Despre votul din convingere. #alegBrega.

Nu mai vrem să votăm „cu mănuşi”, din greaţă pentru buletinul de vot. Acest tip de vot reprezintă un surogat al participării politice. Vrem să votăm asumat, PENTRU, nu împotriva unui candidat politic.
Votul „util” este o strategie scornită de partidele de la guvernare pentru a rămîne la putere şi a nu o împărţi cu nimeni (vezi mai sus).
Credem că Oleg Brega este candidatul care reprezintă cel mai mult interesele noastre, ale celor 99%.

Dr. Strangelove – un film clasic de actualitate despre puterea oarbă a războiului rece

Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb – o comedie neagră clasică de marele Stanley Kubrick, care satirizează o mare dramă, cea a fricii generalizate a americanilor (dar în acelaşi timp a sovieticilor şi a tuturor locuitorilor de pe glob) faţă de un posibil război nuclear total, care ar aneantiza întreaga omenire.
În film, un general american nebun (convins că sovieticii au pus în funcţiune un program de poluare a „preţioaselor lichide trupeşti” ale americanilor) decide să pornească un atac nuclear asupra URSS, sprijindu-se pe o clauză secretă (aşa-zisul „Plan R”), conform căreia un comitet de generali ar putea decide demararea unui atac nuclear împotriva URSS în condiţiile în care Preşedintele şi Pentagonul ar fi în incapacitate de decizie. După ce o duzină de avioane încărcate cu bombe atomice sînt trimise cu misiunea de a supune Uniunea Sovietică unui atac nuclear, preşedintele american Muffley (construit aluziv după prototipul preşedintelui Kennedy) încearcă să oprească o eventuală catastrofă nucleară, inevitabilă mai ales după ce se află că sovieticii ar avea un program secret de răspuns nuclear automat asupra SUA imediat ce o bombă atomică ar atinge solul URSS. Un astfel de răspuns ar face planeta de nelocuit vreme de 93 ani. Preşedintele şi Pentagonul reuşesc să oprească toţi piloţii de avioane, în afară de unul care, din cauza unei erori tehnice, îşi duce misiunea la îndeplinire.

Capitalismul: o poveste de ură şi dragoste neîmpărtăşită

Capitalism: A Love Story, documentarul aceluiaşi Michael Moore (2009), nu este o poveste de dragoste, ci mai degrabă de love/hate, în termeni aproape lacanieni. De fapt, e o sinceră declaraţie de ură faţă de ceea ce puterea dominantă din SUA (şi de pe glob) se căzneşte să ne facă a iubi, cu deznădejde şi fără răspuns: capitalismul. 

Filmul se întreabă, în contextul marii crize financiare de la sfîrşitul anilor 2000, care pare să fi răvăşit Wall-Street-ul şi întreaga lume: cum se face că, în timp ce oamenii de rînd sărăcesc tot mai tare sub impactul respectivei crize, 1% din populaţia globului - cei mai bogaţi - se îmbogăţesc tot mai tare.

Sicko – despre un sistem de sănătate bolnav

Sicko, un documentar de Michael Moore (2007), despre sistemul de sănătate (medical şi farmaceutic) din SUA şi din alte ţări. E un film pe care l-am văzut cu întîrziere şi pe care îl socot un must, de văzut neapărat pentru a înţelege felul în care o ţară şi o naţiune atît de bogată, puternică şi mare a putut să-şi priveze propriii cetăţeni de un acces echitabil la un tratament medical decent, vînzînd pur şi simplu întregul sistem (medical şi farmaceutic), începînd mai ales cu o decizie a preşedintelui Nixon din 1971, unor companii private de asigurări şi de industrie farmaceutică.

Aproape 50 de milioane de americani, ne zice filmul, nu aveau asigurare medicală (în 2007). Ei sînt cei mai vulnerabili. Dacă li se întîmplă un accident, familiile lor pot falimenta, întrucît tratamentul fără asigurare costă o avere, pe care o persoană cu un venit mediu nu şi-l poate permite. Dar filmul vorbeşte mai ales despre toţi ceilalţi cetăţeni americani care beneficiază de o asigurare medicală. Sub diverse motive aduse de companiile de asigurare (în general, aşa numitele „condiţii preexistente” – o listă de maladii de care asiguratul ar fi suferit în trecut), unui număr mare de persoane asigurate le este refuzată rambursarea cheltuielilor medicale. Un accident sau o boală mai grea ar putea lipsi astfel un cetăţean (chiar şi asigurat) de toate bunurile agonisite timp de o viaţă. Cît despre cei săraci, cu atît mai mult. Aceştia nu-şi pot permite nici măcar cel mai simplu tratament. O îmbolnăvire subită ar fi pentru ei o fatalitate. Filmul este o investigaţie bine făcută şi tulburătoare, care ne prezintă un şir de cazuri – victime ale sistemului medical american. Apoi, filmul ne duce în Canada, Marea Britanie, Franţa şi Cuba, ţări care au un sistem medical (şi farmaceutic) socializat. Oamenii intervievaţi în aceste ţări (şi cetăţenii americani imigraţi) nu îşi imaginează cum ar putea trăi într-un sistem de sănătate cum este cel american, în care îşi pot permite un tratament decent doar cei cu un venit ridicat.