(din partea unui grup de cercetători şi universitari în ştiinţe socio-umane)
Semnatarii acestui apel, universitari şi/sau
cercetători în ştiinţe socio-umane, ne adresăm societăţii civile şi
guvernanţilor din Republica Moldova pentru lansarea urgentă a unei campanii de informare
şi sensibilizare a populaţiei asupra avantajelor (morale şi civice) pe care le
va aduce adoptarea Legii privind combaterea şi prevenirea discriminării (de
acum înainte „legea antidiscriminare”), în vederea adoptării acestei legi
într-un timp apropiat.
De cîteva luni încoace s-au radicalizat poziţiile din
partea unei părţi a societăţii civile din Republica Moldova (apropiate
bisericii ortodoxe, mai cu seamă Mitropoliei Moldovei) împotriva adoptării legii
antidiscriminare, al cărei proiect este pregătit de aproape doi ani la guvern
pentru a fi propus Parlamentului. În ultimul timp (de la începutul lui aprilie
2012), remarcăm de asemenea apariţia cîtorva apeluri venite din partea a numeroase
asociaţii ale moldovenilor din diasporă (din ţările UE şi SUA) în sprijinul
acestei legi.
Oponenţii legii antidiscriminare invocă motive
morale şi religioase (persoanele aparţinînd uneia din categoriile prevăzute de
legea antidiscriminare, aşa zisele „minorităţi sexuale”, sînt considerate
„păcătoase” de către aceştia). De cealaltă parte, susţinătorii legii îşi bazează
argumentele pe raţiuni civice, în special cea a egalităţii în drepturi a
tuturor cetăţenilor, evocînd totodată şi un considerent instrumental: dreptul la
liberă circulaţie în spaţiul UE (pe care moldovenii îl vor putea dobîndi în
urma adoptării legii).
Apelurile în favoarea legii antidiscriminare au
venit pînă acum mai cu seamă din partea moldovenilor din diasporă (UE şi SUA),
în timp ce luările de cuvînt împotriva legii au venit dinăuntrul ţării.
Remarcăm că luările de poziţie venite din interiorul societăţii civile
moldoveneşti în favoarea legii antidiscriminare au fost pînă în acest moment puţine
şi izolate şi au avut un caracter mai degrabă formal (referindu-se la avantajul
pragmatic pe care adoptarea legii îl va oferi cetăţenilor RM) şi totodată
articulat într-un registru defensiv (ca răspuns la radicalizarea poziţiilor
anti-lege).
Semnatarii acestui apel consideră că avantajele
adoptării legii antidiscriminare sînt substanţiale şi directe, prin contribuţia
ei la consolidarea unei societăţi mai drepte şi mai armonioase.
În cele ce urmează oferim cîteva argumente de
ordin etic, civic şi istoric în susţinerea legii antidiscriminare. Nu insistăm asupra
beneficiilor formale ale adoptării acestei legi – anume libera circulaţie în
spaţiul UE –, acestea fiind în general cunoscute. Considerăm că axarea pe argumente
extrinseci şi formale escamotează necesitatea reală, nemijlocită, a acestei legi
în societatea noastră.
1) Argument etic: Considerăm că legea antidiscriminare va contribui, în primul rînd, la înrădăcinarea unui principiu etic de empatie şi întrajutorare, care va asigura o convieţuire armonioasă în societatea noastră. Conform acestui principiu, este bine să-l ajuţi pe aproapele tău la nevoie şi mai ales pe cei care se află într-o situaţie vulnerabilă (persoane neajutorate sau aparţinînd unor grupuri defavorizate din anumite motive). Potrivit aceluiaşi principiu etic, este rău să dăunezi anumitor persoane, neglijîndu-le sau discriminîndu-le din motivul apartenenţei lor la o anumită categorie socială.
2) Argument civic: Această lege va preveni diverse abuzuri din partea funcţionarilor publici şi angajatorilor faţă de toate categoriile de cetăţeni şi mai ales cele comise faţă de categoriile social vulnerabile din societatea noastră, contribuind în mod fundamental la edificarea unei societăţi drepte şi echitabile.
3) Argument istoric: Poporul nostru a cunoscut într-o perioadă relativ recentă, în timpul regimurilor totalitare de diferite facturi, situaţii tragice cînd anumite categorii de persoane au fost stigmatizate şi exterminate din motivul apartenenţei lor la un grup etnic sau social minoritar (romii, evreii, persoanele cu dizabilităţi, minorităţile sexuale, „chiaburii”, „sectanţii”, ş. a.). Acele crime în masă ar fi putut fi evitate dacă societatea noastră de atunci ar fi cunoscut în prealabil un cadru legal care să descurajeze actele de discriminare şi ar fi fost sensibilizată (prin educaţie şi alte mijloace de comunicare) asupra drepturilor tuturor persoanelor din societate, inclusiv ale persoanelor „minoritare”.

Oponenţii legii antidiscriminare consideră în mod
implicit discriminarea şi umilirea persoanelor din anumite categorii
vulnerabile vizate de lege ca fiind normale şi legitime, împotrivindu-se astfel
edificării unei societăţi drepte şi armonioase.
Chemăm societatea civilă să ia poziţie în
susţinerea acestei legi şi a principiilor de umanism şi dreptate socială care îi
stau la bază. Facem apel, de asemenea, la reprezentanţii clasei politice din
Republica Moldova de a contribui, prin mijloacele care le stau la dispoziţie,
la o bună înţelegere în sînul societăţii moldovene a principiilor etice şi
civice subiacente acestui proiect de lege.
Pentru a vizualiza şi semna apelul, vă rog să accesaţi acest link:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu