duminică, 15 februarie 2015

UNEDUCATED: o şcoală în care plătim ca să NU învăţăm nimic...




UNEDUCATED, un nou spectacol document de Nicoleta Esinencu la Teatru-Spălătorie despre degradarea sistemului de învăţămînt din R. Moldova pe parcursul ultimilor 20 de ani (jucat de Ion Borş, Doriana Talmazan şi Irina Vacarciuc).

În spiritul său militant cu care s-a făcut deja cunoscut, Teatru-Spălătorie ne pune faţă în faţă cu o realitate pe care cu toţii o bănuim, dar pe care nu vrem să o recunoaştem, pentru a ne păstra un fel de corenţă cu noi înşine şi cu mitul pe care îl perpetuăm despre şcoală, învăţători, părinţi. În această tranziţie nesfîrşită, în care statul a fost acaparat de grupuri de interese private, educaţia nu a fost deloc o prioritate pentru nicio guvernare. În tot acest timp, mînaţi la început de nevoia de supravieţuire, directorii de şcoli, de grădinţe şi odată cu ei o armată de educatori şi învăţători, în complicitate cu părinţii elevilor, au transformat, tacit, acest sistem de învăţămînt într-unul semi-public, semi-privat. Elevii şi părinţii lor au devenit clienţii acestor instituţii, numai că rolul şcolii, în mod paradoxal, s-a inversat. Acum, aceşti clienţi plătesc bani pentru ca să NU înveţe. Oricum, învăţămîntul a degradat atît de mult în aceste vremuri de restrişte încît chiar şi cei care ar vrea să înveţe ceva, n-ar fi în stare, întrucît învăţătorul face orice în afară de carte pentru a supravieţui.
Pînă la urmă, elevii tot învaţă ceva în aceste şcoli şi universităţi: „a copia, a mitui şi a fenta sistemul”, cum scriam într-un articol acum ceva timp despre plagiat şi corupţie în universităţi. Într-un fel, şcolile noastre din tranziţie au format supravieţuitorul perfect în aceste vremuri tulburi. Numai că efectul pervers al acestei adaptări improprii este că aceşti „oameni noi” vor menţine tulburi aceste vremuri atît cît vor putea.
Spectacolul ne dă să înghiţim o pastilă amară, sub forma unor mărturii, preluate de la elevi, învăţători, directori şi părinţi. La finalul spectacolului, cei trei actori-personaje scriu cu cretă pe pereţii-tablă revendicări adresate şcolilor, universităţilor şi decidenţilor din ministere. Acest sfîrşit, cathartic, înscenează, sper, o profeţie: a venit poate timpul să ne luăm şcoala înapoi?

Niciun comentariu: