Vizibilitatea „copiilor-eroare” – un angajament pentru o lume mai bună

Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a organizat la Teatru-Sălătorie proiecţia a două filme documentare, despre experiențele persoanelor LGBT şi viaţa lor de zi cu zi în România și Rusia. Este vorba de filmul „Ascuns” (2013), realizat de Raluca Pantazi și Victor Pozmei şi de filmul „Дети 404” (rom. „Copiii 404”) (2014), de Askold Kurov și Pavel Loparev.
 
Filmul românesc "Ascuns" este realizat în baza unor interviuri cu o psihologă şi două persoane LGBT (lesbiene-gay-bisexuali-transgender), dintre care directorul ONG-ului care apără drepturile persoanelor LGBT în România. Filmul tratează problema nevoii acestor persoane de a se ascunde, într-o societate dominant homofobă (care urăşte persoanele de orientare sau de identitate sexuală „netradiţională”), ca strategie „conformistă”, şi totodată necesitatea de a-şi mărturisi identitatea, pentru a supravieţui moral şi a refuza „minciuna”. 

Chestiunea vizibilităţii persoanelor LGBT este analizată cu şi mai multă forţă în filmul rusesc „Дети 404”, un film cu atît mai sugestiv şi tulburător cu cît exprimă experienţa unei duble stări de marginalizare şi opresiune pe care persoanele LGBT o resimt într-o ţară în care o societate majoritar homofobă este încurajată în atitudinea ei de intoleranţă de un stat care emite o lege homofobă (legea ratificată în iune 2013 de preşedintele Putin, care interzice „propaganada gay” printre minori). 


„Дети 404” este, la origine, denumirea unui grup creat pe reţelele de socializare Vkontakte şi Facebook. Filmul ne informează că, în doar primul an după crearea sa, grupul a adunat peste 22,000 de membri şi a găzduit mărturisirile a 1364 de tineri LGBT cu privire la experienţa lor de „invizibilitate” şi la nevoia lor de a „ieşi din găoace”. Filmul „Дети 404” foloseşte o parte (mică) din aceste mărturii publicate pe grup. În plus, filmul însoţeşte un tînăr gay cu puţin timp înainte de a emigra în Canada şi propune spectatorului fragmente din viaţa cotidiană şi opiniile unor persoane LGBT din Rusia, dintre care iniţiatoarea proiectului, Elena Klimova, o jurnalistă din Ekaterinburg.
Una din raţiunile apariţiei acestui grup este de a arăta că persoanele LGBT nu apar din senin, ci că ele sînt la început copii, care există în societate, deşi nu sînt vizibili („Наше общество полагает, что гомосексуальных подростков не существует в природе, будто бы геи, лесбиянки, бисексуалы и трансгендеры прилетают с Марса уже взрослыми. А между тем в каждой 20-й российской семье растёт ребёнок-ЛГБТ — это невидимые обществу дети-404.” – sursa: Wikipedia.ru). Şi atunci, Elena se întreabă: cine îi va apăra pe aceşti tineri de o societate care nu-i acceptă şi îi marginealizează sau îi agresează de-a dreptul?
Filmul ne emoţionează profund şi totodată ne confruntă cu un sentiment de absurd prin faptul că arată nişte tineri pînă la urmă ca oricare alţii (poate cu excepţia orientării lor sexuale), care încearcă să-şi trăiască cu disperare viaţa în mod normal, aşa cum o face toată lumea, învăţînd la şcoală, studiind mai departe, căutîndu-şi de lucru şi, bineînţeles, iubind şi fiind iubit. Atunci cînd societatea şi statul le refuză această dorinţă firească şi drept legitim, ei se ascund în găoace (trăindu-şi mai departe viaţa duplicitar), se lasă copleşiţi de stări de depresie şi anomie sau, nu în ultimul rînd, emigrează, aşa cum o face protagonistul filmului, cultivînd un sentiment de frustrare şi dispreţ faţă de propria patrie. Totuşi, o soluţie riscantă, dar cu bătaie lungă se dovedeşte a fi coming-out-ul („ieşirea din găoace”), declarîndu-şi deschis identitatea şi apartenenţa la grupul de copii „eroare” (404), sfidînd astfel intoleranţa mediului înconjurător, începînd cu familia şi terminînd cu statul însuşi (cu toată maşinăria lui birocratică), trecînd prin experienţa de cioară albă, procurată în şcoală şi în cercul de prieteni „apropiaţi”.
Este remarcabilă afirmaţia Elenei Klimova din acest film, potrivit căreia strategia „ascunderii sub covor” se adevereşte pînă la urmă şi mai păguboasă şi riscantă, pentru că oricum cineva te va denunţa şi vei fi găsit. Este nevoie de o schimbare globală a societăţii, conchide protagonista. Dar este oare posibil un asemenea lucru, se întreabă ea cu o notă de scepticism. Şi apoi tot ea se arată optimistă, amintind că abia acum 60 de ani, în SUA, persoanele de culoare nu puteau circula în transportul public alături de albi. Acum însă, America are un preşedinte de culoare.
Filmul „Дети 404” are această forţă şi capacitate de a schimba o societate, pietrificată în propriile prejudecăţi, şi un stat cu puseuri autoritare. Forţa filmului se sprijină mai ales pe acei 1364 (iar acum mult mai mulţi) tineri care au avut curajul de a-şi mărturisi identitatea. Filmul este un îndemn adresat tinerilor LGBT, să se deschidă societăţii, şi totodată societăţii, să accepte această deschidere. Un angajament de forţă, pentru o lume mai bună, mai justă.