Un război fratricid al memoriilor ca spectacol de camuflaj

(Dialog cu nişte colegi istorici despre comemorarea „victoriei asupra fascismului” la Chişinău)

S-au făcut auzite tot mai des în ultimul timp chemări din partea unor funcţionari şi intelectuali publici de la Chişinău de a se interzice manifestaţiile de comemorare a „victoriei asupra fascismului” de 9 mai, în special concertul anunţat în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din centrul oraşului, organizat cu suportul Ambasadei Rusiei. S-a evocat în acest context modelul unei decizii luate de consiliul municipal Lvov (Ucraina) de interdicţie a oricăror manifestaţii de comemorare şi a arborării simbolurilor sovietice şi comuniste pe 8 şi 9 mai, decizie care a pretins că rezolvă tensiunile pe care le mai produce în acest oraş din vestul Ucrainei data de 8/9 mai 1945. Prin intermediul unei reţele de socializare, m-am adresat unor colegi, care au lansat asemenea chemări. Iată o formă uşor scurtată a acestei discuţii.

Petru: M-am întrebat: nu devenim cumva, a câta oară?, victimele unui truc politic de două parale, de genul aruncatului unui os la doi cîini odată, os de la care trebuie acum să ne batem cu comunitatea rusofonă în timp ce guvernanţii, inclusiv cei de la primărie, îşi rîd de noi, pentru că au găsit cu ce să ne ocupe, iar ei pot să-şi ducă mai departe fărădelegile şi incompetenţa, de la un mandat la altul (NB: consiliul municipal Chişinău a adoptat un buget cu un deficit de 68 mln lei, pe care habar n-au cum îl vor acoperi; între timp, e criză guvernamentală în ţară)...

Curios e că la acest os se aruncă şi persoane inteligente, de fapt mai ales ele, pentru că cei „de la coada vacii” îşi caută de treabă înainte, orice ar face cei de la capitală.

Atâtea ori am făcut sărbători în Piaţa centrală a oraşului (PMAN)... De ce nu le-am da voie acum şi „lor” să-şi facă sărbătoarea (care e şi a noastră, în definitiv, sau îi pare cuiva rău după al III-lea Reich?). De ce trebuie să ne ambalăm în continuare din cauza unui război, în care NIMENI (mă refer la oamenii de rînd) nu a avut de cîştigat, dar cu toţii au avut de pierdut?

Războiul continuă. Riscăm să-l mai pierdem o dată. Cu toţii. În loc să ne căutăm a ne face viaţa mai bună, în vremuri de pace.

Mircea: Problema nu este aşa simplă, din păcate această zi a Victoriei împotriva nazismului coincide cu o zi tristă pentru Basarabia, recăderea sub ocupaţia sovietică. Nu putem judeca numai sub aspectul de câştig sau pierdere (pe care majoritatea o înţeleg strict material), este şi o problemă de consecvenţă pe idei limpezi. Chiar dacă tratăm sărbătoarea asta ca pe o concesie, sigur, ca şi concesiile anterioare va costa scump în viitor.

Iurie: Petru, îţi înţeleg foarte bine frământările. Sunt de acord să „li se” dea posibilitatea de a sărbători de 9 mai. Din 1990 incoace toate partidele aflate la guvernare, pentru a-şi ascunde incompetenţa, au răscolit istoria, au pus în vârful prăjinii povestea limbii şi identităţii. „Den' Pobedy” a fost un subiect pus adesea la tigaie pentru a fi servit mai apoi gurmanzilor de discursuri extremiste. Totuşi, motivul pentru care, dupa părerea mea, ar trebui să „li” se dea voie nu este că „în definitiv 9 mai este şi sărbătoarea noastră”. Deşi nu sunt modernist, am impresia că capitularea Germaniei naziste datează din 8 mai şi nu din 9. Anume 8 mai este considerată oficial (este adevărat nu de istoriografia sovietică, nu şi de cea mai mare parte a istoriografiei ruseşti şi a oamenilor din fostul spaţiu sovietic) ca dată care marchează sfârşitul războiului. Pentru mine personal, dar şi pentru mulţi alţi oameni această dată nu poate însemna „sărbătoarea noastră” şi din alt motiv. Ea simbolizează toate abuzurile aduse în Basarabia odată cu venirea administratiei sovietice (deportări, execuţii, deposedări etc.). Nu vreau să minimalizez efortul depus de mulţimea de oameni ruşi, dar şi de alte nationalităţi din spatiul sovietic, pentru apropierea sfârşitului uneia din cele mai sîngeroase prostii ale umanităţii. Nu pot însă trece cu vederea asupra faptului că, în cazul Basarabiei, dar şi al altor state din imediata apropiere a fostei URSS, 9 mai are şi o conotaţie negativă. Sunt însă de acord că nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de trecut, mai ales dacă se vrea o Moldovă cu adevarat stabilă în plan politic şi economic. Toţi cetăţenii moldoveni, indiferent de originea lor etnică, au dreptul de a-şi exprima crezul. Unii dintre ei sunt urmaşii celor care au dus greul războiului şi evident au dreptul să-i comemoreze. Nu le putem însă cere tuturor cetăţenilor moldoveni să-i urmeze...

Petru: Mircea, Iurie, 9 mai 1945 face referinţă exact la ziua semnării de către reprezentanţii oficiali ai Germaniei din vremea respectivă a capitulării în faţa aliaţilor. Faptul că ruşii o sărbătoresc pe 9 mai se datorează oficial diferenţei de fus orar (diferenţă, e drept, simbolizată ulterior ca victorie a armatei sovietice asupra Germaniei naziste). Oricum ai da, tot la această capitulare a Germaniei se referă, nu la alt eveniment. Nu ştiu de ce ar trebui noi acum, concertat, mai ales în mod oficial, să o asociem cu o zi care marchează abuzurile sovietice. Nu e vorba totuşi de 28 iunie 1940, nici măcar 23 august 1944, ci este vorba de un eveniment care a marcat instaurarea păcii în întreaga Europă (nu doar în Basarabia sau URSS) după un măcel de milioane de victime vreme de ani buni... De asta mă frământ eu, pentru că suntem pe cale de a mai face în această zi un război – unul cel puţin simbolic – în loc să facem din ea o zi a „memoriei şi reconcilierii” (vezi procalamarea de către ONU a zilei de 8-9 mai 1945 drept "Time of Remembrance and Reconciliation": http://www.un.org/en/events/remembranceday/)

Mircea: Ceea ce spuneţi este corect politic, dar este greu asimilabil personal sau naţional. Unii care au avut de suferit ulterior nu se pot bucura de înfrângerea cuiva, dacă această înfrângere se suprapune cu faptul că şi câştigătorul este un agresor al cărui „caracter” l-au resimţit atroce zeci de ani. Nu numai în cazul în speţă, dar cred că în istorie au fost păci mai rele decât anii de război. Sună foarte bine „Time of Remembrance and Reconciliation”, dar ceva nu este în ordine atunci când face concesii şi pierde tot cel care a mai pierdut, iar ocupantul nu are nici un sentiment de vinovăţie şi nu face nici un pas înapoi, ba dimpotrivă.

Igor: La cele spuse de Mircea, aş vrea doar să adaug că putem depăşi clivajele etnice, dar e vorba de un stat care trebuie să aibă o concepţie, o viziune a ceea ce înseamnă o serbare publică. NU mi se pare normal doar locul desfăşurării evenimentului, cu semnificaţia dată, contrară a ceea ce trebuie să fie o zi a Europei. Greşeşti dacă insinuezi că cineva [dintre cei care au propus interzicerea concertului în PMAN de 9 mai] ar avea nostalgia celui de al Treilea Reich. Îti aduci aminte când pe timpul guvernării PCRM, de 31 august, de ziua limbii române, în PMAN s-au organizat concerte cu DDT şi alte formaţii ruseşti? Era firesc acest lucru? În acel loc şi în acea zi, nu, zic eu, categoric nu. În altă zi, în acelaşi loc, nici o problemă. Ori nu observi că ruşii insistă anume în anumite zile să facă acest lucru? Nu observi mesajul adiacent?

De 9 mai, în PMAN, vine şi orchestra simfonica a MAI al Rusiei, vor cânta Iosif Kobzon şi Lev Leşcenko melodii hiperpatriotice sovietice şi ruseşti despre „Marele război pentru apărarea patriei”. Ştii că e vorba de un „mit fondator” al URSS, după cel al revoluţiei din Octombrie. Nu contest valoarea artistică a interpreţilor, ci pun un semn mare de intrebare daca ar trebui să cânte la NOI, în PMAN, în acea zi...

Vitalie: Eu sunt cumva de acord cu Petru că suntem prinşi într-un fel de capcană şi ar trebui să ţinem cont de structura situaţiei în general. Aş mai adăuga câteva lucruri, tot din datele generale ale problemei:

- UE nu face politici culturale atât de agresive precum Rusia (utilizez aici termenul de „agresiv” ca echivalent pentru „insistent şi cu amploare”). Nu ştiu dacă europenii pricep că ar trebui să facă mult mai multe lucruri decât să declare „destinul european” al Moldovei. Un festival internaţional al diversităţii sau ceva de genul ar fi fost potrivit. Nu există aşa ceva la momentul de faţă. Parte pentru ca primăria e lipsită de imaginaţie, iar funcţionara responsabilă cu relaţiile externe ar fi putut ajunge la o înţelegere cu ambasadele europene să finanţeze o astfel de manifestaţie. Parte pentru că europenii nu pricep că în Moldova încă ar trebui să se ducă bătălia pentru minţi şi suflete. La moment avem ce avem – abundenţa de politici culturale ruseşti, pe când cele europene lipsesc.

- Concertul ăsta nu ar trebui sa ne opună comunităţii ruseşti, ci mai degrabă autorităţilor locale.

Ca şi Petru, eu nu am nimic împotrivă ca Leşcenko şi Kobzon să cânte de 9 mai în PMAN. Ca şi Igor, aş pune condiţia ca pe 8 mai, tot acolo, să cânte cineva de ziua Europei...

Zic că autorităţile municipale sunt de vină pentru că, pe de o parte, inflamează opinia publică cu declaraţii belicoase (patriotism, Europa, condamnarea totalitarismului etc.), iar pe de altă parte, dau de-a valma autorizaţii pentru concerte prosovietice. În acest caz, eu simt că patriotismul meu e manipulat şi cineva îşi bate joc de el.

Petru: Igor, cunosc acest argument [potrivit căruia „Marele Război pentru Apărarea Patriei” a fost construit de propaganda sovietică în calitate de mit fondator, legitimator, al URSS, după 1945], pe care îl consider perfect valabil, într-o discuţie de sovietologie, numai că, să zicem, atunci cînd vei avea o astfel de discuţie cu organizatorii manifestaţiei, acest argument nu va părea convingător, pentru că ţi se va aminti de fiecare data că în această zi se comemorează „victoria asupra fascismului”, nu altceva. Şi acest lucru nu îl vei putea contesta ca atare. Iar acest eveniment este comemorat de toată Europa, nu doar de Rusia (deşi, evident, Rusia încearcă să se erijeze în calitate de învingător – exclusiv – asupra „fascismului”). Evenimentul ca atare, aşadar, al învingerii „fascismului” de către URSS şi alte state aliate nu este şi nu va fi contestat vreodată de vreo mare putere occidentală. Din acest motiv, în 2005, la Moscova, au participat liderii tuturor statelor occidentale importante (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia etc.), tocmai pentru că acest eveniment îşi păstrează legitimitatea, dincolo de semnificaţiile propagandistice, de conjunctură, care i-au fost atribuite în URSS şi în Rusia lui Putin. Atunci când un Chirtoacă (primarul oraşului) sau un Leancă (prim ministru interimar) va înainta Ambasadei Rusiei un refuz de organizare a unei astfel de manifestaţii dedicate „victoriei asupra fascismului” în centrul Chişinăului, aceasta ar însemna nu doar un gest de ostilitate faţă de Rusia (lucru de care nu ştiu dacă avem nevoie acum), ci şi un act de nerecunoaştere a acestei victorii, iar acest gest nu ar pune ţara noastră într-o lumină politică tocmai favorabilă, pentru că „victoria asupra nazismului” este şi o valoare europeană, nu doar una rusească.

În plus, acest refuz ar putea fi interpretat ca un gest neprietenesc şi faţă de comunitatea rusă / rusofonă pentru care „victoria asupra fascismului” este un eveniment – e adevărat, fondator – important (dovadă mulţimea panglicilor Sf. Gheorghe în maşinile şi în piepturile oamenilor de la Chişinău în apropierea datei de 9 mai). Acest refuz ar însemna că li se încalcă dreptul lor de cetăţeni ai acestei ţări şi de contribuabili la bugetul ţării şi municipiului, de a organiza o manifestaţie. Ei ar putea să le spună primarului că Piaţa Marii Adunări Naţionale nu-i aparţine nici lui, nici altcuiva, ci este un spaţiu public, un bun de care fiecare cetăţean moldovean cu acte în regulă este în drept să uzeze, în scopuri legitime (doar dacă, din nou, nu se va nega între timp legitimitatea acestei date de 8/9 mai 1945, legitimitate pe care niciun stat european important nu a contestat-o pînă în prezent).
Şi oare nu suntem oare pe cale de a reproduce aceeaşi logică iacobină-totalizantă de a simboliza excesiv anumite date „istorice”, de a sacraliza anumite spaţii publice, de a instaura mituri fondatoare şi de a le nega pe altele? Vrem să trăim într-o societate democratică, pluralistă, nu-i aşa?, în care fiecare – şi cu atît mai mult fiecare comunitate – să fie în drept să-şi organizeze anumite manifestaţii, să-şi arboreze simboluri (dacă acestea nu sînt interzise prin lege), să-şi pună în scenă miturile fondatoare. De ce ar trebui primarul să-i refuze cuiva acest drept? Şi are oare el legitimitatea juridică şi morală să o facă? Mai mult chiar, ca primar onest şi competent, el ar putea transforma această dată într-o zi „a memoriei şi reconcilierii” în numele TUTUROR victimelor Războiului al II-lea mondial (şi instaura un act simbolic de reconciliere între toate comunităţile acestui oraş şi acestei ţări), răspunzînd invitaţiei ONU în acest sens. Şi sper că aşa va face. Şi nu va cădea pradă ispitelor belicoase şi populiste de a transforma această dată într-un mit fondator al unui război simbolic fratricid între cel puţin două comunităţi ale societăţii noastre.

În sfîrşit, revin la argumentul cu care am început. Să ne uităm împrejur: suntem săraci, e criză în ţară, funcţionarii sunt corupţi şi incapabili să propună soluţii viabile la toate aceste probleme structurale (pentru că sunt prinşi, chiar ei, în cercurile vicioase ale acestor probleme). Un război simbolic (de rutină) între două comunităţi lingvistice ne-ar face pe noi să uităm, pe moment, că suntem săraci şi că guvernanţii sunt corupţi, în loc să le cerem socoteală, lor, guvernanţilor, pentru fapte de corupţie şi incompetenţă.

De ce să ne facem complicii unui astfel de spectacol de camuflaj cu efecte fratricide?

Mircea: E aproape maladiv, după ce păstrez o armată de peste 20 de ani pe teritoriul tău, să cer să sărbătoresc la tine în tindă nu ştiu a câta aniversare (nici măcar nu este o cifră rotundă) a Victoriei mele într-un război (vechi) de la mijlocul secolului trecut, în care până la urmă ai fost victima mea. Această sărbătorire dovedeşte clar că ne-au eliberat... pe teritoriul unei ţări care a scăpat de „fasciştii români”. În particular, cred că este un test imperial, care poate fi susţinut de sofisme din orice direcţie, dar rămâne limpede o umilire.

Sărbători Fericite celor care mai văd în înviere şi învierea speranţei !

Între timp, Igor publică în ziarul Adevărul, ediţia de Chişinău, o replică la această discuţie: http://adevarul.ro/moldova/politica/89-mai1945-invingatoriio-1_5183ede9053c7dd83f6db58a/index.html

Petru: Igor, prin faptul că le vom interzice ruşilor (şi cetăţenilor moldoveni rusofoni) acest concert în PMAN, vom recunoaşte că am fost învinşi şi într-adevăr ne vom comporta ca atare, în loc să profităm de ocazie pentru a ne arăta solidaritatea pe interiorul societăţii noastre şi cu ţările europene în această comemorare a „victoriei asupra nazismului”.

Spuneam într-un comentariu anterior că cei care contestă legitimitatea unui concert în PMAN de 9 mai au ales o dată greşită pentru a-şi arăta nemulţumitrea faţă de abuzurile şi crimele de masă săvârşite de către autorităţile sovietice în Basarabia. Nu 8/9 mai 1945 marchează (re)ocuparea Basarabiei de către URSS, ci 28 iunie 1940, la rigoare 23 august 1944. Pe 8/9 mai 1945 majoritatea ţărilor europene celebrează eliberarea Europei de nazism. Interpretarea datei de 8/9 mai 1945 ca fiind data care marchează (re)ocuparea Basarabiei şi instaurarea regimului sovietic între Prut şi Nistru provine dintr-o lectură teleologică, anacronică, deci eronată a evenimentului. Pentru a încerca să-ţi dovedesc asta, voi face o mică digresiune.

În 1937, centenarul de la moartea lui Alexandr S. Puşkin a fost celebrat cu mult fast în toată URSS, inclusiv în RASSM. Acest poet clasic rus a devenit o figură simbolică extrem de importantă în URSS, într-un anumit context, comparabilă cu cea a lui M. Gorki sau chiar cu Lenin. Puşkin este celebrat cu pompă în fiece şcoală şi sătuc din RASSM, în vreme ce scriitorii din această republică autonomă erau daţi la teascul marior epurări din motiv că ar fi „îngunoioşit” limba „moldovenească” şi ar fi introdus fraudulos în revista uniunii scriitorilor şi în manualele şcolare scriitori „străini”, precum Creangă, Eminescu, Alecsandri. Eroizarea lui Puşkin în 1937 face parte dintr-o strategie prin care autorităţile sovietice instaurează centralitatea simbolurilor naţionale ruseşti în structura identităţii sovietice (vezi Karen Petrone, Life Has Become More Joyous, Comrades. Celebrations in the Time of Stalin, 2000).

În mod clar viaţa şi opera lui Puşkin au fost intrumentalizate de propaganda sovietică în scopuri politice. Ce facem însă acum cu Puşkin? Îl aruncăm „peste bordul vaporului modernităţii” noastre naţionale? Nu, pentru că sîntem oameni cultivaţi şi stim că Puşkin, sărmanul, cu toate păcatele lui, nu a avut nimic cu acest uzaj politic căruia i-a servit ante factum.

La fel cum nu putem arunca la „coşul de gunoi al istoriei” nici această dată de 8/9 mai 1945, care nu a însemnat ceea ce propaganda sovietică a încercat să facă din ea: o zi care ar marca victoria URSS (şi eventual a poporului rus) asupra „fascismului” şi a Europei occidentale, ci sfîrşitul războiului cu Germania nazistă în toată Europa. Dacă interzicem comemorarea acestei date în PMAN, am arăta că interpretăm această dată exact în cheia în care şi-a dorit-o propaganda sovietică, săvârşind aceeaşi deformare (eroare în cunoştinţă de cauză) a evenimentului.

Ai mai spus că eşti „împotriva manifestării de 9 mai în PMAN în formatul anunţat pentru că locul e unul încărcat de o semnificaţie deosebită pentru mişcarea de eliberare naţională din anii 1989-1991”. Dar această piaţă a fost construită în perioada sovietică, iar pînă în 1989 a purtat numele lui V. I. Lenin. Pînă la sovietici, prin acest loc a trecut bulevardul Alexandru cel bun, iar şi mai înainte strada Alexandrovskaia (în cinstea ţarului Alexandru al II-lea)... Observi că fiecare nouă administraţie îşi impune o nouă definiţie simbolică a acestui spaţiu public. Recent, preşedintele interimar M. Ghimpu a mers şi mai departe în simbolizarea acestui spaţiu, instaurînd o piatră comemorativă în memoria victimelor comunismului sovietic, impunînd tuturor locuitorilor oraşului centralitatea unei anumite semnificaţii istorice (asupra altora). Putem doar presupune că această competiţie pentru impunerea unei anumite semnificaţii simbolice în detrimentul altora nu se va sfîrşi aici şi că, în cîţiva ani, această piatră va fi demontată de alţi noi guvernanţi, iar în locul ei va fi instaurat un alt simbol istorico-politic... PMAN este mai mult decît un loc de memorie, este un loc de competiţie memorială, iar prin anumite atitudini noi participăm la aceste competiţii, recurgînd uneori la lecturi parţiale sau părtinitoare ale istoriei în folosul unei anumite „politici istorice”, eventual cu preţul unei derogări de la regulile democratice în vigoare, aruncîndu-ne într-un nou război ideologic cu ceilalţi din preajma noastră... Şi asta în timp ce guvernanţii noştri îşi fac de cap cum pot în parlament şi în celelalte instituţii ale statului, iar lumea a ajuns la capătul răbdării.

Igor: Dacă tot spui despre diferitele semnificaţii acordate de diferite stăpâniri PMAN-ului de astăzi, care crezi că este totuşi cea mai legitimă, din punctul de vedere al statului Republica Moldova? Şi ce au făcut polonezii, balticii şi alte state din Europa de est cu aceste locuri centrale din capitalele lor, deşi anterior şi la ei stăpânirile anterioare, ţariste sau sovietice, au încercat să le dea alte semnificatii?

Petru: Aş prefera ca în PMAN să fie pusă o piatră a „memoriei şi reconcilierii”, nu una care ne împarte societatea în călăi şi victime... Astfel, vom instaura un simbol care să contribuie la o pace civică în societatea noastră, nu la un război latent care nu se mai sfîrşeşte.

Igor: Reconcilierea pe care o propui e bazată pe uitare şi nu cred că asta e o soluţie... Eu cred că ea trebuie bazată pe cunoaştere si iertare, dar nu pe amnezie. Istoria poate avea efect terapeutic, doar dacă e cunoscută şi confruntată, nu ocolită sau estompată.

Petru: Igor, vezi te rog primul termen din denumirea stelei pe care o propun în centrul Chişinăului: „a memoriei şi reconcilierii”... Nu uitare, nu amnezie, ci memorie a TUTUROR crimelor de masă care s-au săvârşit pe acest pămînt, în numele unor idealuri, altminteri măreţe la vremea lor. O reconciliere prin memorie...