Aşa cum se ştie, partidului lui
Renato Usatîi i s-a retras, pe ultima sută de metri ai campaniei electorale,
dreptul de a candida în alegerile parlamentare din RM din 30 noiembrie 2014. Dacă
partidul lui Usatîi ar fi ajuns în parlmanent, aşa cum îi prevesteau toate
sondajele, configuraţia locurilor în viitorul parlament ar fi putut fi cu totul
alta decît este acum.
În acest scurt articol, voi
încerca să înţeleg cauzele popularităţii surprinzătoare a lui Renato Usatîi şi
a partidului său.
Cu cîteva zile înainte de
alegeri, a apărut un film-investigaţie
realizat de echipa de la RISE România - R. Moldova, în care R. Usatîi apare în
postura unei persoane implicate în scheme criminale şi mafiote de spălare de
bani, atacuri raider, comenzi de asasinate, corupţie de proporţii înalte etc.
Conform ultimului sondaj BOP, IPP, Partidul lui Renato Usatîi („Patria-Rodina”)
ar fi trebuit să obţină în alegeri în jur de 8% din voturi, ceea ce e o cifră
enormă pentru un personaj controversat, cu o prestaţie politică mediocră, dar
foarte generos în finanţarea concertelor cu vedete de lux şi în campanii de
binefacere.
Renato Usatîi nu foloseşte
instrumente inedite pentru a-şi cuceri popularitatea: toate partidele din
Republica Moldova s-au afirmat, în funcţie de posibilităţile financiare ale
fiecăruia, prin show-uri mediatice, concerte în PMAN şi campanii de binefacere.
Discursul său justiţiar adresat concurenţilor săi electorali („tăţ’ aşa zîş
politicieni o să ajungă la puşcărie după şe-a ajiunji Renato Usatîi în
parlament...”) i-a crescut cu siguranţă autoritatea. Imaginea sa de „băiet de
a’ nostru”, cu dare de mînă, cu un discurs semi-justiţiar, semi-criminal –
direct, aproape violent şi cu un puternic accent suburban i-a amplificat cu
siguranţă „charisma” în rîndurile unui segment de populaţie care nu se
regăseşte în discursul politicienilor mainstream din RM.
Fără îndoială, Renato Usatîi nu
este de departe politicianul de care are acum nevoie Republica Moldova pentru a
ieşi din criză. Filmul făcut de echipa Rise nu a făcut decît să dea
credibilitate unor bănuieli existente în privinţa carierei reale a acestei
personalităţi. Cîteva lucruri, aparent secundare, care apar la iveală în acest
film ar trebui puse în contextul prestaţiei sale din această campanie
electorală, culminînd cu decizia CEC de retragere a Partidului „Patria” din
procesul electoral.
Primul lucru surprinzător în
acest caz este popularitatea crescîndă a lui Usatîi, în ciuda noutăţii
apariţiei lui în scena politică moldoveană şi în ciuda strategiei lui deloc inovatoare
de a şi-o cîştiga (prin concerte cu vedete şi campanii de caritate). Care este aşadar
cheia populartităţii acestui personaj cunoscut de dată recentă şi în plus tot
mai controversat?
Explicaţia acestei „charisme” nu
stă în meritul intrinsec al personajului. Am mai spus-o: acesta nu are în
aparenţă nimic din datele un politician de succes: nici discurs, nici
reputaţie, nu dă nici impresia unor competenţe deosebite, nimic – un personaj destul
de şters, cam bădăran de felul său pentru un politician mediu (chiar şi la noi)
şi în plus bîcsit de bani de o provenienţă dubioasă.
Dezlegarea misterului
popularitaţii lui Usatîi rezidă în eşecul răsunător al guvernării 2009-2014 (şi
de dinainte) în a asigura oamenilor percepţia unei guvernări corecte, de bună
credinţă, interesată de bunăstarea populaţiei (nu doar a politicienilor
înşişi). Pe fundalul cazurilor de corupţie, trafic de influenţă şi delapidare
de fonduri la nivel înalt, apărute în presă în legătură cu guvernarea 2009-2014,
discursul justiţiar al lui Usatîi („o să-i bag pi tăţ la puşcărie”) şi
promisiunea unei guvernări autoritare de tipul lui Lukaşenko întăresc în sînul
alegătorilor speranţa de restabilire a unei „ordini” pierdute odată cu căderea
URSS, prin scurtătură, pe căi autoritare, ocolind mecanismul birocratic, scindat
între un stat de drept în gestaţie şi multiplele sfere informale de influenţă.
Puterea reală de influenţă a lui
Usatîii, nefiind la guvernare, dar uzînd de pîrghii instituţionale (justiţia
moldovenească), susţinerea din partea Moscovei (prin personaje de talia lui
Rogozin şi de oameni de afaceri apropiaţi Kremlinului) şi discursul său
favorabil minorităţii rusofone şi apropierii de Uniunea Vamală, toate acestea
puse cap coadă nu fac decît să-i confirme „autoritatea” cu care acest personaj
se proclamă investit. Un alt candidat „justiţiar” – Sergiu Mocanu (şi partidul său
„Anti-Mafie”) pare mult mai puţin dotat la capitolul capacitate de influenţă. În
plus, acesta nu are un discurs foarte clar din punct de vedere identitar şi
geopolitic (singurul său program este, se pare, „jos oligarhii”, mesaj nu prea
credibil odată ce este finanţat tot de nişte oameni de afaceri, care aspiră şi
ei la „treuca” guvernării).
Formula succesului lui Renato
Usatîi nu constă deci în originalitatea campaniei, pe fiecare element în parte
al acesteia, nici pe meritele sale intrinseci, ci în agregarea elementelor din
care Usatîi şi-a construit campania: concerte cu vedete de lux, spectacole de
caritate, discurs justiţiar faţă de guvernanţii actuali, orientare promoscovită
şi pro-Uniunea Vamală, toate acestea consolidate de o putere reală de
influenţă, datorită capacităţii lui Usatîi de a uza de pîrghii informale de
influenţă instituţionale (în cadrul unui sistem coruptibil, controlat în fond de
liderii partidelor de la guvernare) şi de susţinerea tot mai evidentă a Moscovei.
Dar factorul decisiv în această formulă de succes îl oferă golul de
legitimitate creat de discreditarea partidelor şi personalităţilor politice de
la guvernare.
În concluzie, Renato Usatîi este
un politician devenit popular peste noapte nu datorită meritelor sale, ci pe
fundalul prestaţiei slabe a guvernării AIE (1 şi 2), a neîncrederii şi decepţiei
ridicate în rîndul populaţiei şi a acuzaţiilor grave de implicare a liderilor acestei
guvenări în afaceri ilicite (uzînd de instrumente şi resurse publice). Partidul
lui Usatîi a fost interzis, dar locul său va putea fi preluat oricînd, în orice
moment de criză (care ar putea să revină în viitorul apropiat). Dacă forţele
venite acum la guvernare vor dori să evite confruntarea cu un asemenea partid
şi personalitate publică, scoaterea din cursă a acestuia sau închiderea sa la
puşcărie ar fi ineficientă şi contraproductivă (dracul scos pe uşă afară va
reveni în scurt timp prin geam), pe lîngă problemele de legitimitate
democratică pe care asemenea măsuri represive le-ar putea pune.
Pentru a diminua atractivitatea
populară a unor asemenea personaje şi a unor asemenea forţe politice
(populiste, autoritare şi cu reputaţie interlopă), viitoarea guvernare va
trebui:
1) să fie corectă în actul său
de guvernare faţă de populaţie şi alegători, de la început pînă la capătul
procesului de guvernare;
2) să-şi concentreze capacităţile
spre o administrare eficientă în folosul majorităţii populaţiei RM (nu al unor
interese private);
3) să construiască un sistem
judiciar corect şi autonom, capabil să monitorizeze echidistant activităţile
sociale şi economice din RM;
4) în fine, să articuleze un
discurs şi nişte politici inteligente şi integratoare vizavi de grupurile
etno-lingvistice din RM şi faţă de orientările identitare şi simpatiile
geopolitice importante din societatea moldovenească, creînd un cadru politic,
civic şi identitar coerent şi incluziv pentru întreaga populaţie a Republicii
Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu