţească, şi cei dezmoştenişiţi de „noua ordine” post-sovietică. Unele temeri, venite din ambele părţi aflate în conflict latent, ar putea declanşa un conflict real, prin radicalizarea progresivă a poziţiilor.

În această situaţie, ne putem întreba care sunt motivele reale ale acestor conflicte latente între grupuri şi regiuni diferite. Această criză ne arată că anumite segmente importante ale populaţiei din Ucraina, dar şi din Republica Moldova (e vorba mai ales de găgăuzi şi bulgari la sud), s-au simţit abandonate de administraţiile centrale şi de noile clase dominante. Pericolul unei intervenţii ruseşti nu face decât să catalizeze frustrările populaţiilor rusofone din aceste foste republici sovietice. Dacă vor ieşi cu succes din această criză regională, autorităţile ucrainene şi cele moldoveneşti ar face bine dacă îşi vor revedea politica, mai degrabă absenţa ei, faţă de minorităţile etno-lingvistice şi mai cu seamă faţă de regiunile locuite compact de aceste „minorităţi”, altminteri riscul unei dezmembrări a Ucrainei şi R. Moldova va rămâne iminent.

Societatea moldovenească este una eterogenă din punct de vedere social, cultural, etnic. Există un grup rusofon (şi el eterogen) destul de numeros (de mai mult de 20%, conform recensământului din 2004), mai ales la oraşe (la Chişinău, mai mult de 30%, iar la Bălţi, aproape 50%). Din grupul „rusofon”, ucrainenii formează majoritatea (10% din populaţia generală), ruşii etnici fiind mai puţin numeroşi (de aproape 6%). Preferinţele politice şi cele „geopolitice” sînt şi ele împărţite. În zilele următoare esclaladării violenţelor la Kiev în 18-23 februarie, am urmărit fără să vreau (dar nu fără interes) o discuţie, în transportul public, dintre două fete tinere, pe care le-am dedus de origine ucraineană, şi care se manifestau solidare cu manifestanţii din Maidan. Nu e deloc sigur, însă, că etnicii ucraineni din R. Moldova ar fi neapărat solidari cu poziţia administraţiei actuale de la Kiev (cu privire la invazia Rusiei în Crimeea şi anexarea declarată a acestei republici autonome). Din punct de vedere cultural, ucrainenii din R. Moldova se aseamănă ma degrabă cu confraţii lor din Ucraina de est (trăsătura culturală distinctivă a acestor ucraineni fiind „surjik-ul” – un hibrid lingvistic ruso-ucrainean) decît cu cei din zona de vest a Ucrainei, iar procesul de rusificare din perioada sovietică şi cea recentă (programele TV ruseşti rămân cele mai populare în spaţiul televizual moldovenesc) le-a întărit mai degrabă sentimente de loialitate şi simpatie faţă de Rusia, decît faţă de noua administraţie proeuropeană şi naţionalistă de la Kiev. Simpatia etnicilor ucraineni din Moldova faţă de Rusia (şi Uniunea vamală) poate fi parţial dedusă şi din preferinţele de vot ale ucrainenilor din R. Moldova (la alegerile din octombrie 2012, din cei 815 ucrainenii din R. Moldova care au participat la votare, 62% şi-au dat votul pentru Partidul Regiunilor (condus de Ianukovici), 11% – pentru Partidul comuniştilor, 7,7% pentru UDAR (Alianţa Democratică a Ucrainei pentru Reforme, a boxerului Vitali Klitschko) şi cîte 5% – cu partidele naţionaliste Svoboda şi Batkivşina).

De când Rusia a ocupat Crimeea, Facebook-ul a devenit un câmp virtual de luptă ocupat de numeroşi oponenţi ai intervenţiei Rusiei în Ucraina, în care însă cealaltă tabără a rămas mereu tăcută, în timp ce acţiona hotărât şi fără lupte în dimensiunea reală (în Crimeea). Ne putem da seama că acest tip de discurs „războinic” pe facebook a avut mai degrabă un rol compensator, recuperând măcar verbal neputinţa reală a respectivilor „luptători” – dar şi a R. Moldova ca stat – de a opune rezistenţă militară Rusiei. Desigur, în condiţiile incapacităţii militare a Moldovei, speranţele luărilor de poziţie mai radicale cu privire la Rusia sunt îndreptate spre NATO, UE şi SUA. Radicalizarea atitudinilor antiruseşti pe facebook mai are însă un corolar. Reţelele de socializare în general nu permit dezbateri între grupurile care se află în situaţia unui conflict potenţial (de exemplu între „rusofoni” şi „românofoni”) şi care, nici pe facebook, nici în viaţa reală, nu comunică deloc sau foarte puţin. Fiecare îşi crează propriul său grup de „prieteni”, cu viziuni nu neapărat identice, dar mai mult sau mai puţin compatibile, dacă nu convergente. Astfel, facebook-ul, între alte reţele de socializare, nu a devenit un spaţiu de comunicare între grupurile aflate în potenţial litigiu din societatea noastră (la fel ca în alte părţi, probabil). Eu, de exemplu, am foarte puţini „prieteni” (pe facebook) rusofoni şi cu atît mai puţini găgăuzi sau transnistreni. Mai ales în aceste luni cât a durat „criza ucraineană”, au apărut foarte multe postări şi mesaje care expuneau un anumit punct de vedere (de regulă cel care condamnă invazia Rusia în Crimeea), unele mai radicale, altele mai moderate. Facebook-ul nu a oferit însă (decât în foarte rare cazuri) un spaţiu de comunicare efectiv între partizanii şi oponenţii intervenţiei ruseşti în Crimeea. Acesta este unul din motivele care a dus la radicalizarea discursurilor anti-Putin şi antiruseşti în spaţiul virtual moldovenesc, în contrast cu absenţa vreunei dezbateri în spaţiul public „real”, din motivele enunţate mai sus.

O altă parte a populaţiei R. Moldova, al cărei punct de vedere este slab reprezentat pe facebook, împărtăşeşte temerile unor eventuale sancţiuni economice din partea Rusiei asupra Moldovei (sancţiuni care au început în anul trecut, înaintea summitului de la Vilnius). Există aproape o jumătate de milion de moldoveni care muncesc în Rusia (amintesc că cele mai multe remitenţe, cca 65%, provin din Rusia) şi care au motive întemeiate de a se îngrijora de situaţia lor de mai departe în ţara gazdă.

UE ar trebui să ia o poziţie mai fermă şi mai clară vizavi de Ucraina, Moldova şi Georgia. S-a spus că este nevoie ca UE să acorde o perspectivă sigură de integrare acestor ţări. În acelaşi timp, consider că UE ar trebui să facă mai multă presiune asupra conducerii Moldovei de a promova în continuare reforme (în domeniile prioritare: economie, educaţie, protecţie socială şi lupta anti-corupţie).

Situaţia din Ucraina va influenţa opţiunile de vot ale moldovenilor, dar mai depinde de comportamentul actorilor politici în această perioadă de criză. Unii politicieni ar putea fi tentaţi să exploateze concentrarea atenţiei publice asupra crizei externe în raport cu Rusia, pentru a recurge la afaceri frauduloase din contul bunurilor publice. În această situaţie, tabăra opoziţiei (în special Partidul comuniştilor) nu va avea decât de câştigat.

Criza ucraineană a dat argumente în plus (şi până la un punct indeniabile) taberei naţionaliste. Unirea R. Moldova cu România este prezentată, mai cu seamă în această situaţie de potenţial pericol din partea Rusiei, ca o oportunitate de ieşire rapidă din criză. Consider că o asemenea eventualitate ar trebui bine analizată, pentru a verifica şi ipoteza adversă, potrivit căreia o eventuală unire a R. Moldova cu România ar putea duce, dimpotrivă, la activarea conflictelor latente din interiorul societăţii moldoveneşti şi, în consecinţă, la fărâmiţarea statului R. Moldova, sub influenţa puternică a Rusiei în regiunile locuite compact de populaţii „alolingve”.




[1] Notăm lansarea pe 27 martie 2014 a unei declaraţii comune a unor reţele de ONG-uri din Moldova care îşi exprimă atitudinea faţă de intervenţia Rusiei în Ucraina şi cere conducerii Moldovei angajamente de solidarizare cu Ucraina şi de prevenire a unei asemenea situaţii în Transnistria: http://www.credo.md/site-doc/DeclPartEstic_CNP_ConsiliulONG_v7.pdf



Acest text reia argumentele expuse într-un interviu al autorului pentru Ziare.com şi a mai fost publicat pe platzforma.md.



Sursă imagine: moldova.org

Noua protipendadă politică la nunta marelui Vameş

imagine: protv.md

Un post local de televiziune a dat un reportaj despre nunta unei personalități publice cu o mai tînără femeie de afaceri. Știrea mi-a produs sentimente tulburi şi întunecate.

Aş fi urmărit-o cu uşurătate, ca pe o ştire mondenă oarecare printre atîtea altele care condimentează foiletonul veştilor cotidiene. O nuntă la care au defilat rochii şi maşini de lux, alaiul de vedete autohtone şi din străinătăţi învecinate, parada de persoane publice şi biznesmani prosperi din partea locului… Un eveniment monden deci, cu o uşoară tensiune de suspans, căci presei nu i s-a permis să pătrundă în interior, intedicţie de natură să inflameze şi mai abitir imaginaţia publicului, decît să o contenească. Aş fi trecut-o cu vederea şi de data asta, în ciuda curiozităţii insistente a presei faţă de acest gen de evenimente, dacă mirele nu ar fi fost un înalt funcţionar de stat, şeful Serviciului Vamal din RM, Tudor Baliţchi, iar invitaţii de seamă nu ar fost fi alți mari demnitari publici: primul ministru Iurie Leancă, ministrul finanţelor Anatol Arapu, deputaţi cunoscuţi şi şefi de comisii parlamentare, directorul companiei Apă-Canal Constantin Becciev, amestecaţi laolaltă printre milionari locali din tagma lui Ilan Shor.

Reportajul cu pricina oferă amănunte interesante şi despre relaţiile de rudenie ale nuntaşilor: miri, nănaşi, părinţi şi cuscri, fini şi alţi invitaţi de onoare, cu toţii demnitari publici şi oameni cu stare. Un eveniment de familie deci, care, la moldoveni ca şi la alte popoare, au un rol important în formarea şi sudarea comunităţilor.

Ştirea mi-a lăsat totuşi un sentiment greoi de suprarealitate, pe care şi acum încerc să-l discern şi să-l înţeleg. De fapt, m-a deconcertat familiaritatea promiscuă în care îşi dădeau ghes politicieni de vîrf, funcţionari publici, oameni bogaţi şi vedete de top, într-un cadru sclipitor de mondenitate de lux. Nu e deloc neglijabil nici faptul că strada a fost barată de poliţie vreme de o oră în perioada sosirii invitaţilor. I se permite lui Jupiter, dar nu şi boilor de rînd, cum ar veni. Iată un „detaliu” care spune multe despre relaţia de putere – deseori arbitrară – între guvernanţi şi cetăţeni.

M-a mirat de asemenea această „festivitate de familie” a şefului Vămii, ţinută cu fast, la doar cîteva săptămîni după consumarea scandalului de corupţie de la Vama Leuşeni, în care mai mulţi vameşi ar fi fost prinşi „în flagrant”. Te-ai fi aşteptat ca în urma unui astfel de eveniment, şeful Vamei să vină cu explicaţii şi să-şi facă public mea culpa, dacă nu chiar să-şi dea onorabil demisia. Dar nu… Geaba aşteptăm. Persoane avizate şi foşti angajaţi ai acestei instituţii au îndrăznit chiar să afirme că vameşii arestaţi (şi apoi eliberaţi, după cum pare) în acel „flagrant” de pomină au fost nişte piese mai degrabă mărunte pe o tablă de şah în care marele figuri ale corupţiei de la Vama RM au rămas „în rocadă”, în vreme ce atenţia publică era captată de „scandalul” cu cele cîteva mii de euro ascunse în paravanul oficiului vamal. Între timp cazurile de trafic ilegal cu ţigări şi alte produse în proporţii mari se înmulţesc. Iar pentru toate aceste ilegalităţi nu a fost judecat decît un… şofer. Baliţchi mai are şi simţul umorului, întrucît a declarat în declaraţia de venit pentru 2010 şi 2011 că deţine un imobil în Chişinău, estimat la 1500 de lei şi un lot pomicol în Vadul lui Vodă, estimat la 1239 de lei (sic). Alte surse (provenite de la Camera Înregistrării de Stat) arată însă că, pe lîngă salariul său de şef al Vămii, Baliţchi deţinea dividente din anumite unităţi comerciale (activitate de altfel interzisă pentru un funcţionar la vamă (cf. alin. (2) al art. 6 al Legii serviciului în organele vamale).

Aşa-zisul scandal de corupţie de la Vamă şi nunta şefului Serviciului vamal din RM au în comun nu doar instituţia amintită de ambele evenimente. Atît nunta înaltului funcţionar, cît şi „flagrantul” de la Vamă au fost, cu sau fără vrerea actorilor implicaţi, nişte spectacole mediatice, care ne ascund mai mult decît ne arată. „Flagrantul” de la vamă a urmărit să ne asigure, pe noi cetăţenii şi pe observatorii europeni, că „lupta cu corupţia” e în toi, să nu ne facem griji, şi că aşa le vor veni de hac şi altor funcţionari publici necinstiţi. De cealaltă parte, spectacolul nunţii ne-a introdus (e drept, nu pînă la capăt), într-o atmosferă de familie, cu miri, naşi, cumetri (ca la moldoveni, de…), ambalată în fastul strălucitor al unui eveniment glamouros, spectacol care face deliciul publicului pe ultimile cinci minute ale jurnalului TV. Luate însă împreună, aceste spectacole mediatice ne aruncă în faţă lipsa de onestitate – unii poate nu se aşteaptă la o asemenea virtute de la nişte „bieţi actori” politici –, şi mai cu seamă inconsecvenţa şi lipsa de profesionalism a clasei noastre politice, prinsă în flagrant delict de ipocrizie şi de incapacitate de a lupta efectiv şi eficient cu corupţia.

Nu ne facem iluzii că oligarhii noştri vor deveni într-o bună zi nişte aristocraţi (Aristotel ne atrage atenţia că mai degrabă aristocraţia – i.e. guvernarea celor mai buni – ar putea să se transforme în oligarhie, i.e. guvernarea celor puţini… şi bogaţi), nici să devină nişte sfinţi (se zice că evanghelistul Matei a fost vameş înainte de a-l urma pe Isus şi a-i propăvădui învăţămintele). Dar ne aşteptăm să-şi facă corect treaba sau barem să nu ne sfideze cu mondenităţi de curte şi „flagranturi” de mucava.

(publicat pe www.platzforma.md)