joi, 1 august 2013

Cadavrele evreilor nedezgropaţi din curtea caselor noastre

Vizionarea filmului polonez Pokłosie (Sechelele), 2012, mi-a provocat nişte reflecţii.



Dar iată mai întîi pe scurt intriga filmului:

Franciszek Kolina, un polonez rătăcit în America vreme de 20 de ani, se întoarce într-un sfîrşit în satul său de baştină. Părinţii săi au murit între timp şi doar frate-său mezin Jozef ţine gospodăria familiei din marginea pădurii. Satul nu este însă foarte primitor cu acest fiu „rătăcitor”. De la bun început, cineva se pare că îl pîndeşte din hăţişurile pădurii. O tensiune, proprie filmelor de groază, învăluie satul şi locuitorii săi, producînd spectatorului un sentiment de suspense în jurul unui mister nerezolvat. De fapt, Jozef fusese exlus de comunitate din momentul în care acesta îşi făcuse o „pasiune (de fapt o datorie de onoare) din descoperirea pietrelor funerare evreieşti înşirate prin tot satul: în gospodăriile oamenilor, în loc de lespezi pe anumite drumuri sau în curtea bisericii, apoi le aşeza în lanul său de grîu, reconstituind un cimitir evreisesc. Pînă la urmă, fraţii descoperă că o parte din terenurile agricole deţinute în proprietate de săteni, inclusiv lanul lor de grîu, aparţineau pînă la război unor familii de evrei. Despletind mai departe firul misterului, fraţii află că toţi cei aproximativ 100 săteni de origine evreiască din satul lor fuseseră arşi de vii în 1941 în propria lor casă de chiar consătenii lor polonezi, încurajaţi de nişte ofiţeri germani, proprietăţile evreilor fiind preluate de sătenii creştini. În locul în care cîndva se afla curtea casei lor părinteşti fraţii dezgroapă o fosă comună cu cei circa 100 de evrei imolaţi de către consăteni. Paroxismul intrigii intervine cînd Franc şi Jozef află că tatăl lor participase activ la uciderea evreilor.

În eseul său Das Unheimliche (cuvînt german format prin opoziţie faţă de „heimlich” – „al casei”, „firesc” – semnificînd prin urmare: „nefirescul”, „straniul”, iar în franceză, în traducerea Mariei Bonaparte, « l’inquiétante étrangeté »), Sigmund Freud interpretează frica faţă de morţi (şi mai ales de stafii) în majoritatea culturilor prin faptul că aceşti morţi reîntorşi (în franceză stafiile sînt numite „les revenants”) simbolizează rezistenţa „conştientului” faţă de conţinuturile refulate (traumatice şi prin urmare respinse şi „îngropate” adînc în subsolurile conştiinţei noastre).

Mă întrebam şi ne întrebam cu colegii mei Diana Dumitru şi Andrei Cuşco cînd vom fi în stare şi noi, moldovenii, să dezgropăm morţii evrei din curţile şi casele noastre, să-i îngropăm omeneşte şi astfel să ne izbăvim de stafiile care nu ne lasă să ne simţim pînă la capăt nici victime fără prihană, nici stăpîni pe propriul nostru destin.

Va trebui să ne întrebăm totodată cum a fost posibilă o manifestare atît de teribilă a urii omului nostru neaoş basarabean (ca şi ai celor polonezi, ucraineni, lituanieni etc.) faţă de vecinii evrei, care în interbelic formau aproape jumătate din populaţia oraşelor şi tîrgurilor din regiune. În interpretarea lui Paul Goma ţăranii basarabeni s-au dedat la începutul celui de al doilea război mondial la asasinate colective şi acte de violenţă faţă de evrei din motivul că aceştia ar fi faţă de ei cu ceva foarte grav vinovaţi şi anume pentru că ar fi fost dispreţuitori faţă de ostaşii şi funcţionarii români cînd aceştia se refugiau peste Prut în iunie 1940 şi pentru că s-ar fi înregimentat, prin firea lor de „Iuda”, în structurile clandestine controlate de PC(b)US pe parcursul anilor 1920-30 şi în administraţia bolşevică în 1940-41. Nu mă voi apuca să judec pertinenţa unei asemenea ipoteze (puţin convingătoare) pentru că ne-ar trimite la cauza resentimentelor evreilor faţă de autorităţile române şi atunci riscăm să nu-i mai dăm de capăt.

O ipoteză plauzibilă îmi pare, în schimb, în urma unei discuţii cu colegii mei, exploatarea politică a unei situaţii de conflict social dintre ţăranul sărac şi evreul orăşean, ce practica comerţ sau profesiuni liberale. Acest antagonism „de clasă”, dublat de diferenţe etnice şi religioase, era exacerbat în interbelic de propaganda tot mai ubicuă a partidelor de extremă dreapta şi încurajate de anumite politici restrictive aplicate faţă de evrei de anumite guverne româneşti (de exemplu în domeniul funciar şi în cel al învăţămîntului).

Asumarea crimelor colective comise de către basarabenii civili şi autorităţile româneşti faţă de cetăţenii evrei trebuie făcută împreună cu înţelegerea mecanismului social care a făcut posibilă dezlănţuirea colectivă a urii şi crimei omului ordinar faţă de aproapele diferit de el însuşi.

PS: Despre modul în care s-a desfăşurat deportarea organizată de către autorităţile româneşti a populaţiei evreieşti în Transnistria (în vara 1941) şi despre participarea populaţiei civile basarabene la jefuirea şi masacrarea evreilor basarabeni, vezi studiul Dianei Dumitru în acest sens: „Vecini în vremuri de restriște: atitudini față de evrei în Basarabia și Transnistria în 1941-1944”, în Al Doilea Război Mondial: memorie și istorie în Estul și Vestul Europei (editori Diana Dumitru, Igor Caşu, Andrei Cuşco şi Petru Negură), Chişinău, Cartier, 2013.

3 comentarii:

abstract steam spunea...

Sa nu uitam ca la inceputul secolului XX, mai exact in perioada 6-8 aprilie 1903, in Imperiul Tarist, la Chisinau a avut loc un progrom in urma caruia au fost asasinați 49 de evrei, circa 500 au fost raniti si 1500 de pravalii si case de evrei au fost ruinate.
2 ani mai tarziu, pe 19 octombrie 1905, tot la Chisinau sunt omorati 29 de evrei.
E clar ca antisemitismul nu au fost ceva nou pentru Basarabia in 1941 si nu a tinut doar de administratia romaneasca sau rusa.

Petru Negură spunea...

Antisemitism a existat in toata Europa de Est in sec. 19 si mai ales inc. sec. 20, dar abia in interbelic, cu precadere la sf. anilor 30 au fost aplicate politici de stat deschis discriminatorii fata de evrei, iar in iunie 1941 statul roman a participat activ la exterminarea fizica a evreilor, iar apoi a deportat si exterminat evrei civili... Este deci o diferenta inre antisemitism popular si actiuni organizate de stat pentru excluderea si exterminarea unor grupuri de populatie. Interesant este totusi cum aceste actiuni concertate de stat au incurajat cooperarea unor grupuri de populatie civila.

abstract steam spunea...

Nu neg ce spui!
Eu in comentariul meu am vrut sa atrag atentia ca fenomenul nu a aparut peste noapte in Basarabia din cauza administratiei romanesti.