miercuri, 25 decembrie 2013

„Chişinău, din zori pînă la apus”, un film de văzut despre oraşul invizibil

Fotografie de la premiera filmului la cinematograful Odeon, Chişinău

Am avut o mare satisfacţie să privesc (este exact cuvîntul) filmul „Chişinău, din zori pînă la apus” („Chişinău, from dawn to dusk”), proiectat la cinematograful Odeon în seara de sîmbătă. Filmul a fost realizat de un grup de studenţi la regie film de la Academia de Arte din Chişinău, sub coordonarea unei echipe de profesori şi cunoscuţi realizatori de film documentar (Mirosław Dembiński şi Maciej Drygas) de la Şcoala de film din Łódź, Polonia, în cadrul proiectului „The World from dawn till dusk”. Acest proiect îşi propune să reprezinte viaţa unui oraş, ca personaj „total”, pe parcursul unei zile, „din zori pînă la apus”. Titlul proiectului sugerează totodată  o reprezentare cuprinzătoare a lumii de la un capăt la altul, de la răsărit spre apus; proiectul a reuşit să producă pînă acum filme documentare în, cu şi despre şase capitale ale lumii: Minsk, Kiev, Moscova, Beijing, Tokyo şi Chişinău (primele cinci filme fiind proiectate la Chişinău în cadrul festivalului „Cronograf” din mai-iunie 2013). Filmările şi montajul filmului de la Chişinău au fost pregătite de un workshop ţinut de profesorii de la Łódź, în care studenţii au fost învăţaţi printre altele cum să-şi poziţioneze camera pentru a observa, fără a provoca şi a interveni.

Filmul impresionează de la primul cadru pînă la ultimul prin autenticul imaginilor, scenelor, personajelor. Acestea nu sînt alese pentru a forma o reprezentare neapărat mirifică, „pozitivă”, turistică a Chişinăului, ci pentru a-i suprinde viaţa unei zile obişnuite pentru mulţi dintre orăşenii „obişnuiţi”, cu banalul, comicul, sublimul şi tristeţea inerente şi adesea involuntare ale acestor scene din viaţă ale oraşului.
O vînzătoare dintr-un chioşc alimentar îi mărturiseşte unei cumpărătoare din cartier că se lucrează greu în străinătate şi nici măcar nu eşti bine plătit, dar tot e mai bine decît să stai aici cu un salariu de mizerie într-un haos permanent, la care cumpărătoarea dă din cap afirmativ, exprimîndu-şi totuşi rezerva că dacă ar pleca toţi, cine ar mai rămîne...? Doi studenţi la actorie într-o dimineaţă din traiul lor la mansardă, scenă în care la un moment dat nu îţi mai dai bine seama cînd aceştia joacă şi cînd îşi trăiesc viaţa... O taxatoare din troleibuz care îşi povesteşte bucuriile şi necazurile (mereu aceleaşi) cîte vreunui călător arătat mai deschis spre comunicare. Muncitorii de la o carieră de piatră care muncesc, se hrănesc şi se spală în tăcere, cu mişcări ritmice, acompaniate de zgomotul sacadat şi uneori convulsiv al maşinei şi al tusei lor. Nişte persoane care locuiesc într-o vagonetă la marginea oraşului, care îşi fac igiena în canalul din preajmă şi apoi îşi gătesc şi mănîncă ca la un picnic cu foc, în jurul căruia unul dintre ei povesteşte o pildă creştină despre iubirea aproapelui. Oameni suferinzi făcînd coadă la cabinetul unui medic oncolog pentru a-şi afla diagnosticul şi cît le mai rămîne de vieţuit. Nişte dansatoare de balet care îşi întind unduios corpurile, sfidînd parcă boala şi necazul din scena precedentă. O mamă (singuratică) cu cinci copii ghiduşi pe care îi culcă de-a picioarele în două paturi într-o cameră scundă. Atunci cînd se stinge lumina în camera copiilor, urmărim scene de familie la geamurile luminate ale unui bloc de vizavi, cu o plăcere complice a unor spectatori voyeuri...

Ne trăim vieţile lunecînd prin oraş de acasă la lucru şi invers, pe anumite canale săpate în timp, din care abia de mai vedem viaţa din jur şi oamenii de alături, fiecare cu grijile şi poveştile sale, vesele şi triste. Unele cadre pe care ni le arată filmul (cum e scena din troleibuz) par rupte din cotidianul brut al oraşului şi la îndemîna oricui, dar care totuşi nu încetează să ne suprindă, printr-un efect de ostranenie faţă de un cotidian rămas altminteri invizibil, tocmai pentru că îl considerăm prea familiar. Alte scene (cum e cea din cariera de piatră) ne descoperă un oraş subteran, rămas şi el nevăzut, fiind inaccesibil locuitorilor „de deasupra”, într-o topică deasupra/ dedesubt care simbolizează o stratificare pe caste între care comunicarea pare imposibilă.

Filmul „Chişinău, din zori pînă la apus”  ne arată nişte feţe ale oraşului, în care ne regăsim cu o anumită greutate, pentru că trecem pe lîngă ele fără să le vedem. În acest sens, filmul le restituie chişinăuenilor oraşul în care locuiesc, fără să-l cunoască.

Niciun comentariu: