 |
| Imagine de Aurelia Borzin (blog Roofless Homes) |
Introducere
Imaginea unor oameni dormind şi
locuind în public – sub poduri, în clădiri abandonate sau în plină stradă – nu
încetează să ne zdruncine echilibrul moral pe care ni-l procură ideea pe care
ne-o facem în mod obişnuit despre persoana umană, constubstanţial legată de o
casă şi de o familie. Dar şi prin prezenţa tangibilă a degradării sociale pe
care aceşti oameni o întruchipează, amintindu-ne fără voie de fragilitatea
condiţiei umane în această modernitate dorită şi temută. Imaginea persoanei
fără adăpost în spaţiul public ne poate părea cu atît mai inoportună cu cît,
mai cu seamă în oraşele din regiunea noastră, un întreg ansamblu de mecanisme
sociale şi instituţionale au făcut de-a lungul timpului aceste persoane invizibile[1].
Anumite estimări, neconfirmate oficial, situează numărul persoanelor fără
adăpost din Chişinău între 3 şi 5 mii, cu o „marjă de eroare” revelatoare în
sine. Unde şi cum trăiesc aceste persoane? – ne putem întreba nu fără pricină. Imperceptibile,
aceste persoane vor continua să rămînă cvasi-inexistente în ochii orăşenilor,
mînaţi de graba grijilor zilnice, dar şi în privirea factorilor de decizie de
diferite nivele.
În acest articol voi încerca să
arunc lumină asupra situaţiei persoanelor fără adăpost adulte (PAFA) din oraşul
Chişinău. Voi căuta să desluşesc motivele de ordin social, economic şi istoric care
au condus la marginalizarea acestor oameni, în contextul societăţii noastre
aflată într-o neîncetată „tranziţie” de la începutul anilor 1990 încoace. Voi
scoate în vileag greutăţile şi multiplele forme de discriminare şi de
excluziune cu care se confruntă persoanele fără adăpost în R. Moldova, în
particular în or. Chişinău. Totodată voi urmări strategiile de adaptare şi de
supravieţuire socială la care recurg aceste persoane, împinse la marginea
comunităţii noastre urbane, încercînd cu disperare să păstreze aparenţa
integrării lor în comunitate şi, pentru sine, o umbră de confort moral. Această
analiză ne va ajuta să înţelegem mai bine cauzele şi natura invizibilităţii
sociale a persoanelor fără adăpost din Chişinău şi, în lumina acestui caz, în
întregul spaţiu post-sovietic sau, cel puţin, la periferia acestuia.
