luni, 1 decembrie 2014

„Dracul scos pe uşă afară va reveni prin geam” sau cazul Renato Usatîi




Aşa cum se ştie, partidului lui Renato Usatîi i s-a retras, pe ultima sută de metri ai campaniei electorale, dreptul de a candida în alegerile parlamentare din RM din 30 noiembrie 2014. Dacă partidul lui Usatîi ar fi ajuns în parlmanent, aşa cum îi prevesteau toate sondajele, configuraţia locurilor în viitorul parlament ar fi putut fi cu totul alta decît este acum.
În acest scurt articol, voi încerca să înţeleg cauzele popularităţii surprinzătoare a lui Renato Usatîi şi a partidului său.

Cu cîteva zile înainte de alegeri, a apărut un film-investigaţie realizat de echipa de la RISE România - R. Moldova, în care R. Usatîi apare în postura unei persoane implicate în scheme criminale şi mafiote de spălare de bani, atacuri raider, comenzi de asasinate, corupţie de proporţii înalte etc. Conform ultimului sondaj BOP, IPP, Partidul lui Renato Usatîi („Patria-Rodina”) ar fi trebuit să obţină în alegeri în jur de 8% din voturi, ceea ce e o cifră enormă pentru un personaj controversat, cu o prestaţie politică mediocră, dar foarte generos în finanţarea concertelor cu vedete de lux şi în campanii de binefacere.
Renato Usatîi nu foloseşte instrumente inedite pentru a-şi cuceri popularitatea: toate partidele din Republica Moldova s-au afirmat, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecăruia, prin show-uri mediatice, concerte în PMAN şi campanii de binefacere. Discursul său justiţiar adresat concurenţilor săi electorali („tăţ’ aşa zîş politicieni o să ajungă la puşcărie după şe-a ajiunji Renato Usatîi în parlament...”) i-a crescut cu siguranţă autoritatea. Imaginea sa de „băiet de a’ nostru”, cu dare de mînă, cu un discurs semi-justiţiar, semi-criminal – direct, aproape violent şi cu un puternic accent suburban i-a amplificat cu siguranţă „charisma” în rîndurile unui segment de populaţie care nu se regăseşte în discursul politicienilor mainstream din RM.
Fără îndoială, Renato Usatîi nu este de departe politicianul de care are acum nevoie Republica Moldova pentru a ieşi din criză. Filmul făcut de echipa Rise nu a făcut decît să dea credibilitate unor bănuieli existente în privinţa carierei reale a acestei personalităţi. Cîteva lucruri, aparent secundare, care apar la iveală în acest film ar trebui puse în contextul prestaţiei sale din această campanie electorală, culminînd cu decizia CEC de retragere a Partidului „Patria” din procesul electoral.
Primul lucru surprinzător în acest caz este popularitatea crescîndă a lui Usatîi, în ciuda noutăţii apariţiei lui în scena politică moldoveană şi în ciuda strategiei lui deloc inovatoare de a şi-o cîştiga (prin concerte cu vedete şi campanii de caritate). Care este aşadar cheia populartităţii acestui personaj cunoscut de dată recentă şi în plus tot mai controversat?
Explicaţia acestei „charisme” nu stă în meritul intrinsec al personajului. Am mai spus-o: acesta nu are în aparenţă nimic din datele un politician de succes: nici discurs, nici reputaţie, nu dă nici impresia unor competenţe deosebite, nimic – un personaj destul de şters, cam bădăran de felul său pentru un politician mediu (chiar şi la noi) şi în plus bîcsit de bani de o provenienţă dubioasă.
Dezlegarea misterului popularitaţii lui Usatîi rezidă în eşecul răsunător al guvernării 2009-2014 (şi de dinainte) în a asigura oamenilor percepţia unei guvernări corecte, de bună credinţă, interesată de bunăstarea populaţiei (nu doar a politicienilor înşişi). Pe fundalul cazurilor de corupţie, trafic de influenţă şi delapidare de fonduri la nivel înalt, apărute în presă în legătură cu guvernarea 2009-2014, discursul justiţiar al lui Usatîi („o să-i bag pi tăţ la puşcărie”) şi promisiunea unei guvernări autoritare de tipul lui Lukaşenko întăresc în sînul alegătorilor speranţa de restabilire a unei „ordini” pierdute odată cu căderea URSS, prin scurtătură, pe căi autoritare, ocolind mecanismul birocratic, scindat între un stat de drept în gestaţie şi multiplele sfere informale de influenţă.
Puterea reală de influenţă a lui Usatîii, nefiind la guvernare, dar uzînd de pîrghii instituţionale (justiţia moldovenească), susţinerea din partea Moscovei (prin personaje de talia lui Rogozin şi de oameni de afaceri apropiaţi Kremlinului) şi discursul său favorabil minorităţii rusofone şi apropierii de Uniunea Vamală, toate acestea puse cap coadă nu fac decît să-i confirme „autoritatea” cu care acest personaj se proclamă investit. Un alt candidat „justiţiar” – Sergiu Mocanu (şi partidul său „Anti-Mafie”) pare mult mai puţin dotat la capitolul capacitate de influenţă. În plus, acesta nu are un discurs foarte clar din punct de vedere identitar şi geopolitic (singurul său program este, se pare, „jos oligarhii”, mesaj nu prea credibil odată ce este finanţat tot de nişte oameni de afaceri, care aspiră şi ei la „treuca” guvernării).
Formula succesului lui Renato Usatîi nu constă deci în originalitatea campaniei, pe fiecare element în parte al acesteia, nici pe meritele sale intrinseci, ci în agregarea elementelor din care Usatîi şi-a construit campania: concerte cu vedete de lux, spectacole de caritate, discurs justiţiar faţă de guvernanţii actuali, orientare promoscovită şi pro-Uniunea Vamală, toate acestea consolidate de o putere reală de influenţă, datorită capacităţii lui Usatîi de a uza de pîrghii informale de influenţă instituţionale (în cadrul unui sistem coruptibil, controlat în fond de liderii partidelor de la guvernare) şi de susţinerea tot mai evidentă a Moscovei. Dar factorul decisiv în această formulă de succes îl oferă golul de legitimitate creat de discreditarea partidelor şi personalităţilor politice de la guvernare.
În concluzie, Renato Usatîi este un politician devenit popular peste noapte nu datorită meritelor sale, ci pe fundalul prestaţiei slabe a guvernării AIE (1 şi 2), a neîncrederii şi decepţiei ridicate în rîndul populaţiei şi a acuzaţiilor grave de implicare a liderilor acestei guvenări în afaceri ilicite (uzînd de instrumente şi resurse publice). Partidul lui Usatîi a fost interzis, dar locul său va putea fi preluat oricînd, în orice moment de criză (care ar putea să revină în viitorul apropiat). Dacă forţele venite acum la guvernare vor dori să evite confruntarea cu un asemenea partid şi personalitate publică, scoaterea din cursă a acestuia sau închiderea sa la puşcărie ar fi ineficientă şi contraproductivă (dracul scos pe uşă afară va reveni în scurt timp prin geam), pe lîngă problemele de legitimitate democratică pe care asemenea măsuri represive le-ar putea pune.
Pentru a diminua atractivitatea populară a unor asemenea personaje şi a unor asemenea forţe politice (populiste, autoritare şi cu reputaţie interlopă), viitoarea guvernare va trebui:
1) să fie corectă în actul său de guvernare faţă de populaţie şi alegători, de la început pînă la capătul procesului de guvernare;
2) să-şi concentreze capacităţile spre o administrare eficientă în folosul majorităţii populaţiei RM (nu al unor interese private);
3) să construiască un sistem judiciar corect şi autonom, capabil să monitorizeze echidistant activităţile sociale şi economice din RM;
4) în fine, să articuleze un discurs şi nişte politici inteligente şi integratoare vizavi de grupurile etno-lingvistice din RM şi faţă de orientările identitare şi simpatiile geopolitice importante din societatea moldovenească, creînd un cadru politic, civic şi identitar coerent şi incluziv pentru întreaga populaţie a Republicii Moldova.
 

Niciun comentariu: