vineri, 1 februarie 2013

Mici polemici de ziua Micii Uniri... Şi despre identitate, a cîta oară?...

(dintr-o discuţie pe facebook)


Mircea:
Mă gândesc acum la un lucru foarte simplu. Ce ar fi ca, odată în an, să zicem pe 24 ianuarie, cineva din Parlamentul de la Chişinău, să propună Unirea cu România.
Care ar fi argumentele mele?
Primul: presupunerea că nu va întruni majoritatea poate fi falsă, odată ce nimeni nu a încercat.
Doi: nu e bine ca ideea unionistă s-o strige doar patrioţii-demagodi în stradă. Las-să vină şi cei responsabili de soarta poporului cu ideea exprimată limpede.
Trei: multă lume, din TOATE TABERELE POLITICE au cetăţenie românească, de ce s-ar împotrivi?
Patru: am avea şi noi, o dată în an, rezultatele unui sondaj eminamente patriotic.
Cinci: nu am mai sta la poarta Europei.
Or, exact aşa cum unii spun că în Europa unită hotarele sunt convenţionale (şi nu trebuie să forţăm, în context, Unirea), am putea spune: hotarele fiind convenţionale şi duşmanii nemaiexistând, care ar fi argumentele anti-româneşti.
În fine, ca să fie clar: eu mă tem şi de o idee bizară care mai umblă prin capetele unor patrioţi: România să se unească cu Moldova şi să iasă din UE. Doamne fereşte!
Ce facem, dragi deputaţi-unionişti? Punem la vot?
Fiindcă e Ziua Unirii (a Micii Uniri), vă mai spun un gând:
Dacă votăm Unirea, nu numai că intrăm nemţeşte în UE, cu regulile foarte clare de joc, dar mai şi scăpăm de clasa politică moldovenească.
Pe care, oricum ai schimba-o, tot aia rămâne: (post)sovietică.
Care este politicianul după care aţi plânge foarte sincer?

Petru: Nu aş vrea să-ţi surp şi ultima speranţă, dar teamă mi-i că va trebui să ne integrăm / unim fără moldoveni (şi cu atît mai puţin ruşi, găgăuzi sau ucraineni...), altfel nu faci mare treabă...
Vitalie: şi am da peste o altă clasă (post)sovietică... noroc de UE că-i mai struneşte în România...
Mircea: Asta e toată speranţa: să fie (fim) struniţi de UE. Din păcate. Dar ceea ce spun eu aici, în glumă sau în serios, e şi expresia unei dorinţe firesc exprimate: nu contează dacă există sau nu şanse: dacă suntem un popor, cu o cultură comună, o istorie comună şi cu un viitor comun, nu înţeleg de ce nu ar trebui să-mi exprim liber dorinţa unei unităţi politice. Fără isterii şi fără a-mi smulge părul din cap dacă procesul se amână. Dar să ai cetăţenie românească, să beneficiezi de sprijin românesc în diverse proiecte şi să fii antiunionist, nu e o ipocrizie? Apropo, ca să fie limpede: eu nu am cetăţenie românească şi nu beneficiez de asistenţă românească a proiectelor mele. Am spus doar ce gândesc. Normal?
Petru: Mircea, e absolut normal şi legitim ce îţi doreşti. Dar, dacă e să-mi exprim şi eu părerea, tu ai două raţiuni pentru care optezi pentru un proiect unionist: prima de ordin ideologic-naţional: sîntem un neam; a doua, de ordin pragmatic: pentru că nu ne putem administra pe noi înşine. Cel puţin în a doua raţiune, discursul tău, statistic vorbind, nu este unul atipic pentru MD: majoritatea absolută în R. Moldova îşi îndreaptă speranţa fie spre Rusia (CSI/URSS), fie spre UE, fie spre România. Problema şi paradoxul este că nimeni nu ne ia dacă nu sîntem în stare să ne autoguvernăm, pentru că este practic imposibil să implantezi o administraţie complet exogenă prin subplantarea elitelor locale. O unire de care îţi doreşti seamănă puţin cu o capitulare. Îţi aduci aminte de bancul cu conducerea Estoniei sovietice care îi cere lui Gorbaciov o jumatate de oră de independenţă, acela le-o dă, timp în care Estonia declară război Finlandei şi în 5 minute capitulează? Dacă vrem să aderăm la o altă structură statală sau la una pluristatală, ar trebui să o facem cu acte în regulă, nu ca nişte bastarzi cerşind la uşa cuiva o bucată de pîine şi adăpost... Nu mai spun de cele 90% care pur şi simplu nu îţi împărtăşesc proiectul şi viziunea de viitor a ţării tale şi a lor. Altminteri, oricine are dreptul de a spera şi a visa la ceva...
Mircea: Petru, eu nu am propus un proiect, eu am spus o glumă. Letonii sunt în UE cu tot cu ruşii lor, inclusiv, cu câţiva guralivi nostalgici după URSS. Aşa că nu se ştie cât de antiromâni sunt alolingvii noştri. Dacă ar exista o clasă politică verticală, lumea ar înţelege mai simplu. Pe de altă parte, pe cât de utopică pare unirea, pe atât de utopică pare crearea unei RM normale. Poate doar una sfâşiată intermitent de ideologii (prooccidentale-proruseşti) sau de clanuri semimafiotice (Filat-Plahatniuc). Apropierea zilnică (şi încă în progresie) faţă de România mi se pare firească şi de perspectivă. Singurul lucru aici este toleranţa faţă de un alt punct de vedere şi respectarea opiniei. Dar o abordare corectă este imposibilă atâta timp cât noi avem cel mult un vis, iar Rusia are planuri geostrategice ofensive. Un unionism calm şi constant mi se pare în primul rând o chestiune de etică. Sigur că, cel mai curând, asta se va întâmpla doar prin intarea în UE. Dar e împotriva firii să nu înţelegem că România şi în cadrul UE ne e mai aproape decât alţii. Şi e împotriva firii să credem că dacă avem nostalgici după urss şi nostalgici după România Mare, asta ar însemna că ruşii ne sunt aceeaşi "fraţi" ca şi românii.
Ştii ce este bizar şi ilogic în toată treaba asta? Noi ne-am obişnuit să credem (poate pe bună dreptate) că minoritarii noştri şi o parte de moldovenii manipulaţi sau speriaţi de ruşi NU VOR UNIREA. Şi asta e una din raţiunile de a nu o forţa. Dar una e să le respecţi NEDORINŢA LOR şi alta e să faci din dorinţa lor (o teamă a lor nejustificată, în ziua de azi) O DORINŢĂ A TA. Adică nu numai să le dai dreptul la opinie şi la vot (într-un eventual referendum), ci şi să expui opinia lor şi să votezi cu ei... ABSURD!
Petru: Mircea, să proclami o teamă sau o dorinţă (şi mai cu seamă un raţionament) ca fiind ABSURDă ab initio, este şi asta o formă de intoleranţă. Cît despre întrebarea ta – retorică – dacă sîntem sau nu o NAŢIUNE, răspunsul nu e simplu. Există şcoli întregi de istorici şi sociologi: unii cred că naţiunile s-au format de-a lungul vremurilor şi ele există dincolo sau dincoace de frontierele statelor (ăştia sînt "primordialiştii" - de factură romantică, herderiană), pe cînd alţii spun că naţiunile au fost "construite" în epoca modernă, în Europa în secolul 19 şi că ele sînt inseparabile de structurile instituţionale ale statelor. O lucrare celebră în domeniu, Peasants into Frenchmen de Eugen Weber, arată cum ţăranii din Hexagon au fost transformaţi în francezi, conştienţi de această identitate, în decurs de cîteva decenii, printr-un sistem de învăţămînt public de masă. Aţii împart naţiunile după criteriul formei de solidaritate care îi stă la bază: pe de o parte naţiunile „etnice”, constituite în baza unui grup etnic dominant (Germania), pe de altă parte, naţiunile „civice” (ex. SUA, Belgia, Elveţia), bazate pe o formă de solidaritate civică (dincolo de apartenenţele etnice, religioase, regionale etc.). E adevărat că limitele între aceste două tipuri de naţiuni nu sînt foarte clare şi că există mai degrabă un amestec între aceste două modele (cazul Franţei). În cazul nostru, depinde cum vrem să ne definim propriul nostru proiect de organizare a statului pe teritoriul RM. Avem anumite date despre preferinţele majorităţii oamenilor în această privinţă (nu doar cele articulate de "minorităţi"). Ce facem cu ele? Le declarăm absurde şi am scăpat?
Mircea: Şi chiar nimic nu te / vă face să vă simţiţi de o naţiune cu vecinii de peste Prut? Chiar suntem atât de diferiţi de ei, cum suntem cu ungurii sau cu ruşii? Pentru că aici nu trebuie mari teorii ca să te dumereşti. Noi, moldovenii, de când existăm? Dacă la 1812 deveneam ruşi, la 1940 - sovietici, suntem ca naţiune din 1991?
Petru: Sînt moldovean de limbă română. Tot aşa cum un wallon e un belgian de limbă franceză sau un québecois un canadian de limbă franceză... Exemple din astea se mai găsesc în lumea largă. Îi poţi întreba pe ăştia de mai sus pentru început dacă se simt sau nu un fel de francezi şi ascultă-le răspunsul.
Mircea: Petru, eu te înţeleg când spui că unitatea naţională a tuturor românilor are puţine şanse, azi. Am şi eu argumente că o zonă, d.e., ca Bucovina de Nord, disputată de mai multe state, nu poate fi paşnică decât într-o Europă unită. Undeva pe aici e şi problema Basarabiei, dar cu o şansă în plus. Mă mir însă de paralele tale cu Belgia. Una e că regiunea în care se află Belgia a avut perioade rupte de Franţa (ca şi perioade de integrare în Franţa). Dar Belgia există din – cel puţin – 1830 ca stat. Noi însă (Basarabia) suntem un accident al istoriei, nu o legitate a ei. Noi nu numai că suntem o bucată din România, noi suntem o bucată din Moldova. Moldova istorică e de mult unită cu Muntenia. Moldoveni sunt şi Creangă, Eminescu, Sadoveanu, dar ei sunt şi români. Tu nu eşti de aceeaşi naţiune cu Creangă, Eminescu, Enescu? Eu înţeleg că eşti moldovean ca cetăţean al RM, dar asta e altceva, nu? Pentru că în sensul acesta şi ruşii şi ucrainenii din RM sunt moldoveni.
Petru: Mircea, nu există accidente în istorie sau, mai bine zis, orice e accident, devenit post-factum "rod al destinului milenar" şi "năzuinţă dintotdeauna a poporului"... Ai enumerat nişte scriitori, numai că scriitorii pe care îi prefer eu sînt alţii: Bataille, Kundera, Dovlatov, Sallinger, H. Miller, Nabokov... Nu zic, îmi plac şi Eminescu şi Creangă (din ultimul mai ales „Amintiri din copilărie” şi „Povestea Poveştilor”) şi alţii, dar lectura lor nu mă face să mă simt mai român (sau mai moldovean). Ce-i drept, mă umflă uneori românismul cînd ascult Ciprian Porumbescu, dar îmi trece repede. Vorbeai de identitate... Am mulţi prieteni, colegi în România, dar am şi în Franţa şi în Germania... Iar eu nu mă simt identic decît cu mine însumi, cu ceilalţi nu simt decît un grad mai mic sau mai mare de proximitate culturală, intelectuală etc., dar nu o relaţie de identitate. Cu R. Moldova e altceva. Există un grad de arbitrar că ne-am trezit cu toţii de partea asta a frontierei, dar asta este, nu văd nici o nevoie de a mă alipi la alte state surori sau fraţi, cîtă vreme o asemenea problemă nici nu se pune azi în termeni realişti, nici de elite, nici de "popor", cu atît mai puţin mă animă să militez pentru o astfel de cauză, fără prea mulţi sorţi de izbîndă, de altfel (în condiţii democratice). Ia-o ca pe o destăinuire. Cu bine.
Mircea: Petru, eu nu ţi-am dat nişte scriitori pe care trebuie să-i citeşti ori să-i iubeşti. Pur şi simplu ţi-am numit nişte moldoveni pe care îi cunoşti... şi care sunt români. Bine, discuţia nu mi-a fost deloc inutilă. În principiu, eu nu îmi împart prietenii după naţionalităţi, dimpotrivă. Dar să nu ai sentimentul apartenenţei la un popor (fără a exalta calitatea)... e bizar şi poate tragic. Francez nu vei fi niciodată (poate cetăţean francez, dar asta e altceva), rus tot nu... Eşti un produs tipic al procesului de deznaţionalizare!  Şi încă ceva: e plictisitor să trăieşti conform întâmplărilor şi mersului de la sine... fără să vrei să schimbi nimic în lumea asta! Îmbătrâneşti! 
Petru: Aş vrea multe să schimb în lumea asta... Dar nu neapărat ceea ce îţi doreşti şi tu. Păcat, ne-am putea uni eforturile...
Mircea: Nu trebuie să vrei! Trebuie să schimbi! 
Petru: Au mai vrut şi alţii să schimbe din temelii – Lenin, Hitler -, dar vezi şi tu că nu li s-a „polucit” şi atunci am dat şi eu din mîini: las-să fie! Dar în privinţa deznaţionalizării, cred că ai dreptate. În cazul meu, deznationalizarea s-a prăbuşit peste mine în două valuri. Primul val m-a surprins chiar în România, unde am perceput diferenţa. Al doilea val al deznaţionalizării m-a luat la Paris, cînd mi-am descoperit asemănarea cu toţi ceilalţi (inclusiv cu românii). Aici, la tîrg, ai şanse să rămîi român verde pînă îţi vine obştescul sfîrşit.
Mircea: Adică, ţii cu tot dinadinsul să mă ofensezi. Pentru că ce pricepem noi, provincialii, din spusele celor umblaţi prin parisuri? Numai că alţi proşti, alde Brâncuşi, au stat toată viaţa la Paris şi tot români au vrut să se considere... Chiar dacă au văzut cât de asemănători sunt cu ceilalţi. Iar cea mai evidentă manifestare de provincialism este chiar asta: să ajungi în vreo capitală a lumii, să te uiţi de sus şi să-ţi fie ruşine să-ţi aminteşti de origini...
Petru: Nu, Mircea, stai liniștit, departe de mine gîndul... La Paris mă recomandam ca moldovean, adică nu mă ascundeam pe după băț, n-am incercat sa-mi camuflez provincialitatea.
Mircea: E o chestie analizabilă, chiar psihanalizabilă pentru tine: în România ai observat diferenţa, la Paris ai văzut că nu există nicio diferenţă cu toată lumea. Era firesc să se întâmple, la Paris s-au regăsit frumos mai multe culturi. Interesant însă e că "diferenţa" dintre tine şi "români" mai există chiar şi atunci când "ai descoperit" că nu mai există diferenţa dintre tine şi ceilalţi. Nu trebuie să omori lumea pentru convingerile tale. Dar ştii ce mi se pare absolut ciudat? Când îi spun cuiva în genul lui Victor Stepaniuc: noi ambii suntem români, numai că unul recunoaşte asta, altul - nu (şi chiar îl deranjează)... mi se pare o chestie firească. Dar mi-i oarecum să-ţi spun asta ţie, deşi este acelaşi lucru. Şi o spun asta nu pentru că visez, zi şi noapte, să declar lumii război. Sunt, pur şi simplu, conştient de asta. Chiar dacă am crescut pe cultura universală mai mult decât pe cea românească.
Petru: Mircea, notează în comentariul meu din care citezi, că "la Paris, (...) mi-am descoperit asemănarea cu toţi ceilalţi (inclusiv cu românii)". Deci tot la Paris mi-am descoperit relația de apropiere – culturală – cu colegii și bunii mei prieteni din România. Eu aş găsi mai multe asemănări dintre Stepaniuc și tabăra naționalistă de la noi. Cu toții se definesc printr-o apartenență la etnie (români versus moldoveni). Unora le curge sînge de român "și punctum" prin vene, altora de moldoveni neaoşi. Eu mă recomandam la Paris prin apartenența la o țară, cu acte în regulă, recunoscută pe plan internațional, inclusiv de România. Pentru că asta așteptau să audă. Etnia în toată această discuție mi se pare irelevantă și pînă la urmă personală, ca și religia. De ce aș afișa-o? Alții o fac. Nu au decît...

5 comentarii:

Unknown spunea...

Petrule, la inceput ma miram de ce nu vad niciun comentariu la aceasta discutie. Raspunsul este simplu: pozitia ta este irelevanta pentru taberele in discutie. Mai am cateva obiectii si o sa le scriu. Intai, la ce tot scrii pe tema identitatii daca, citez din memorie, "nu simti nevoia sa-ti afisezi etnia"? Fara aspectul asta (sau moment :) cum spuneti voi, moldovenii de limba romana) discutiile pe tema identitatii sunt lipsite de obiect. Adica, ca sa nu vorbesc "in childuri" cum o faci tu, nimeni nu pune in discutie cetatenia, neinteleptule, discutia are ca obiect etnia. Aici e marul discutiei (sic!), la capitolul definirii etnice a populatiei de limba romana din Republica Moldova.
Problema este mai complexa decat o crezi tu. In esenta discutia are loc la doua nivele: unul ce tine de securitate. Poti sa-i spui politico-securist :). Altul tine de cultura. Poti sa-i spui politico-cultural. De ce politico-? Pentru ca nici cultura, nici securitatea nu au treaba cu identitatea de care vorbim (romani- moldoveni) decat in spatiul public, adica politic. Nu o sa intru in detalii, mai informeaza-te si tu (nu din chestionare cum iti recomanda formatia ta de sociolog, ca risti sa vorbesti moldoveneasca)!
Doi. In discutia cu Mircea, crede-ma, tu esti cel care o iei prin papusoaie. El face trimitere (prea subtil) la eminiscianul "suntem romani si punctum", altfel spus la identitatea politico-culturala a moldovenilor vorbitori de romana din RM cu anumiti creatori de cultura cu care eu, Mircea si tu, batrane, te identifici. Cum raspunzi tu? Ii dai inocent cu preferintele literare.
Trei. Elvetia, Quebec, Belgia... Mon cher, a ne slabi. Mai spune si Marea Britanie si ajungi de rasul curcilor... De ce, o sa ma intrebi. Pai, nu exista o identitate de problema. Elvetia are un tip de nationalism (v. Kymlicka refuted), iar Quebecul si regiunea valona pun probleme secesioniste, bineinteles ca nu pe baza cetateniei, ci a etniei.
Patru. Din punct de vedere istoric, Petrule, faci si tu parte dintr-o generatie, cei nascuti in anii '70. Am observat ca voi toti aveti niste probleme cu stiinta: voi nu intelegeti. Incercand sa scriu ceva despre postmodernism am citit lucrarea de licenta a Tamarei Caraus. Intr-un cuvant neclara. Se vedea cu ochiul neinarmat ca Tamara nu intelesese ce e post-modernismul. La fel si Casu cu votul lui cu Istoria. Cei de la Contrafort merita mentionati ca exemplu sublim de spoiala intelectuala. Ultimul ( ce sa fac, e din cumpania voastra) este Vasile Ernu. Nostalgic strident al blugilor de import din vremea tineretii lui din URSS. Sigur Ernu e un caz de impostura intelectuala iesita din comun. Dar, Petrule, tu publici pe criticatac.ro din proprie initiativa...
Va consider echivalentul scriitorilor vanduti din epoca pe care iti place s-o studiezi. Voi construiti moldovenismul cu fata umana, adica european si democratic. Cum e Marian Lupu la nivel politico-identitar, asa sunteti voi la nivel cultural identitar. Problema voastra este lipsa: lipsa de profesionalism, de probitate profesionala si lipsa de onestitate intelectuala.
Este incredibil cum vorbesti de deznationalizare. Petrule, esti poet (eufemism), nu om de stiinta!
Imagineaza-ti ca trecem la ruso-moldoveneasca. Baiete, nu o sa mai aiba cine sa te citeasca. Iti pierzi baza de cititori. Reprezentant al unui popor asimilat, nu o sa mai fii interesant pentru nimeni.

Petru Negură spunea...

Hm, cum să răspund la această diatribă anonimă? Chestionary, cred că are rost să pui tu mîna pe nişte cărţi şi poate să mergi şi la o şcoală, pentru că numai probitate academică nu-ţi prisoseşte; în rest pe toate le ai, cel puţin vanitate (din lat. vanitas), emfatuare şi mediocritate cît încape...

Unknown spunea...

Petrule, la diatriba-mi ai raspuns cu,... hai sa-i zicem, alta diatriba. Totusi, nu ma asteptam sa o privesti ca pe un atac la persoana si sa neglijezi fondul problemei. Ce am vrut sa spun de fapt e ca, vrem sau nu vrem, facem parte din anumite curente de idei care impregneaza cu prioritate anumite segmente temporale. Faptul ca generatia voastra (n-o spun pentru ca sunt mai tanar, ci pentru ca nu ma regasesc in randurile voastre) si-a lasat amprentele culturale este deja un fapt istoric care poate fi analizat. Pe baza acestei analize se poate stabili destul de precis si evolutia intelectuala a generatie voastre in urmatorii 20-30 ani.
Ca fiecare generatie are plusurile si minusurile ei cred ca esti de acord. Generatia voastra, pe langa multe plusuri, are boala sincronismului cu Occidentul. Ce faceti este sa recuperati intarzierile. Partea interesanta e ca prin aceasta sunteti parte a culturii romane mai mult decat ati vrea sa recunoasteti. E si normal avand in vedere ca v-ati inceput pregatirea profesionala la inceputul anilor 90, cand cultura romana se zbatea convulsiv incercand sa se dezbaiere de national-comunismul impus de regimul dictatorial al lui Ceausescu.
Ceea ce va reprosez este neintelegerea sau, daca vrei, abordarea confuza a temelor identitare dezvoltate in diverse naratiuni circumscrise spatiului public. Intr-o oarecare masura va inteleg. Sunteti o generatia „post-modernista” care se crede pusa in fata egalitatii apriori a diverselor proiecte de modelare a spatiului public. Egalitatea aceasta inseamna ca...de!, fiecare are dreptatea lui si trebuie prin urmare sa le dam dreptate la toti. Cand de fapt nici nu este vorba de dreptate aici. Intrebarea este care proiect politico-cultural este cel mai potrivit realitatilor politico-culturale din arealul nostru (ca sa nu uitam de B. Anderson). Asadar, nu e vorba de punctarea in mod egal a diferitor proiecte politico-culturale, ci de deconstruirea si cuantificarea lor valorica in functie de avantajele pe care acestea le aduc vorbitorilor de limba romana din Republica Moldova (majoritatea populatiei). Un criteriu important sunt istoriile acestor naratiuni cu toate consecintele pe care le-au produs. Atat negative, cat si pozitive. Astfel este posibila delimitarea si abordarea principiala a acestor naratiuni cu pretentii de identitate si actiune colectiva. Tot astfel este posibila separarea si izolarea naratiunilor de natura totalitara, represiva. Ca deconstructia pe care o operati nu are loc conform elementului istorie, ca insasi ideea de fiziologie a spatiului public nu este inteleasa este mai mult decat clar.
In acest sens este suficient sa aduc exemplul lui V. Ernu. Acesta deplange delirant (http://www.youtube.com/watch?v=-BAN5KU3cl0) prabusirea unor state totalitare numai pentru ca existenta acestora s-a suprapus peste amintirile din copilarie ale lui Ernu. Problema nu este faptul ca Ernu se manifesta, problema este ca acesta are o platforma media, in speta criticatac.ro, pe care i se asociaza in mod nereflexiv intelectuali care se cred respectabili si solicita un tratament respectuos. Or, rolul acestor intelectuali care tot isi dau cu parerea privind spatiul public ar fi in primul rand deparatizarea acestui spatiu de impostura intelectuala de genul Ernu. Altfel, pozitia lor este inutila din punct de vedere al folosului publice si reprosabila din punct de vedere academic.

Unknown spunea...

Trecand peste Ernu, care totusi ilustreaza cu brio confuzia postmodernista, trebuie sa spun ca discutia pe teme identitare si prin extensiune (caci asta faci in dialogul cu Mircea) discutia proiectelor ideologice din spatiul R. Moldova neglijeaza notiuni elementare de geografie politica. Pentru ca in aceasta discutie avem cel putin trei spatii, fiecare cu problematica lui: unul post-sovietic, altul post-socialist si un altul - occidental. Ce faci tu este sa le concentrezi pe toate si sa le aplici post modern in contextul R. Moldova. In realitate discursul multiculturalist isi are istoricul lui in zona occidentala, cel anticeausist si anticomunist in zona Romaniei si cel antisovietic in Moldova. Cu alte cuvinte generatia '70 vine la spartul targului multiculturalist (v. Merkel), preia datele national-comunismului romanesc si le discuta in contextul Republicii Moldova. Monumentala eroare. O a doua confuzie, inacceptabila in discutiile dintre specialisti, este cea privind etnia, nationalitatea si cetatenia. Diferenta intre profan si intelectualul care se pronunta pe teme identitare este ca intelectualul face delimitari intre aceste notiuni, delimitari necesare tocmai pentru ca aceste notiuni se suprapun pe alocuri. O a treia confuzie care tine de geografie si istorie este ca proiectul elvetian, belgian, catalan, etc. au aparut si se dezvolta in contexte geografico-istorice unice. Problematica acestor proiecte national-politice, precum si solutiile la aceasta problematica nu se aplica ad toto la discutiile identitare din R. Moldova. Este inadmisibil sa arunci cu exemple in speranta si cu siguranta ca se vor potrivi cu ceea ce se discuta.

Unknown spunea...

M-a surprins conceptul de moldovean de limba romana cu care te identifici. Nimic nou in notiunea aceasta. Hai sa o discutam sa vedem la ce concluzii putem ajunge. O sa lucram pe baza discutiei pe care ai avut-o cu Mircea.
Moldovean de limba romana
Cetatean moldovean sau etnic moldovean?
Probabil etnic moldovean, pentru ca valul deznationalizator (mai sa fie!) de la Paris si din Romania (chiar asa , adie a resentimente provinciale) nu are cum sa atinga calitatea de cetatean. (Poate ai avut in vedere un feeling al descoperirii si racordarii la noi orizonturi culturale... Nici nu ai spus-o si nici nu conteaza aici!)
Cu siguranta etnic moldovean pentru ca... elitele romanofone (romani) din RM au o problema de identitate etnonationala, in timp ce masele (moldoveni) – nu au aceasta problema de identitate etnonationala, (tragi tu o linie intr-un articol din 2012, formuland concluziile pentru Etnobarometrul din 2005!!!). Deci daca majoritatea masei de romanofoni isi spune moldoveni, acesta este adevarul. Asta e cheia in care ne propui sa citim naratiunea identitara a mioriticilor din RM: Daca asa iese la sondaj, asa este, ce sa fac! Adica aplici principiul majoritatii. Bineinteles, esti etnic moldovean pentru ca te identifici cu majoritatea. Ok. Iti respect decizia de a te numi moldovean. Dar uite ca acest principiu al majoritatii aplicat la limba pe care o vorbesti, spune ca Petru Negura vorbeste limba moldoveneasca.
Uite si demonstratia:
BOP-ul din noiembrie 2012 arata ca etnia majoritata din RM considera ca limba in care sunt nativi e limba moldoveneasca. Proportia e de cel putin 41% (vorbitori de MD) fata de cel mult 35% (vorbitori de RO). Asadar, daca esti consecvent in ceea ce priveste conformarea la opinia majoritatii, trebuie sa spui ca esti moldovean de limba moldoveneasca.
Si totusi de cand opinia strazii reprezinta criteriul de baza al adevarului, de cand strada e arbiter veritatis?
Raspunsul e niciodata. Hai sa punem la vot teoria relativitatii, fizica cuantica si geometria neeuclidiana! Rezultatul ar fi de 1-0 pentru strada in defavoarea stiintei.
Mi se pare extrem de simplist modul cum pui problema, ba chiar problemele. Lucrurile sunt mai complicate. Principiul asta al majoritatii mai trebuie cumpanit. Tin sa mentionez ca si in stiintele politice se face o distinctie importanta intre democratie si republica. Spre exemplu in definitia Parintilor Fondatori ai SUA democratia nu poate constitui baza unui stat de drept, deoarece aceasta nu face decat sa inlocuiasca absolutismul monarhic cu absolutismul majoritatii. Avem cazul tipic de majoritate supra individ (Majority-over-Man). Altfel spus nu forta dreptului, ci dreptul fortei. Tradus in limbajul sec 21 vom spune ca daca imbratisam democratia de strada punem punct la tot ce inseamna drepturi ale minoritatilor de orice gen, fie ele politice, etnice, religioase, sexuale, etc. Sper ca e clar ce catastrofa ar constitui votul democratic (al strazii) in domeniul stiintei.
Nici macar strada nu accepta categorii etnice ca moldovean de limba rusa, evreiasca, bulgara, gagauza. Nu-i vad pe gagauzii care au o tara (Gagauz Yeri=Tara gagauzilor) sa se identifice nu doar politic, ci chiar etnic cu vorbitorii de romana din Moldova. Sau viceversa.
PS: Numai nu te supara si de data aceasta. Mi-a placut injuria asta de intelectual: mediocritate. Nu ma supar. Iti spun in taina ca: am mai fost si noi prin Europa. Acolo ne-au spus ca dihotomia asta civic-etnic, adica primordialisti-contructivisti e depasita. Si inca un secret: Nu esti singur pe lumea asta. Ne place sa discutam. 90-60-90. 

PPS: The word, I fancy, should be pink.