Ghid turistic Molvania (sau Moldova?)

Republic off Molvania!



„Deşi este una dintre ţările cele mai mici din Europa, Republica Molvania [sic] are multe lucruri de oferit unui turist exigent. Peisajele somptuoase, o arhitectură neoclasică splendidă şi secole de cultură nu caracterizează, ce-i drept, această ţară. Călătorul cutezător îşi va putea găsi totuşi partea lui de fericire în acest singular stat-naţiune continental. [...] Cunoscută altădată doar de istoricii războaielor şi de traficanţii de droguri sovietici, această republică continentală începe să fie apreciată, în sfîrşit, de călătorul informat”. Aşa începe ghidul turistic apărut în 2003 şi tradus de atunci în cîteva limbi de circulaţie internaţională.
Cartea se prezintă ca un mijloc „indispensabil pentru descoperirea uneia dintre ţările cele mai subestimate din Europa de Est. (...) Noul ghid Jetlag vă indică tot ce trebuie să ştiţi pentru a ajunge şi circula în această bijuterie uitată care este Molvania, cît şi pentru a ieşi din ea teafăr şi nevătămat”.
Această carte nu se deosebeşte prea mult, la prima vedere, de alte ghiduri turistice de calitate pe care le poţi întîlni de-a valma în librăriile occidentale: informaţii amănunţite şi cuprinzătoare, stil plastic, precis şi în acelaşi timp accesibil, numeroase imagini colorate. Un lucru o particularizează totuşi faţă de alte cărţi de acelaşi fel: ţara despre care ea vorbeşte, Molvania, deşi îi evocă cititorului avizat certe asociaţii şi reminiscenţe, lipseşte cu desăvîrşire de pe mapamondul actual şi nici nu a existat vreodată.
Un ghid despre o ţară inexistentă are de ce să ne surprindă. Molvania este o ţară care, preluînd pe cont propriu cuvintele lui Caragiale, „există, dar lipseşte cu desăvîrşire”, sau, inversînd ordinea expresiei, lipseşte cu desăvîrşire şi totuşi există. Există pentru că însumează trăsăturile – adesea reale, deşi uneori puternic îngroşate în beneficiul stilului ironico-umoristic – ale unui şir de ţări est şi sud-est europene, unele apărute peste noapte la începutul anilor 1990; ţări care, deşi foarte reale şi beneficiind de recunoaştere internaţională, rămîn himerice pentru cei mai mulţi dintre locuitorii occidentali. Ghidul de faţă face parte dintr-o colecţie de alte false ghiduri turistice consacrate unor ţări inventate – şi totuşi nu mai puţin adevărate - din America latină, Africa sau Asia mijlocie, parodiind stilul ghidurilor turistice tradiţionale. Acestea din urmă, îmbinînd interesul comercial şi discursul patriotic autohton, încearcă să ofere o imagine cît mai favorabilă ţărilor pe care le prezintă şi spre care îi îndeamnă să meargă pe călătorii occidentali, dornici de noi şi exotice destinaţii, diminuînd totodată sau chiar ocultînd cu bună ştiinţă aspectele mai puţin turistice ale ţărilor respective.
Falsul ghid turistic Molvania este un document revelator, pentru că rezumă, cu scuza de rigoare a registrului ironico-parodic, fricile, stereotipurile, surprizele şi decepţiile pe care le are un occidental mediu cînd vizitează una din ţările Europei de est. El ne oferă totodată o imagine judicioasă despre ţara noastră, cu care, cel puţin la nivel fonic, Molvania are cel mai multe afinităţi; o imagine pe care o putem respinge din convingeri patriotice sau în care nu ne recunoaştem, tocmai pentru că sîntem prea obişnuiţi cu „normalitatea” realităţii la care face referinţă.
Efectul comic – eliberator –, pe care ghidul poate să-l producă mai ales la cititorul occidental, provine din subvertirea conştientă a limbii de lemn diplomatice pe care occidentalul corect politic este forţat să o adopte cînd vorbeşte despre străinătatea „în curs de dezvoltare”. Burlescul naraţiunii îşi trage seva din contrastele, numeroase, care izbucnesc la ciocnirea dintre imaginea, mirifică, creată de discursul patriotic local, şi realitatea, tristă de cele mai multe ori, observată la faţa locului.
Astfel, aflăm că Molvania este „o ţară pătrunsă de istorie. Aici, trecutul este omniprezent. Vom găsi la Gyorik unul din cele mai vechi reactoare nucleare din lume încă în activitate”. În plan geografic, „Molvania oferă o mare diversitate de peisaje. Regiunile din sud sînt acoperite de bălţi stătute şi mlaştini uscate. Nordul şi vestul oferă cîmpii necuprinse treierate de vînturi”. Din punct de vedere politic, Molvania de azi „oscilează între vechea şi noua lume. Membră NATO cu titlu condiţional, [ea] este bine notată de FMI, dar mai trebuie să condamne în mod oficial trimiterea vrăjitoarelor la rug”.
Dacă istoria şi geografia ţinutului nu reuşesc tot timpul să convingă călătorul ocazional, oamenii localnici prezintă, potrivit ghidului, un farmec irezistibil, chiar dacă nu sînt lipsiţi de anumite metehne, foarte omeneşti în definitiv. Astfel, „molvănenii sînt descrişi adesea ca fiind arţăgoşi, impulsivi şi violenţi. Ceea ce nu este decît parţial exact. În fond, de un umor tipic slav, molvăneanului îi place să se amuze”, mai ales pe seama altuia. Ca şi ironia locală, care poate părea derutantă uneori, moravurile molvănene cer „un anumit timp de acomodare” pentru a fi apreciate. „La telefon, de exemplu, stilul direct este considerat o calitate”. Ghidul avertizează călătorii neavizaţi că „la o primă vizită eşti adesea frapat de grosolănia oamenilor între ei, în magazine, la volan sau în stradă. Ridicarea tonului şi gesturile brutale sînt frecvente; turistul va conchide desigur că animozitatea între băştinaşi este sistematică. Într-adevăr, molvănenii nu se complică prea mult cu manierele. Subtilitatea raporturilor umane nu pare să-i intereseze în mod excesiv. Pentru aceşti oameni dintr-o bucată, a da din pumn sau a scuipa un membru al familiei e o monedă curentă. Adesea, noul venit se va întreba ce atitudine să adopte. Care este gradul de bruscheţe necesar, de exemplu, pentru a atrage atenţia unui chelner?”
Cu toate că nu sînt exagerat de ceremonioşi, molvănenii se ţin în viaţa lor de zi cu zi de anumite reguli pe care le respectă cu sfinţenie, cei care le încalcă fiind pe loc admonestaţi sau chiar aspru pedepsiţi. Astfel, „invitat în casa unui localnic, din respect, vă veţi scoate încălţămintea la intrare şi vă veţi înarma cu o ustensilă pentru a lovi animalul domestic în caz de atac. În interior, evitaţi cu orice preţ să vă suflaţi nasul (sau să suflaţi nasul oricărei alte persoane, de altfel) în apropierea bucătăriei. Un mic cadou va fi apreciat – flori, fructe, arme de foc sau, pentru copii, ţigări”.
Molvania este un loc cît se poate de sigur, „călătorul trebuie totuşi să ştie că furturile şi violenţa există. Hoţii de buzunar sînt prezenţi în principalele gări. Nu vă rupeţi ochii de la lucrurile Dvs. Dacă vă lipseşte ceva, cel mai bine este să vă adresaţi unui Guarjda Civilje. Este foarte posibil că el e autorul pungăşiei”. La fel, călătoarele n-au de ce să se teamă în Molvania de probleme specifice, „în afară de agresiunile obişnuite, jafurile armate sau hărţuirile sexuale tipice pentru ţările din Europa de est”.
În ciuda progreselor recente, nivelul sanitar şi igienic al populaţiei lasă încă de dorit. Unele precauţii se impun: „Fierbînd apa înainte de a o bea, veţi evita principalele riscuri de contaminare bacteriologică”. Cîteva vaccinuri, pur formale (împotriva următoarelor maladii: holeră, tifos, difterie, hepatită A, B şi C, tuberculoză, meningită, malarie, friguri paludeene, tetanos, encefalită cu ticuri şi, în unele regiuni, antrax), ar scuti călătorul străin să recurgă la serviciile medicilor locali.
După numeroasele vizite şi animaţii turistice, călătorul va dori fireşte să-şi refacă forţele. Posibilităţile de restaurare nu lipsesc în Molvania. El va avea de ales între o serie de restaurante din categoria „de lux”, restaurante cochete la preţuri abordabile sau cantine cu o ambianţă democratică. La Lutenblag [capitala Molvaniei], „nu trece o lună fără ca un nou local să se deschidă în locul altuia, închis de inspectorii de Igienă”. Călătorul este totuşi avertizat că „multe localuri se proclamă „smoke-free”. Aceasta înseamnă că clienţii sînt liberi să fumeze în toate sălile”. Amatorilor de localuri fără pretenţii şi cu o atmosferă distinsă în acelaşi timp, ghidul le recomandă cafeneaua „situată nu departe de universitatea din Lutenblag, care găzduieşte universitarii şi intelectualii oraşului; fapt pentru care, ea este în general pustie”.
Limba molvănească, care are patru genuri: „masculin, feminin, neutru şi colectiv pentru brînzeturi”, apare în ghid ca o limbă bolovănoasă, cacofonică, greu de pronunţat, din cauza numărului adesea copleşitor de consoane, şi care, pentru un occidental actual, sună tot aşa cum urechea fină a grecilor de altădată desluşea graiul vecinilor lor mai puţin civilizaţi: „bar-bar-bar”. Astfel, pentru a spune în molvănească „încă ceva de mîncare, hangiule”, călătorul străin va folosi expresia „Frijyadsgo drof, huftrawxzkio”.
Nu trebuie să ne supărăm la lectura acestei cărţi, deşi vom avea deseori motive să ne simţim cu musca pe căciulă. Ironică şi parodică la adresa patriotismului interesat şi a limbajului diplomatic de ambasadă, acest fals ghid despre o falsă ţară ne oferă nenumărate prilejuri de amuzament şi totodată materie pentru gîndire asupra propriei noastre imagini în ochii străinilor. Cartea ne face să ne întrebăm, tranzitînd prin percepţia celuilalt occidental, „cum e oare posibil să fii molvănean (sau moldovean, bulgar, român, ucrainean, sîrb etc.)?” Parafrazîndu-l astfel pe Montesquieu (în Scrisori persane), ne putem chestiona de asemenea: pînă unde este valabilă „universalitatea” normelor europene şi de unde e nevoie să punem lentilele relativităţii culturale pentru a înţelege, pe de o parte, extinderea modernităţii (occidentale prin definiţie) şi, pe de alta, sensul propriei noastre provincialităţi?

Publicat în Punkt, nr. 17