Capitalism: A Love Story,
documentarul aceluiaşi Michael Moore (2009), nu este o poveste de dragoste, ci
mai degrabă de love/hate, în termeni aproape lacanieni. De fapt, e o sinceră
declaraţie de ură faţă de ceea ce puterea dominantă din SUA (şi de pe glob) se
căzneşte să ne facă a iubi, cu deznădejde şi fără răspuns: capitalismul.
Filmul se întreabă, în contextul
marii crize financiare de la sfîrşitul anilor 2000, care pare să fi răvăşit
Wall-Street-ul şi întreaga lume: cum se face că, în timp ce oamenii de rînd
sărăcesc tot mai tare sub impactul respectivei crize, 1% din populaţia globului
- cei mai bogaţi - se
îmbogăţesc tot mai tare.
Unul din subiectele centrale ale
filmului este evacuarea oamenilor din propriile case, agonisite de o viaţă, în
urma incapacităţii lor de plată a ipotecii, în condiţii avantajoase mai ales
pentru băncile şi companiile ipotecare. Un lucru ciudat în acest sens, arătat
în film, este că cele mai multe case din care au fost evacuaţi foştii săi
locuitori rămîn părăsite. Acest lucru ar fi în interesul aceloraşi companii şi
bănci pentru a menţine în mod artificial preţul ridicat la imobile.
Filmul ne mai vorbeşte, la fel
ca alte filme ale lui Moore, despre lobby-ul (un eufemism pentru corupere) pe
care îl fac companiile private, de exemplu Goldman Sachs,
asupra Congresului şi a preşedinţilor SUA, pentru a-şi promova interesele
corporative (financiare).
O tuşă în care se recunoaşte
semnătura lui M. Moore, crescut într-o familie şi un mediu catolic, sînt
scenele în care anumiţi preoţi catolici din oraşul în care regizorul a crescut,
Flint, califică capitalismul drept o forţă malignă condusă de ispita
îmbogăţirii în detrimentul celor săraci şi năpăstuiţi, un sistem al răului din
care Isus ar fi evadat cu siguranţă.
Filmul ne dă, de asemenea,
cîteva figuri luminoase, cum este Dr. Jonas Salk,
care a inventat vaccinul împotriva poliomelitei şi care a refuzat să patenteze
invenţia, dăruind-o poporului. Aceştia sînt adevăraţii eroii ai unei adevărate
democraţii, la care rîvneşte realizatorul şi alţii ca el – o democraţie în
slujba celor 99%, nu o plutocraţie de facto în folosul celor 1%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu