Olia sau frămîntările revoluţiei hormonale

(fragment... în lucru)

Pe cînd revoluţia de catifea sălta caldarîmurile Chişinăului sub îmbulzeala mitingurilor şi demonstraţiilor pentru limbă şi alfabet, iar teatrul de vară răsuna de versuri şi cîntece patriotice, Nicu trecea printr-o prefacere nu mai puţin năvalnică. Nasul şi fruntea i se îmborbonise de coşuri, îi creştea păr pe te miri unde, vocea, altă dată cristalină, îi vibra ca unui ventriloc. Îl asaltau din toate părţile închipuiri ruşinoase care îi inflamau visele şi îi zdruncinau echilibrul mental şi fizic. În timp ce dorinţele – încă neînţelese – îi sfîrtecau mintea şi trupul, cele mai temerare manifestaţii de stradă i se păreau nişte jocuri de-a v-aţi ascunselea, iar cenaclurile din parcul comsomolist – nişte matinee de grădiniţă. Dorinţele lui Nicu de primenire politică şi de emancipare a spiritului îşi găseau alinare în şederile prelungite la baie, consumate în tihnă, cu vinovăţie.

Curtea de pe strada Pirogov, vizavi de universitate, se aşeza ani de-a rîndul în harta mentală a lui Nicu aidoma unei ţări suverane, cu ordinea, frontierele şi cetăţenii ei proprii, distinsă orgolios de curţile vecine. Nu era pod, sarai sau beci în care Nicu şi prietenii săi să nu fi călcat de mici, lăsîndu-şi imprimate urmele şi descoperind vechi semne lăsate de vremi. Nimic nu părea să perturbe ordinea instaurată, înainte ca într-o zi de toamnă devreme să-şi facă apariţia în curte un nou venit. Leonea, rebotezat pe dată Leo de către gazda sa, a adus, odată cu dezinvoltura măsurată cu care îşi aranja pe o parte chica blondă, un aer de noutate care a sedus în scurt timp tinerii locuitori ai curţii de pe Pirogov şi mai cu seamă pe Nicu. Preţ de o ţigară, Leo îţi putea înşirui un număr impresionant de grupuri heavy metal: Halloween, AC/DC, Exodus, Metallica, Megadeth, Slayer, Creator, Metal Church... Nicu, de partea sa, era imbatabil la numărul de discuri şi casete, pe care i le aducea frate-său mai mare sau pe care le înregistra periodic la studioul semi-clandestin de lîngă berăria din vale pe banii cîştigaţi la returnarea sticlelor de lapte sau ulei. Cei doi ani diferenţă îi dădeau totuşi lui Leo un avantaj şi o autoritate clară faţă de noul său prieten. Dincolo de multiplele sale calităţi, Nicu era un profan desăvîrşit în materii pe care Leo părea să le stăpînească cu pricepere şi naturaleţe. Felul în care Leo trăgea fumul de ţigară, mai întîi în gură, iar apoi, după o scurtă pauză, direct în plămîn, pentru ca în cele din urmă să-l sufle meditativ afară, însemna în ochii lui Nicu imaginea însăşi a unei maturităţi în sfîrşit cucerite. La fel, băutul unei anumite cantităţi de bere sau vin fără a o da pe gît aiurea – slăbiciune proprie începătorilor – nu i se părea doar o performanţă oarecare. Dar lucrul care făcea din Leo un adevărat bărbat – un mujic sadea – era familiaritatea lui cu un domeniu la care Nicu nu avea acces decît prin puterea imaginaţiei şi în virtutea unei anumite îndemînări, perfecţionate cu timpul. Pînă la venirea lui Leo, Nicu era convins că adevăratele plăceri trupeşti erau dreptul şi privilegiul exclusiv al părinţilor, exercitate în limitele sacre ale divanului din camera mică. Leo i-a răsturnat această înţelegere, descoperindu-i pe dată noi orizonturi. Prietenia dintre cei doi deschidea spre o lume plină de promisiuni, în care Nicu se grăbea să-şi realizeze iniţierea, cu nelinişte şi voioşie.

(va urma...)