7 aprilie: Avataturile unei revoluţii cu chaturi şi pietre

(introducerea şi concluzia unui studiu publicat în "Revoluţia Twitter. Episodul întâi: Republica Moldova" , Ed. ARC, Ştiinţa, Chişinău, 2010). În această carte (apărută în două ediţii, română şi engleză) veţi găsi un dosar de documente, mărturii, imagini şi studii de Florent Parmentier, Dan Dungaciu, Răzvan Dumitru, Wim Van Meurs ş.a.

Petru Negură

Participanţii la manifestaţiile de la Chişinău de 6-7 aprilie 2009, ca şi observatorii şi analiştii acestor evenimente, sînt astăzi de acord asupra insuficienţei informaţiilor factuale necesare pentru a înţelege ce s-a petrecut atunci cu adevărat. Acest lucru nu împiedică – dacă nu chiar stimulează – apariţia şi circulaţia unei multitudini de teorii şi scenarii care pretind să explice a posteriori evenimentele. Aceste scenarii, apărute în vîltoarea protestelor şi dezvoltate după consumarea acestora, sînt reductibile în general la o cheie „conspiraţionistă”. Ele pot fi în general rezumate (cu unele variaţii) la următoarea schemă: manifestaţiile din 6-7 aprilie 2009 au izbucnit în mod spontan ca o formă de nemulţumire populară faţă de ceea ce a fost calificat drept „fraudarea alegerilor” din 5 aprilie; protestele au fost însă instrumentalizate şi manipulate de anumite forţe interne şi/sau externe pentru atingerea unor interese şi scopuri politice, mai mult sau mai puţin obscure, în general neoneste şi cu siguranţă opuse „intereselor naţionale”. Articolul de faţă nu îşi propune să preia ca atare, să verifice sau să dezmintă aceste scheme de interpretare a evenimentelor din aprilie 2009, ci doar eventual să le analizeze ca pe nişte forme de discurs şi de reprezentări, capabile să definească stările de spirit de atunci şi de acum ale participanţilor şi observatorilor implicaţi în desfăşurarea acestor evenimente.

Prin urmare prezentul text nu va pretinde să ofere argumente pentru a explica ceea ce s-a întîmplat de fapt la Chişinău de 7 aprilie 2009 şi după această dată. Cum am putea-o face, dacă o comisie întreagă abilitată cu această sarcină[1], şi care a avut la îndemînă toate sursele şi resursele disponibile celor mai influente structuri de ordine din ţară, nu a putut formula răspunsuri concludente în acest sens? Scopul textului nostru este unul mai modest: pornind de la surse colectate în urma unei scurte cercetări de documentare[2], vom încerca să înţelegem mai bine strategiile de mobilizare, de solidarizare şi de organizare ale participanţilor la manifestaţiile din 6-7 aprilie 2009, dar şi dincolo de această dată ca răspuns la campania de persecuţii întreprinsă de forţele de ordine faţă de manifestanţi.

Aşa cum au remarcat mai mulţi autori de analize pe acest subiect[3], cazul 7 aprilie 2009 este unul revelator din perspectiva mobilizării mişcărilor sociale. Faţă de alte „revoluţii colorate”[4] apărute în Europa de Est şi Orientul mijlociu în deceniul de după 2000, la manifestaţiile de la Chişinău din 7 aprilie 2009, formele de mobilizare şi de organizare a protestelor au fost semnificativ marcate de răspîndirea unor noi mijloace informaţionale (site-urile de socializare, forum-uri, bloguri pe Internet) care au avut o difuzare redusă sau inexistentă cu doar cîţiva ani înainte[5]. Nu ne propunem să ne angajăm în polemici privind rolul special al noilor media electronice în desfăşurarea acţiunilor de protest[6]. Le vom privi mai degrabă ca pe nişte factori printre alţii care au influenţat comportamentul protestatarilor din aprilie 2009. Vom încerca totuşi să ne dăm seama asupra felului în care aceste noi mijloace de comunicare şi socializare au contribuit, alături de alţi factori, la elaborarea strategiilor individuale şi de grup în cadrul unor mişcări sociale atît de complexe şi echivoce precum au fost protestele din 6-7 aprilie 2009.

[...]

„Revoluţie cu pietre” sau „Twitter Revolution”?

Opinia publică din R. Moldova, reflectată întrucîtva şi de părerile exprimate de persoanele intervievate de noi pentru acest studiu, se arată în general sceptică în privinţa calificativului de „Twitter Revolution” atribuit manifestaţiilor de protest din 6-7 aprilie 2009 (A, B, C, D, E). Totodată, majoritatea respondenţilor intervievaţi şi chestionaţi recunosc un anumit rol pe care l-ar fi avut mijloacele de informare şi comunicare pe Internet în circularea informaţiei, dar şi în mobilizarea şi parţial coordonarea protestelor din aprilie 2009. În opinia majorităţii respondenţilor, evenimentele din aprilie 2009 au fost manipulate de forţe exterioare (PCRM, SIS, servicii secrete ruseşti şi/sau transnistrene etc.), care au instrumentalizat impetuozitatea tinerilor pentru a-şi realiza interesele din umbră. În sfîrşit, o altă categorie de respondenţi (F, G) este aproape în întregime de acord cu sintagma „Twitter revolution”. Potrivit mărturiei unei respondente (F), ceea ce a avut loc în zilele din 6 şi 7 aprilie „nu poate fi definit altfel decît revoluţie”, această respondentă comportîndu-se şi trăind evenimentele în consecinţă, cu emoţii mobilizatoare şi cu idealuri de schimbare civică. Sigură de această convingere, persoana anchetată a avut un timp reacţii de rezistenţă şi denegare faţă de presupusele probe care ar dezvălui implicarea anumitor forţe exterioare în desfăşurarea evenimentelor. Pînă la urmă însă, respondenta a fost nevoită să accepte „evidenţa” imixtiunii unui stat străin (anume a Rusiei) în mersul evenimentelor din aprilie, altminteri mînate de un ideal revoluţionar.

Părerea noastră în această privinţă este că manifestaţiile din aprilie 2009 au reprezentat o mişcare socială cu un caracter inedit în contextul Republicii Moldova, dar şi în plan regional. Cel mai remarcabil aspect al acestui fenomen a fost mobilizarea unui segment activ de studenţi, tineri profesionişti şi slujbaşi, care nu cuprindea neapărat o populaţie numeric foarte importantă, dar care a devenit, în contextul evenimentelor din 6-7 aprilie din centrul Chişinăului, un grup de persoane bine conectate între ele, dincolo de frontierele geografice. Aceste persoane au fost totodată capabile să comunice cu jurnalişti şi reprezentanţi ai forurilor decidente internaţionale, creînd o anumită vizibilitate şi oferind o interpretare evenimentelor de la Chişinău. Acest grup de „minoritate activă” (Serge Mosvcovici) stăpîneşte un nivel de pregătire profesională şi competenţe comunicaţionale mult superior mediei, avînd prin urmare capacitatea de a uza strategic de resursele oferite de achiziţiile tehnologiilor informaţionale în scopul realizării unor interese civice, colective. Deloc întîmplător, această „elită” în ascensiune este şi purtătoarea unor idei progresiste şi reformatoare, în opoziţie cu mainstream-ul clasei politice şi intelelectuale din R. Moldova.

Evenimentele din 6-7 aprilie 2009 au generat în societatea moldovevenească un efect pe care l-am putea numi „revoluţionar” în sensul mobilizării şi solidarizării unei anumite categorii de persoane în vederea atingerii unor interese comune. Cu siguranţă, manifestaţiile de protest care vor urmări un anumit efect de anvergură îşi vor extinde de acum încolo aria de acţiune într-o zonă a informaţiei şi comunicării, mult dincolo de spaţiul „fizic” al desfăşurării evenimentelor.

---

[1] Este vorba de Comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor de dupa 5 aprilie 2009, coordonată de deputatul Partidului Liberal-Democrat, jursitul Vitalie Nagacevschi. Raportul, de 180 de pagini, redactat în urma unei ample anchete, a fost prezentat în Parlament pe 7 mai 2010.

[2] Pentru acest studiu am realizat o cercetare care cuprinde interviuri aprofundate cu 7 persoane (vezi lista lor cu pseudonime, în bibliografie), răspunsuri scrise la un chestionar cu întrebări deschise din partea a 18 respondenţi, discuţii libere cu un anumit număr de persoane implicate în evenimentele studiate, lectura unui corpus de articole din presă (locală şi internaţională), de pe bloguri private. Am consultat de asemenea o serie de articole de analiză asupra evenimentelor din aprilie 2009 de la Chişinău sau despre evenimente similare din alte ţări (vezi bibliografia). De asemenea, am urmărit o serie de înregistrări video luate de la evenimentele din aprilie 2009, postate pe http://www.publictv.md şi consultate în iunie şi iulie 2009.

[3] A se vedea în primul rînd articolele lui Evgeny Morozov (specialist în relaţii internaţionale, profesor la Geogetown University) publicate în Foreign Policy: „Moldova’s Twitter Revolution” (acest autor a lansat calificativul de “Twitter Revolution” pentru evenimentele de la Chişinău din aprilie 2009) 7 aprilie 2009; „More analysis on Twitter’s role in Moldova”, idem, 7 aprilie 2009; „Moldova’s Twitter Revolution is NOT a myth”, idem, 10 aprilie 2009. A se vedea de asemenea Rebekah Heacock, „Twitter Revolution?”, lucrare scrisă la facultatea de jurnalism, Columbia University, decembrie 2009; Ellen Barry, „Protests in Moldova explode, with help of Twitter”, New York Times, 7 aprilie 2009; Anne Applebaum, „The Twitter Revolution that wasn’t”, Slate Foreigners, 20 aprilie 2009; Kristin Deasey, „Moldovas’s Twitter Activist Under House Arrest”, Radio Free Europe, 16 aprilie 2009; Claudia Serbanuta, Tiffany Chao, Aiko Takazawa (profesoare la University of Illinois), rezumat extins al comunicării la iConference 2010 Champaign, USA, 3-6 februarie 2010. A se vedea despre forme similare de protest şi luări de atitudine într-o bibliografie selectivă la sfîrşitul acestui articol.

[4] Cf. Mark R. Beissinger, Structure and Example in Modular Political Phenomena: The Diffusion of Bulldozer/Rose/Orange/Tulip Revolutions, Perspectives on Politics 5 (2007): 259-276.

[5] Tendinţa folosirii platformelor e-media pentru informare şi mobilizare poate fi observată deja la “revoluţia lalelelor” din Kyrgyzstan: Ramesh Srinivasan şi Adam Fish, “Internet Authorship: Social and Political Implications Within Kyrgyzstan”, Journal of Computer-Mediated Communication, 14 (2009), pp. 559–580.

[6] A se vedea în acest sens articolele lui Anne Applebaum, „The Twitter Revolution that wasn’t”, articol citat, şi al lui E. Morozov, „Moldova’s Twitter Revolution is NOT a myth”, articol citat.