O carte de Susan Grant despre cultură fizică şi sport în URSS (anii 1920-1930) – un îmblînzitor al corpului social

Susan Grant, Physical Culture and Sport in Soviet Society. Propaganda, Acculturation, and Transformation in the 1920s and 1930s, Routledge, London & New York, 2013. O carte foarte interesantă, armonios structurată (pe criteriu tematic), minuţios documentată despre semnificaţiile ideologice, organizarea instituţională şi aplicarea în practică a „culturii fizice” şi a sportului în societatea sovietică. 

Cartea face referinţă la surse de arhivă, presă, publicaţii ideologice şi ştiinţifice din epocă, dar şi, pentru a analiza dimensiunea culturală şi imaginară a obiectului de studiu, la lucrări literare şi filme. Imediat după revoluţie, cultura fizică a fost văzută de bolşevici drept un instrument ce se dorea eficient de transformare a societăţii sovietice şi de formare a „noului om” sovietic”. Cultura fizică şi sportul au fost investite cu semnificaţii şi funcţii similare, de educaţie individuală şi inginerie socială, peste tot în lumea modernă. În URSS, acestora însă li s-a atribuit un rol „civilizator” şi emancipator cu aplicaţie care se dorea mult mai largă şi cu obiective mai urgente şi mai ambiţioase.

Cultura fizică şi sportul aveau menirea de a disciplina corpul individual şi totodată corpul social, în angrenajul sportului de echipă. Este interesant că, în anii 1920 pînă la începutul anilor 1930, sportul nu se desfăşura pe principii de competiţie, ci cu scop în sine. Odată cu mijlocul anilor 1930, în contextul virajului conservator prin care trece regimul sovietic, sportul sovietic pune un accent tot mai mare pe performanţă şi pe competiţie, sincronizîndu-se tot mai mult, din acel moment, cu sportul internaţional.

Cultura fizică şi sportul erau văzute de către ideologii şi administratorii sovietici drept un remediu pentru comportamentele anomice şi „deviante”: alcoolismul, huliganismul, sinuciderile. Sportul a fost chiar prezentat tinerilor drept o alternativă virtuoasă experienţei sexuale timpurii. O discuţie extrem de interesantă a fost dusă în anii 1920 în legătură cu sportul feminin. Dilema între egalitate deplină (începutul anilor 1920) şi diferenţă de gen (mai tărziu) a fost rezolvată în favoarea diferenţei, corpul feminin fiind investit în egală măsură de un rol social, economic şi chiar politic, şi totodată unul „natural” – de reproducere. Ca şi în alte domenii, investiţiile reale în educaţie fizică şi sport nu au fost pe măsura declaraţiilor. Astfel, pe parcursul anilor 1920, majoritatea şcolilor sovietice nu aveau în curriculum ore sistematice de educaţie fizică, iar acolo unde ele existau, acestea se ţineau mai degrabă formal, fiind considerate un soi de recreaţie mai lungă.

Răspîndirea sportului la sate şi în zonele populate de grupuri etnice ne-europene a întîmpinat la început greutăţi de punere în practică, datorită diferenţei codurilor culturale. Pînă la urmă, autorităţile au recurs la o strategie, aplicată şi în alte domenii („naţional prin formă, socialist prin conţinut”), adaptînd jocurile de echipă tradiţionale la o funcţionalitate modernă, cea a sportului. În multe cazuri, acest experiment a reuşit.

În cele din urmă, se poate spune că modernizarea societăţii sovietice prin această componentă culturală a fost un experiment reuşit. Către a doua jumătate a secolului 20, sportul şi educaţia fizică au dobîndit un loc central în societatea sovietică, ca în orice altă societate modernă.