„Arma care apără societăţile de conflictele dintre adevăruri este toleranţa”
Blitz-interviu cu Lilian Negură, Dr. sociologie, prof. Universitatea din Ottawa, Canada
Blitz-interviu cu Lilian Negură, Dr. sociologie, prof. Universitatea din Ottawa, Canada
1) Lilian, spune-ne te rog ce faci, care sînt interesele tale de studiu.
În mare, ceea ce mă interesează ţine de rolul pe care îl au opiniile şi atitudinile în felul în care merg lucrurile în societate. În general, pare un loc comun ideea că modul în care ne comportăm sau ne exprimăm o opinie e puternic determinat de concepţiile pe care le avem asupra vieţii sau realităţii care ne înconjoară. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care încearcă să înţeleagă fenomenele care se produc în societate neglijează aproape în totalitate acest aspect. Astfel, unii savanţi analizează fenomenele sociale din Europa de Est ca şi cum societatea ar fi o sumă de indivizi organizaţi, care ştiu ce fac şi unde se duc, elaborează strategii raţionale, le aplică şi împreună se îndreaptă într-o anumită direcţie. Eu zic că societatea noastră e mult mai puţin previzibilă pentru că e construită pe o comunicare continuă a cunoştinţelor pe care le avem, a memoriei unor evenemente care ne-au marcat, a prejudecăţilor faţă de cei care sînt diferiţi de noi, de valorile la care ţinem. De exemplu, eu cred că e greu de explicat starea economiei din Moldova fără să înţelegem care este etica muncii impărtăşită de oamenii care trăiesc aici.
2) Ca psiholog social, spune-ne te rog cum ajung oamenii să creadă (uneori cu tărie) în idei îndoielnice sau chiar false?
S-ar putea sa pară paradoxal ce voi zice acum, dar eu cred că e greu de afirmat că adevarul obiectiv există. Cele mai multe idei pe care le vehiculăm sînt de fapt opinii care reflectă situaţia noastră particulară. Noi avem un loc specific în care locuim, facem parte dintr-un grup profesional, sîntem de o anumită vîrstă, avem o anumită experienţă de viaţă, un anumit nivel de şcolaritate şi toate acestea influenţează felul în care gîndim şi credem că este adevărat. Faptul că eşti proprietar al unui magazin, de exemplu, te face să crezi că vînzătorii pe care i-ai angajat sînt leneşi, pe cînd vînzătorii la rîndul lor pot fi convinşi că nu au bune condiţii pentru a lucra mai bine. Cine din ei spune adevărul ? Probabil că şi unii şi alţii spun adevărul raportat la poziţia şi contextul specific în care se găsesc. Tăria cu care credem în adevărul nostru depinde de jertfa pe care am făcut-o pentru a o demonstra. De exemplu, persoanelor care toată viaţa au lucrat pentru a construi societatea comunistă le este deosebit de greu astăzi să recunoască că s-au înşelat. Şi asta indiferent cît de evidente pot fi argumentele celor care n-au crezut în idealurile comuniste. Sau, ca să dau un exemplu mai puţin dramatic, cu cît plătim mai scump un medicament cu atît sîntem tentaţi să credem că vor fi mai eficiente.
3) Se întîmplă ca două sau mai multe „adevăruri” să se ciocnească în percepţia aceleeaşi realităţi?
Desigur. De fapt „adevărurile” luptă mereu pentru existenţă cu alte „adevăruri”. De multe ori anumite „adevăruri” pot fi respinse de o majoritate pentru ca mai tarziu să le accepte de parcă le-ar fi împărtăşit dintotdeauna. Aşa s-a întîmplat cu ideea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în Occident. La început bărbaţii au acceptat cu greu dreptul femeii de a-şi controla propriul lor corp, de exemplu. Această idee era considerată că ar distruge familia ca celulă fundamentală a societăţii. Astăzi in Canada, de exemplu, nici un barbat nu va pune la îndoilă acest drept al femeii. Sau, ca să aduc un exemplu mai local: cine credea încă acum două decenii că moldovenii de origine rusă din Republica Moldova vor utiliza vreodată glotonimul limba romană? Astăzi însă acest lucru este considerat aproape firesc, în ciuda denumirii ei din Constituţie.
4) Ce fac oamenii pentru a depăşi disonanţa „adevărurilor” în percepţia lumii ca fiind „dintr-o bucată”?
În general, oamenilor le vine destul de greu să accepte că există mai multe „adevăruri” şi sînt gata la multe sacrificii ca să restabilească, aşa cum ai spus, natura unitară a lumii. De asta există pe lume conflicte şi chiar războaie. Lupta Statelor Unite cu terorismul şi lupta fundamentaliştilor islamici cu democraţiile occidentale sînt de fapt nişte lupte între două adevăruri. Dar şi în interiorul societăţilor se duc astfel de lupte. Cît de greu îi este unei majorităţi să accepte adevărul unei minorităţi. Întrebaţi-i de exemplu pe musulmanii din Moldova cît li-i de greu să convingă autorităţile de la noi să le permită să-şi construiască o moschee. Sau homosexualilor să obţină o permisiune de a manifesta în faţa Primăriei. Alteori o minoritate privilegiată are dificultăţi să accepte punerea între paranteze de către ceilalţi a fostului său privilegiu. Asta se întîmplă de exemplu şi cu minoritatea rusă din Moldova care acceptă cu mare greutate folosirea largă a limbii române. Arma care apără societăţile de conflictele dintre adevăruri este toleranţa. Un singur lucru consider că nu trebuie tolerat – intoleranţa.
În mare, ceea ce mă interesează ţine de rolul pe care îl au opiniile şi atitudinile în felul în care merg lucrurile în societate. În general, pare un loc comun ideea că modul în care ne comportăm sau ne exprimăm o opinie e puternic determinat de concepţiile pe care le avem asupra vieţii sau realităţii care ne înconjoară. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care încearcă să înţeleagă fenomenele care se produc în societate neglijează aproape în totalitate acest aspect. Astfel, unii savanţi analizează fenomenele sociale din Europa de Est ca şi cum societatea ar fi o sumă de indivizi organizaţi, care ştiu ce fac şi unde se duc, elaborează strategii raţionale, le aplică şi împreună se îndreaptă într-o anumită direcţie. Eu zic că societatea noastră e mult mai puţin previzibilă pentru că e construită pe o comunicare continuă a cunoştinţelor pe care le avem, a memoriei unor evenemente care ne-au marcat, a prejudecăţilor faţă de cei care sînt diferiţi de noi, de valorile la care ţinem. De exemplu, eu cred că e greu de explicat starea economiei din Moldova fără să înţelegem care este etica muncii impărtăşită de oamenii care trăiesc aici.
2) Ca psiholog social, spune-ne te rog cum ajung oamenii să creadă (uneori cu tărie) în idei îndoielnice sau chiar false?
S-ar putea sa pară paradoxal ce voi zice acum, dar eu cred că e greu de afirmat că adevarul obiectiv există. Cele mai multe idei pe care le vehiculăm sînt de fapt opinii care reflectă situaţia noastră particulară. Noi avem un loc specific în care locuim, facem parte dintr-un grup profesional, sîntem de o anumită vîrstă, avem o anumită experienţă de viaţă, un anumit nivel de şcolaritate şi toate acestea influenţează felul în care gîndim şi credem că este adevărat. Faptul că eşti proprietar al unui magazin, de exemplu, te face să crezi că vînzătorii pe care i-ai angajat sînt leneşi, pe cînd vînzătorii la rîndul lor pot fi convinşi că nu au bune condiţii pentru a lucra mai bine. Cine din ei spune adevărul ? Probabil că şi unii şi alţii spun adevărul raportat la poziţia şi contextul specific în care se găsesc. Tăria cu care credem în adevărul nostru depinde de jertfa pe care am făcut-o pentru a o demonstra. De exemplu, persoanelor care toată viaţa au lucrat pentru a construi societatea comunistă le este deosebit de greu astăzi să recunoască că s-au înşelat. Şi asta indiferent cît de evidente pot fi argumentele celor care n-au crezut în idealurile comuniste. Sau, ca să dau un exemplu mai puţin dramatic, cu cît plătim mai scump un medicament cu atît sîntem tentaţi să credem că vor fi mai eficiente.
3) Se întîmplă ca două sau mai multe „adevăruri” să se ciocnească în percepţia aceleeaşi realităţi?
Desigur. De fapt „adevărurile” luptă mereu pentru existenţă cu alte „adevăruri”. De multe ori anumite „adevăruri” pot fi respinse de o majoritate pentru ca mai tarziu să le accepte de parcă le-ar fi împărtăşit dintotdeauna. Aşa s-a întîmplat cu ideea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în Occident. La început bărbaţii au acceptat cu greu dreptul femeii de a-şi controla propriul lor corp, de exemplu. Această idee era considerată că ar distruge familia ca celulă fundamentală a societăţii. Astăzi in Canada, de exemplu, nici un barbat nu va pune la îndoilă acest drept al femeii. Sau, ca să aduc un exemplu mai local: cine credea încă acum două decenii că moldovenii de origine rusă din Republica Moldova vor utiliza vreodată glotonimul limba romană? Astăzi însă acest lucru este considerat aproape firesc, în ciuda denumirii ei din Constituţie.
4) Ce fac oamenii pentru a depăşi disonanţa „adevărurilor” în percepţia lumii ca fiind „dintr-o bucată”?
În general, oamenilor le vine destul de greu să accepte că există mai multe „adevăruri” şi sînt gata la multe sacrificii ca să restabilească, aşa cum ai spus, natura unitară a lumii. De asta există pe lume conflicte şi chiar războaie. Lupta Statelor Unite cu terorismul şi lupta fundamentaliştilor islamici cu democraţiile occidentale sînt de fapt nişte lupte între două adevăruri. Dar şi în interiorul societăţilor se duc astfel de lupte. Cît de greu îi este unei majorităţi să accepte adevărul unei minorităţi. Întrebaţi-i de exemplu pe musulmanii din Moldova cît li-i de greu să convingă autorităţile de la noi să le permită să-şi construiască o moschee. Sau homosexualilor să obţină o permisiune de a manifesta în faţa Primăriei. Alteori o minoritate privilegiată are dificultăţi să accepte punerea între paranteze de către ceilalţi a fostului său privilegiu. Asta se întîmplă de exemplu şi cu minoritatea rusă din Moldova care acceptă cu mare greutate folosirea largă a limbii române. Arma care apără societăţile de conflictele dintre adevăruri este toleranţa. Un singur lucru consider că nu trebuie tolerat – intoleranţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu